Rezultate Bac 2025 Iaşi. Premii insolite pentru elevii de nota 10. Cum afli cu un singur click notele din toată ţara

Vești bune pentru elevii din Iași care vor lua nota 10 la Bacalaureat! Doi tineri sportivi din oraș au pregătit câteva premii speciale pentru aceștia.
Filip Stan
20 iun. 2025, 12:15
Rezultate Bac 2025 Iaşi. Premii insolite pentru elevii de nota 10. Cum afli cu un singur click notele din toată ţara

Rezultate Bac 2025 Iaşi. Doi tineri sportivi din Iași, Vladimir Luncanu și Sergiu Gerula, s-au gândit să premieze elevii din oraș care iau nota 10 la una dintre probele de examen de la Bacalaureat. Această idee a venit din dorința de a susține disciplina, ambiția și perseverența, care se regăsesc și într-o sală de sport.

Elevii din Iași care au susținut examenul de Bacalaureat și așteaptă rezultatele ce vor fi afișate în ziua de 20 iunie 2025 trebuie să știe că doi sportivi le pregătesc câteva premii acelora dintre ei care au luat nota 10 la una dintre probe: Matematică, Limba română, Informatică, Fizică și Chimie.

Rezultate bac 2025 iaşi aici

Rezultate Bac 2025 au fost afişate AICI. Potrivit datelor înregistrate în aplicația de examen, rata cumulată de promovare (toate promoțiile) înainte de contestații este de 74,3% (76,4% – în prima sesiune a anului trecut). Astfel, au promovat, în total, 77.805 candidați (73.859 de candidați din promoția curentă, respectiv 3.946 din promoțiile anterioare) din numărul celor 104.675 de candidați prezenți.

Pentru promoția curentă, rata de succes este de 79,9% (81,5%: iunie – iulie 2024), în timp ce pentru promoțiile din anii trecuți, procentul se situează la 32,1% (31,9%: iunie – iulie 2024).

Cei care vor dori să depună contestații pot să vizualizeze lucrările în intervalul orar 14:00 – 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie.

Page 1 / 26

Zoom 100%

Potrivit statisticilor Ministerului Educației sunt 24 de medii de 10 la nivelul întregii țări

24 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10 (dintre aceștia, un candidat a susținut probele în sesiunea specială a examenului). Cei mai mulți candidați (13.598 – toate promoțiile) au obținut medii situate pe segmentul 9 – 9.49.

3.281 de candidați nu s-au prezentat, iar 64 de candidați au fost eliminați

Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

Limba și literatura română: 220;
Limba și literatura maternă: 24;
Proba obligatorie a profilului: 3.700 (Matematică: 2.551 + Istorie: 1.149);
Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.221 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la disciplina logică și argumentare : 914).

Candidații pot solicita vizualizarea lucrării/ lucrărilor proprii după afișarea rezultatelor inițiale, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională de Bacalaureat.

Vladimir Luncanu, un tânăr pasionat de sport, și-a deschis, alături de iubita sa, în anul 2023, un magazin situat în Centrul Comercial Egros, standul G82, acolo unde comercializează o varietate de produse destinate sportivilor și nu numai. Astfel, acesta va oferi tinerilor care iau nota 10 un voucher de 700 de lei, în magazinul său, și o pungă de creatină sub formă de jeleuri.

Liga profesorilor excepţionali: Votaţi dascălii adevăraţi şi poate la anul nu vom mai avea perle la Bac şi Evaluarea Naţională

Am decis să ofer acest voucher de 700 de lei, plus o pungă de creatină – jeleuri – celor care iau nota 10 la una dintre probele de la Bacalaureat – Matematică, Română, Informatică, Fizică și Chimie –, pentru că vreau să susțin oamenii inteligenți și dedicați. Cred cu tărie că disciplina, ambiția și perseverența care te duc la un 10 la Bacalaureat sunt exact aceleași calități care aduc rezultate excelente și în sală. E un mit că la sală ai nevoie doar de mușchi, nu și de cap – din contră, progresul real vine din înțelegerea procesului, constanță și planificare. Iar eu cred în oamenii care pot performa în ambele lumi. Noi ne bucurăm, chiar dacă sunt 100 de persoane, să știm că sunt atât de multe persoane inteligente. Știu, nu este o sumă atât de mare, dar atât putem și noi. Cu siguranță, premiul, în viitor, o să crească, dar zic eu că este suficient chiar și atât”, a spus Vladimir Luncanu, potrivit BZI.

