Scene ciudate la înmormantarea fostului ministru al Justitiei, Rodica Stănoiu

Niciun preot nu a venit la mormantul fostului ministrul al Justiției Rodica Stănoiu, unde apropiatii au cantat colinde si criticau gvernul Rodica Stănoiu, fostul ministru al Justiției, înmormântată cu onoruri militare. Președintele României, Nicușor Dan, și-a dat acordul.
Irina Dumitrescu
05 dec. 2025, 13:20
Scene ciudate la înmormantarea fostului ministru al Justitiei, Rodica Stănoiu

Rodica Stănoiu a fost înmormântată vineri. Fostul ministru al Justiției a încetat din viață, miercuri, la vârsta de 86 de ani. A fost membră a guvernului condus de Adrian Năstase între 2000 și 2004.

Rodica Stănoiu a fost unul dintre exponenții justiției autohtone de la începutul anilor 2000, în contextul numeroaselor controverse privind independența sistemului judiciar.

Mandatul ei de șefă la Ministerul Justiției a a coincis cu perioada în care țara noastră era monitorizată de instituțiile europene pe tema reformării sistemului judiciar.

După mandatul de ministru, Rodica Stănoiu a fost consilier prezidențial pentru securitate națională și șef al Administrației Prezidențiale în mandatul lui Ion Iliescu.

A avut și două mandate de senator, în perioadele 1996-2000 și 2004-2008.

Citește și Victor Ponta explică de ce îl susţine pe Băluţă în lupta pentru Primăria Capitalei: „Este o garanţie că va atrage bani europeni şi va reduce taxarea locală în Bucureşti”

Principala controversă legată de ea a fost verdictul de colaborator al Securității, dat de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) și confirmat de instanță. În acest context, Stănoiu a plecat din PSD în 2006 și a trecut, un an mai târziu, la Partidului Conservator.

Rodică Stănoiu a absolvit Facultatea de Drept a Universității din București în 1961, a obținut titlul de doctor în drept în 1975 și a urmat stagii de specializare în criminologie și drept comparat la universități din Montreal și Strasbourg. A predat, după 1990, la mai multe instituții de învățământ superior, între care Universitatea ”Spiru Haret” și Universitatea Creștină ”Dimitrie Cantemir”, fiind autoare sau coautoare a unor lucrări de criminologie și drept penal.

A fost cunoscută ca specialist în criminologie și drept penal, activând timp de decenii ca cercetător la Institutul de Cercetări Juridice al Academiei Române și participând la numeroase conferințe și congrese internaționale. A condus timp îndelungat societăți și asociații profesionale din domeniul criminologiei și a fost implicată în elaborarea unor proiecte de lege și politici publice în materie penală.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Marius Mitran, euforic după Craiova – Egnatia 2-0: „Știința bate tot, Coelho știe mult!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT