REZULTATE ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Cum au împărţit Ponta şi Iohannis România. ANALIZA primului tur

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Cel mai probabil, explicația mai adecvată pentru această situație este istoria electorală a României. Încă de la alegerile din 1992, blocul de votanți de centru-dreapta era masat în zona Transilvania, iar votanții de centru-stânga în arcul extra-carpatic. Despărțirea în cauză este una istorică, care a rezistat – după cum putem vedea – până în ziua de astăzi.

La începutul anilor ’90, alegătorii de centru-dreapta erau, de fapt, alegătorii Partidului Național-Țărănesc Creștin-Democrat, partid fondat în 1990 de către Corneliu Coposu. Din punct de vedere politic, ideologia creștin-democrată se inspiră din catolicism, iar regiunea extra-carpatică este zona în care se găsesc cei mai mulți astfel de credincioși. De altfel, atât liderii cât și electoratul PNȚ-ului vechi proveneau mai degrabă din zona Transilvania. Un motiv cel puțin la fel de important pentru această situație a fost atitudinea regiunii Ardealului față de București, mai ales în perioada în care politica de la București era condusă de PDSR/PSD.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. După cum putem vedea în hărțile alegerilor prezidențiale din turul al doilea din 1992 până în 2014, nu au existat multe transferuri de județe de la un bloc de votanți la altul care să se conserve de la un moment electoral până la următorul. Excepția de la această regulă ar putea fi considerat anul electoral 2000, când Ion Iliescu l-a avut drept contracanditat pe Corneliu Vadim-Tudor, care nu reprezenta de fapt blocul electoral de dreapta. Această constanță de fapt subliniază principalul clivaj politic ce a existat în politica națională din România de după revoluție. Indiferent de felul în care s-au numit, blocul electoral de dreapta a controlat zona intra-carpatică, iar blocul electoral de stânga a controlat zona extra-carpatică. Trecerea timpului pare a fi micșorat puțin polarizarea între cele două zone, însă ea încă există, indiferent de candidatul propus de către cele două partide. Drept urmare, chiar și în absența unui candidat de etnie germană, istoria ne spune că rezultatele alegerilor în primul tur ar fi fost comparabile.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Odată lămurită această problemă, mai trebuie făcute și câteva precizări în legătură cu rezultatele înregistrate în primul tur și felul în care s-a ajuns la aceste rezultate.

Alte articole

După ce a pierdut alegerile din România, George Simion încearcă să le câștige pe cele din Polonia: „E important pentru toată Europa și pentru toată creștinătatea”

George Simion nu-i mai răspunde la telefon lui Gigi Becali: ”L-am sunat de două-trei ori, nu răspunde. Să-și vadă de treaba lui, să stea cuminte”

1. Prezența la vot a fost de 53,17% ușor mai scăzută decât în 2009 și relativ similar împărțită între rural și urban. Ce este important de amintit este faptul că în 2009, în premieră, turul al doilea al alegerilor a adus o prezență mai mare decât primul tur. Dacă se va conserva această tradiție, și acest tur al doilea ar putea aduce creșterea prezenței.

2. Diferența între primii doi candidați a fost de 10%, cea mai mare diferență întregistrată între primii doi candidați de la alegerile din 1992. Deși în 2014 au participat 14 candidați, iar la alegerile din 2009 au participat doar 12, primii doi candidați au primit sensibil mai multe voturi în acest an.

3. Conform exit-poll-ului IRES, marii absenți la aceste alegeri au fost alegătorii de peste 65 de ani și alegătorii cu mai puțin de 10 clase. Ambele categorii s-au prezentat la vot mult sub media națională a prezenței: cei de 65+ de ani în proporție de 44%, iar cei cu mai puțin de 10 clase în proporție de 34%. Această marginalizare este probabil rezultatul discursurilor destul de virulente și acuzatoare față de aceste categorii importante de populație, care au fost acuzate în repetate rânduri că „trag România înapoi” atunci când își exprimă dreptul la vot.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. 4. Este prima dată în istoria post-revoluție a României când procentul votului pentru candidații independenți atinge pragul de 10% și, de asemenea, prima dată când locul al treilea este ocupat de către un candidat independent, în acest caz Călin Popescu-Tăriceanu. Procentul ridicat al voturilor acordate candidaților independenți arată un potențial semnificativ pentru astfel de candidaturi, chiar și în absența unor organizații politice tradiționale. Este greu de crezut că un candidat independent ar putea pătrunde în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, unde turul 1 este eliminatoriu, însă acest potențial poate fi ușor exploatat la alegerile europarlamentare, spre exemplu.

5. Alegerile prezidențiale din 2014 mai sunt o premieră și pentru că două din cele mai constante electorate din România, votul anti-sistem și votul maghiar, au fost împărțite. Dacă Corneliu Vadim-Tudor a mai candidat împotriva lui Gheorghe Funar și în trecut, celor doi li s-a alăturat Dan Diaconescu anul acesta. Împreună, cei trei au obținut 9%, mai puțin decât suma voturilor pentru candidații independenți. Electoratul maghiar a fost disputat între Kelemen Hunor, candidatul UDMR, și Zsolt Szilagyi, candidatul PPMT. Kelemen Hunor a obținut 3.5% din voturi, cel mai slab scor al unui candidat UDMR din istoria alegerilor prezidențiale din România. Rezultatul slab nu s-a datorat numai împărțirii votului. Chiar și împreună, cei doi candidați maghiari ar fi obținut 4% din voturi, doar puțin mai mult decât 3.8%, cât a obținut Kelemen Hunor singur în 2009.