Este primul an în care Vladimir s-a gândit la această inițiativă, iar punga cu jeleuri din creatină pe care o oferă este un produs unic în Iași, care, dacă se mai găsește în alte magazine, este luat tot de la el. Această proteină este una dintre cele mai apreciate și populare în România, în acest moment.

Acestei inițiative a lui Vladimir s-a alăturat și Sergiu Gerula, care este un antrenor personal din Iași și care este dispus să ofere drept premiu un plan de antrenament și alimentar celor care iau nota 10 la una dintre probele de examen menționate.

„Premiul este atât pentru fete, cât și pentru băieți. Nu este nicio limită de vârstă, îi așteptăm și pe cei care au chiar și 50 de ani, au dat BAC-ul și au luat 10. Pentru toate persoanele care iau nota 10 la Bacalaureat, la una dintre materiile menționate de Vladimir, o să acord un plan alimentar și un plan de antrenament cu mine personal, în sală la Raf Gym. Am venit cu această propunere în ideea în care Vladimir acordă cei 700 de lei voucher, plus creatina-jeleuri, deci se ajunge la 850 de lei, și am zis că, dacă tot iau suplimentele acelea cei care iau 10, să îi ajutăm și pe partea aceasta de antrenament și nutriție”, a spus Sergiu Gerula.
Sesiunea de vară Bacalaureat 2025 s-a încheiat vineri, 13 iunie 2025, odată cu susținerea ultimei probe scrise, cea la alegere a profilului și specializării. Cu privire la gradul de dificultate, opiniile sunt împărțite, unii tineri se declară mulțumiți și încrezători, în timp ce alții privesc cu teamă către rezultatele finale.

DOCUMENT Lovitură pentru profesori. Norma didactică ar putea creşte cu două ore, dar cu salariile îngheţate

Doi tineri sportivi, din Iași, s-au gândit să premieze elevii care iau nota 10 la una dintre probele de la Bacalaureat: Matematică, Limba română, Informatică, Fizică și Chimie. Pentru a fi răsplătite meritele elevilor din Iași, aceștia vor beneficia de un voucher în valoare de 700 de lei, creatină-jeleuri și un plan de antrenament și alimentar, alături de Sergiu Gerula.

Rezultate Bac 2025 Iaşi. Când se afișează notele, până când se pot depune contestații

Potrivit calendarului oficial publicat de Ministerul Educației, primele rezultate ale examenului național de bacalaureat, sesiunea din vară 2025, vor fi afișate vineri, 20 iunie. Candidații își vor putea consulta notele pe platforma dedicată, folosind codul unic atribuit la începutul probelor scrise. Elevii nemulțumiți de evaluare vor avea posibilitatea să depună contestații în aceeași zi, 20 iunie, precum și în zilele de luni, 23 și marți, 24 iunie. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi publicate luni, 30 iunie 2025.

În sesiunea din iunie 2025 s-au înscris peste 108.000 de candidați, iar probele scrise s-au desfășurat în perioada 10 – 16 iunie.

Când și unde se afișează rezultatele la bacalaureat 2025

Rezultatele la examenul de bacalaureat 2025 vor fi afișate vineri, 20 iunie, până la ora 12.00 de Ministerul Educației pe site-ul oficial, (rezultate.edu.ro), dar și la avizierele centrelor de examen (licee/instituții de învățământ).

Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, utilizându-se codurile individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților. Aceste coduri au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută în cadrul examenului.

Pentru comunicarea notelor obținute, înainte de etapa de depunere și soluționare a contestațiilor, comisiile din unitățile de învățământ/centrele de examen tipăresc lista rezultatelor examenului de bacalaureat, care cuprinde:

  • codul candidatului, unitatea de învățământ de proveniență:
  • județul, promoția, forma de învățământ absolvită, specializarea;
  • notele obținute la fiecare probă scrisă, media sau mențiunile „reușit”/„respins”/„neprezentat”/„eliminat din examen”, după caz.

Rezultatele examenului național de bacalaureat ale candidaților anonimizați sunt afișate atât pe pagina dedicată examenului, cât și pe site-urile inspectoratelor școlare pentru o perioadă de 2 ani.

Cum se depun contestațiile la bacalaureat

În sesiunea de bacalaureat din acest an, candidații pot solicita consultarea lucrărilor după afișarea primelor rezultate. Contestațiile se pot depune fizic, la centrele de examen, sau online, prin intermediul platformelor puse la dispoziție de inspectoratele școlare județene.

Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Pe 20 iunie, după afișarea rezultatelor inițiale, elevii pot vizualiza lucrările în intervalul 14:00 – 18:00, iar tot în aceeași zi, după vizualizare, pot depune contestații.

Contestațiile mai pot fi depuse și în zilele de luni, 23 iunie, și marți, 24 iunie. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate luni, 30 iunie.

Calendarul bacalaureatului, sesiunea august 2025

  • 14-21 iulie 2025: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe.

Calendarul probelor de evaluare a competențelor

  • 4-5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A;
  • 5 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B;
  • 6 august 2025: Evaluarea competențelor digitale – proba D;
  • 7-8 august 2025: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C.

Calendarul probelor scrise

  • 11 august 2025: Limba și literatura română –-proba E.a) – proba scrisă;
  • 12 august 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă;
  • 13 august 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă;
  • 14 august 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă.

Când se afișează rezultatele la bac 2025, sesiunea de toamnă

  • 18 august 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00), vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor (în intervalul orar 14:00 – 18:00);
  • 19 – 20 august 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor;
  • 26 august 2025: Afișarea rezultatelor finale.

DailyBusiness
Ce avere lasă în urmă Ion Iliescu și cine va moșteni avuția fostului președinte
Spynews
Mara Bănică, vacanță fabuloasă în Maldive! Cazarea pe care a ales-o este un colț de rai și arată spectaculos | FOTO
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Culisele întâlnirii Ion Iliescu – Vladimir Putin. Cu ce cadou l-a impresionat românul pe liderul rus
Capital.ro
Lege nouă pentru șoferii cu permis auto categoria B. Regulă peste tot în UE. Ce vei putea conduce
Playtech.ro
Cât costă autorizația de construcție în 2025 și ce factori îți pot crește prețul
Adevarul
Relația tensionată dintre Ion Iliescu și Regele Mihai. Momentul în care regele a refuzat să-l salute pe fostul președinte
wowbiz.ro
Avem ULTIMA fotografie cu Ion Iliescu înainte de a muri: Era slab și îmbătrânit Cum arăta fostul președinte
Evz.ro
Zodii care atrag succes financiar toată luna august
Prosport.ro
„Milionari și bogătași îi scriu și îi oferă excursii în Europa”. Femeia care a declanșat isteria între bărbații cu bani după ce s-a despărțit de logodnic
kanald.ro
Ce avere a lăsat în urmă Ion Iliescu. Fostul președinte avea o pensie de 4.200 de euro lunar
Cancan.ro
Femeia care i-a furat liniștea lui Ion Iliescu! Prietena ei dă cărțile pe față: 'O ducea prin străinătate… Se plimbau cu precauție, să
Capital.ro
Decizie pentru românii cu buletin. Se schimbă regulile începând cu luna aceasta. Unde se schimbă cartea de identitate
StirileBZI
Românii strâng cureaua, Parlamentul toarnă în pahare! Se aruncă mii de euro pe whiskey și vin de lux
stirilekanald.ro
Ion Iliescu nu a avut copii, însă are un moștenitor. Cine este ”fiul secret” al fostului președinte și al soției sale, Nina
Primele detalii despre înmormântarea lui Ion Iliescu. Guvernul a stabilit pașii oficiali