Români care administrau site-uri ce ofereau servicii de asasinat la comandă, cercetaţi de DIICOT. Ancheta a pornit în SUA

Cinci cetăţeni români sunt suspectați de DIICOT că ar fi administrat pagini de internet care oferă servicii de asasinare la comandă. Ancheta a fost deschisă la cererea autorităților judiciare din Statele Unite, iar miercuri procurorii DIICOT au făcut şapte percheziţii în judeţele Gorj şi Hunedoara.
Filip Stan
06 apr. 2022, 15:01
Români care administrau site-uri ce ofereau servicii de asasinat la comandă, cercetaţi de DIICOT. Ancheta a pornit în SUA

Procurorii DIICOT au făcut miercuri şapte percheziții domiciliare pe raza județelor Gorj și Hunedoara, în baza unei cereri de comisie rogatorie transmisă de către autoritățile din Statele Unite ale Americii, într-o cauză care privește cercetarea mai multor cetățeni români sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, instigare la infracțiunea de omor și spălarea banilor.

Autorităţile judiciare din SUA vizează activitatea unui grup infracțional organizat care a administrat pagini de internet pe care erau postate oferte pentru servicii de contractare asasinate la comandă.

„Aceste site-uri erau accesibile numai prin intermediul unei rețele care folosește programe informatice care maschează traficul prin internet al utilizatorilor, prin criptarea și direcționarea traficului prin relee intermediare. Site-urile păreau să accepte plata serviciilor exclusiv în monedă electronică”, se arată în comunicatul DIICOT.

Autoritățile din SUA au stabilit că acest grup este format din cinci sau mai multe persoane aflate pe teritoriul României, care a acționat în mod coordonat pentru administrarea site-urilor respective și în vederea spălării sumelor de bani obținute în urma comiterii infracțiunilor de instigare la omor.

Prejudiciul produs prin activitatea infracțională este de aproximativ 500.000 de euro.

În urma perchezițiilor domiciliare efectuate au fost descoperite și ridicate calculatoare, telefoane, înscrisuri care prezintă interes pentru cauză și a fost indisponibilizată suma de 30.000 de lei.

9 persoane, între care cinci suspecţi şi patru martori, au fost la Poliţie pentru audieri.

La activitățile desfășurate au asistat și reprezentanți ai Homeland Security Investigations – United States of America și ai Ambasadei Statele Unite ale Americii la București – DIPLOMATIC SECURITY SERVICE.

 

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Când se trage la sorți țintarul din SuperLiga 2026-2027. LPF a stabilit data oficială a evenimentului. Update
Capital.ro
Scumpiri la pompă după câteva zile de pauză. Șoferii plătesc mai mult. Cât costă acum benzina și motorina
Playtech.ro
De ce nu mai investesc românii în titluri de stat? Fidelis a înregistrat cel mai slab rezultat din ultimii ani
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
Beneficii pentru românii de peste 40 de ani. Mulți nu știu că au acest drept gratuit în țara noastră
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?