Rinichi prelevaţi de la o persoană aflată în moarte clinică, la Spitalul „C. I. Parhon” din Iaşi

Medicii de la Spitalul "C. I. Parhon" din Iaşi au efectuat două intervenţii de transplant renal, ambii rinichi fiind prelevaţi de la o persoană aflată în moarte cerebrală la un spital din Oradea, au informat luni reprezentanţii unităţii medicale ieşene.
Iulian Tudor
12 nov. 2018, 09:22
Rinichi prelevaţi de la o persoană aflată în moarte clinică, la Spitalul

Purtătorul de cuvânt al Spitalului „C. I. Parhon”, dr. Ionuţ Nistor, a declarat, pentru AGERPRES, că o echipă din cadrul unităţii medicale s-a deplasat sâmbătă la Oradea cu ajutorul elicopterului şi echipajului SMURD pentru a preleva rinichii unei persoane aflate în moarte cerebrală. Intervenţia a fost posibilă după ce rudele au fost de acord cu donarea organelor.

„Acesta e un lucru neobişnuit până în prezent şi se datorează pe de o parte listei de aşteptare încărcate şi a existenţei de potenţial primitor pe lista de aşteptare din centrul nostru. Pe de altă parte, acest donator avea o particularitate, el fiind cu virus hepatic C prezent”, a declarat dr. Nistor.

Conform medicului, pentru această intervenţie au fost selectaţi şi s-au dovedit a fi compatibili doi pacienţi ai Spitalului „C. I. Parhon” din Iaşi. Este vorba de o femeie de 42 de ani, din judeţul Iaşi, şi un bărbat în vârstă de 65 de ani, din judeţul Botoşani.

„Pacienta din Iaşi face de 18 ani dializă. A fost o ultimă şansă de a putea fi transplantată. Pacientul din Botoşani are un istoric încărcat de boli cardiovasculare şi existau puţine şanse să mai fie compatibil cu un alt rinichi”, a declarat dr. Ionuţ Nistor.

În ceea ce priveşte prezenţa virusului hepatic C, el a spus că deşi acest tip de hepatită este transmisibil prin sânge există protocoale de diagnostic şi tratament care au o rată mare de succes.

„Din fericire există şi metode de monitorizare a hepatitei cu virus C, dar şi mai important e faptul că acest tip de hepatită poate fi tratat. Are un tratament care are o rată de succes de 98 – 99 %. Este o rată extraordinar de bună, prin care putem spune că acest tip de hepatită este tratabilă”, a declarat doctorul.

De la începutul anului, la Spitalul „C. I. Parhon” din Iaşi au fost efectuate 24 de intervenţii de transplant, numărul fiind mai mare decât în anii precedenţi.

„E un record pozitiv pe care sperăm să îl putem fructifica şi în viitor. Echipa de transplant de la Iaşi este pregătită pentru efectuarea a două intervenţii concomitent. Este o echipă tânără. Astfel de intervenţii s-au mai făcut dar era un donator cadaveric şi un donator viu. De data aceasta a fost vorba prelevarea şi transplantarea a doi rinichi de la donator cadaveric, intervenţii care s-au desfăşurat în condiţii foarte bune”, a menţionat reprezentantul unităţii spitaliceşti.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT