Robert Cazanciuc, reacţie după cererea de demitere a Liviei Stanciu

Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a declarat, joi, că pentru revocarea din funcție a unui magistrat există niște condiții clare, prevăzute de lege, iar cererea de demitere a președintelui ÎCCJ, Livia Stanciu, nu are la bază una dintre acestea.
Iulian Tudor
28 mai 2015, 14:42
Robert Cazanciuc, reacţie după cererea de demitere a Liviei Stanciu

„Din perspectiva Ministerului Justiției, nu avem în analiză o asemenea solicitare, de altfel condițiile pentru revocarea din funcție a oricărui magistrat din România sunt foarte strict prevăzute de lege și, în această situație, nu suntem într-una din ipotezele prevăzute de lege”, a spus Cazanciuc, la sediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), citat de Agerpres. 

El a amintit că există un demers al președintelui CSM către Inspecția Judiciară pentru a se stabili dacă s-a adus atingere independenței Justiției în cazul scrisorii prin care cinci senatori cer președintelui Iohannis să le înlăture, prin demitere ori prin demisie, pe Livia Stanciu, președintele ÎCCJ, și Laura Codruța Kovesi, șeful DNA.

„Eu întotdeauna am făcut un apel, mai ales la oamenii politici, să nu comenteze deciziile instanțelor de judecată, tocmai pentru că există o responsabilitate în plus din partea unui om politic. Pe de altă parte, e foarte dificil să stabilești limitele unui dialog atunci când nu ai niște repere măcar la nivel de deontologie, de aceea am încercat de-a lungul timpului să avem niște repere deontologice dinspre politic către justiție pentru a vedea care sunt limitele în care poți să discuți despre anumite soluții definitive ale unor instanțe de judecată„, a afirmat ministrul Justiției.

El a adăugat, în legătură cu achitarea Marianei Rarinca, că CSM a făcut un demers către Inspecția Judiciară pentru a verifica dacă au fost sau nu au fost respectate toate procedurile de la momentul constituirii dosarului și până la finalizarea lui.

Cinci senatori, printre care și președintele Camerei Superioare a Parlamentului, Călin Popescu-Tăriceanu, i-au solicitat marți, printr-o scrisoare, președintelui Klaus Iohannis să le înlăture, prin demitere ori prin demisie, pe Livia Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, și Laura Codruța Kovesi, șeful DNA, pentru încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale Marianei Rarinca.

„Avem onoarea de a vă ruga să dați curs următoarei solicitări pe care v-o adresăm în calitate de membri ai Senatului României și de liberali. Permiteți-ne mai întâi să evocăm evenimentul a cărui gravitate ne-a determinat să vă scriem. Pe 21 mai, Curtea de Apel din București a stabilit definitiv nevinovăția cetățeanului Mariana Rarinca. Judecătorii au constatat că aceasta a petrecut mai mult de șase luni în arest preventiv pentru o faptă pe care nu a comis-o și pentru care nu au existat vreodată probe. Doamna Rarinca, un cetățean fără influență ori legături politice, a fost arestată pe nedrept și cu sfidarea oricăror garanții constituționale de către Direcția Națională Anticorupție, condusă de Laura Codruța Kovesi, în urma unui denunț calomnios făcut de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu”, se arată în scrisoarea trimisă miercuri președintelui Iohannis de senatorii Călin Popescu-Tăriceanu, Daniel Barbu, Petru Ehegartner, Ioan Ghișe și Nicolae Nasta.

Cei cinci au susținut că „drepturile și libertățile fundamentale ale unui cetățean obișnuit au fost încălcate de către doi înalți magistrați în mod deliberat și cu rea-credință” și au cerut șefului statului să folosească atât instrumentele constituționale și legale de care dispune, cât și autoritatea morală inerentă instituției Președintelui României „pentru a le înlătura, prin demitere ori prin demisie, din funcțiile pe care le ocupă în mod nedemn pe doamnele Livia Stanciu și Laura Codruța Kovesi”.

Semnatarii scrisorii i-au mai cerut președintelui Iohannis să solicite Consiliului Superior al Magistraturii declanșarea unei anchete disciplinare care să determine dacă Stanciu și Kovesi mai îndeplinesc condițiile profesionale și morale pentru a activa în magistratură.

În opinia celor cinci senatori, „în acest moment există atât suspiciunea rezonabilă, cât și indicii temeinice că Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și Procurorul-Șef al Direcției Naționale Anticorupție au utilizat abuziv întregul dispozitiv al puterii represive a statului împotriva unui cetățean obișnuit doar pentru atingerea unui interes privat de natură patrimonială”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Incident terifiant pe strada pe care locuia Gheorghe Dincă! Un copil, la un pas de a fi răpit de trei bărbați aflați într-o dubă roșie
Fanatik.ro
Dinamo l-a ofertat pe Ionuț Chirilă! Ce i-a transmis tehnicianul lui Andrei Nicolescu
Capital.ro
Călin Georgescu le-a transmis un mesaj românilor care îi scriu în arest: Vă citesc, vă simt, vă înțeleg. Se aude cum bate inima voastră 
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român de 34 de ani și-a pierdut viața subit pe un șantier de lângă Veneția. Alți doi colegi ai săi au ajuns la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Se dau ajutoare pentru pensionari și familii. Sprijin financiar sezonier între 300 şi 1.200 de lei
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT