Robert Turcescu: Puneţi-mă mâine să torn mortar şi n-am niciun fel de problemă

Robert Turcescu, candidatul PMP la Primăria Capitalei, a declarat luni că vrea să fie un edil care să continue proiectele lui Traian Băsescu. El spune că este obişnuit cu munca fizică şi cu administraţia publică locală.
Filip Stan
02 mai 2016, 19:54
Robert Turcescu: Puneţi-mă mâine să torn mortar şi n-am niciun fel de problemă

Dacă e cazul, nu se dă în lături nici de la munca fizică, fiind convins care are „bateriile cu energie” pregătite pentru acest mandat.

„Mi-aş dori foarte mult ca unele din lucrurile pe care le-a început primarul de atunci Traian Băsescu să le pot duce mai departe. E un hiatus cumplit între perioada aia, 2004-2016. (…) Mâine fac 41 de ani şi cred că bateriile cu energie pe care le mai am în următoarea perioadă sunt suficiente pentru a încerca şi o altfel de abordare a problemelor cu care se confruntă Bucureştiul în acest moment”, a spus Turcescu într-o emisiune la la Realitatea TV, citat de News.ro.

Candidatul PMP a explicat că i-a urmărit mandatul lui Traian Băsescu de pe vremea când era jurnalist care se ocupa de Primăria Capitalei şi îşi aduce aminte cum era trezit la 3 dimineaţa de SMS-uri de la Biroul de Presă al instituţiei care anunţa acţiuni ale lui Băsescu pe şantiere, model pe care vrea să îl urmeze.

„Se trezea primarul Capitalei Traian Băsescu să inspecteze şantierele noaptea, la 2, la 3, la 4 dimineaţa. Era un lucru extraordinar, pentru că prima dată cei de pe şantiere au crezut că glumeşte. Nu glumea absolut de loc. A doua oară când s-a dus peste ei, a treia oară, dacă prima dată nu erau aprinse nici măcar luminile să înceapă să lucreze cineva şi ăia dormeau, muncitorii, fiecare în sapă, care în lopată, care prin cabina de tractor, deja după a treia vizită a primarului se lucra full”, a povestit Turcescu.

Fostul jurnalist spune că „şi-a tocit o grămadă de pantofi” prin Bucureşti şi ştie problemele oraşului şi este pregătit să facă faţă oricărei provocări. Turcescu a afirmat şi că este pregătit de munci fizice şi ştie cum se toarnă asfaltul şi dacă muncitorii fac o treabă bună sau nu. El a spus şi că într-o zi a ieşit din casă „urlând” când a văzut că unii muncitori nu-şi făceau bine treaba.

„Să ştiţi că părinţii mei nu m-au menajat când a fost vorba de munci fizice. Puneţi-mă mâine să torn mortar sau să zidesc la o casă, să construiesc un acoperiş de casă, să tund via, să dau cu sapa sau să sap o vie la cazma şi n-am niciun fel de problemă. Acasă îmi tund singur iarba, îmi tund viţa de vie. Am un garaj întreg de scule, de la ce vreţi dumneavoastră, fierăstrău, ciocan, până la ultimele freze, bormaşini. Nu sunt un individ născut cu un pix în mână sau preocupat doar să stau în lumina reflectoarelor”, a povestit Turcescu, adăugând că are „capacitatea de a lucra şi cu oamenii şi a face şi muncă fizică”

„Dacă mă duc pe un şantier mâine o să ştiu cum s-a turnat covorul asfaltic”, a continuat acesta.

În momentul în care moderatorul emisiunii i-a atras atenţia că s-ar putea să „îşi ia un cap în gură” în Bucureşti cu o astfel de atitudine, Turcescu a spus că locuieşte în Bucureşti de 23 de ani şi că este pregătit şi pentru o astfel de situaţie.”Am crescut într-un cartier în care, să ştiţi, ne mai şi băteam, deci nu sunt… dar nu despre asta e vorba”, a spus candidatul PMP.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Estavana Polman, interviu eveniment: „Vreau să îmi închei cariera la Rapid!” Semnal de alarmă pentru handbalul românesc: „Îmi doresc o ligă corectă!” + Sfat pentru tinerele jucătoare: „Nu căutaţi doar banii”. Video exclusiv
Capital.ro
Bani în plus în România pentru unii pensionari în martie. Sumele pot include și plăți retroactive după recalculare
Playtech.ro
Până la 30% în plus la alocaţia pentru copii. Cum pot obţine părinţii suma de bani
Adevarul
Eșec răsunător pentru Rusia în startul ofensivei de primăvară: 900 de soldați pierduți în 36 de ore
wowbiz.ro
Fiul Marei Bănică, agresat la școală de un profesor! Jurnalista a cerut ordin de protecție, după ce Dima a fost lovit cu picioarele: „Sunt șocată”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Galeria Rapidului a încercat să ia cu asalt ”bârlogul” lui Nicolae Ceaușescu! Cine a oprit revolta suporterilor: ”Un război civil aproape”
MediaFlux
Decizie pentru toți românii care au carte de identitate
stirilekanald.ro
Vladimir Plahotniuc, arest preventiv prelungit cu 30 de zile! Ce acuzații grave i se aduc
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj