Risc major de avalanşă în masivele Retezat, Parâng şi Vâlcan

Salvamontiştii din judeţul Hunedoara atrag atenţia asupra riscului major de producere a unor avalanşe în masivele muntoase Retezat, Parâng şi Vâlcan, la altitudini mai mari de 1.800 de metri, unde a nins abundent în ultimele zile.
Iulian Tudor
04 apr. 2013, 10:18
Risc major de avalanşă în masivele Retezat, Parâng şi Vâlcan

‘În zona montană înaltă, la peste 1.800 de metri altitudine, condiţiile meteo din ultimele zile, în care a nins foarte mult, au creat un pericol ridicat de producere a avalanşelor. Zăpada care s-a depus este grea şi nu are stabilitate. De aceea, apreciem că gradul de risc la avalanşă poate fi evaluat la 4, pe o scară de la 1 la 5′, a declarat joi, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

El a explicat că în unele zone din Masivul Parâng s-a depus un strat de ninsoare proaspătă de circa 40 de centimetri, în timp ce în Masivul Vâlcan zăpada proaspătă măsoară aproximativ 30 de centimetri. În staţiunea Râuşor, din Retezat, ninge de două zile, iar zăpada atinge deja 15 centimetri.

Şeful Salvamont Hunedoara a precizat faptul că în zonele schiabile din staţiunile montane Râuşor, Straja şi Parâng nu există pericolul producerii de avalanşe, deoarece zăpada a fost pregătită de administratorii pârtiilor pentru ca iubitorii schiului să mai poată practica sportul preferat.

Avertizarea de avalanşă se menţine însă în cazul turiştilor care au în plan să parcurgă anumite trasee pe munte. În aceste cazuri, salvamontiştii recomandă ca turiştii să întrebe la refugiile Salvamont despre starea traseelor, condiţiile de deplasare şi evoluţia vremii, pentru evitarea unor situaţii de risc ce ar putea să apară ulterior.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gică Hagi pleacă în Qatar imediat după meciul cu Bosnia! Decizie surprinzătoare a selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Piața de curierat din România a ajuns la aproape 6 miliarde de lei. Sameday și FAN Courier își dispută primele poziții
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT