Români în grevă în Franţa. Oamenii se plâng că nu şi-au mai primit salariile de două luni

Salariaţii români ai unei societăţi franceze de lucrări publice din localitatea franceză Drémil-Lafage, în apropiere de Toulouse, sunt în grevă din 18 iulie pentru că nu şi-au primit salariile pe lunile mai şi iunie şi plata numeroaselor ore suplimentare, a anunţat luni seara postul de televiziune France 3 citând sindicatul CGT, care le susţine acţiunea.
Iulian Tudor
23 iul. 2013, 08:57
Români în grevă în Franţa. Oamenii se plâng că nu şi-au mai primit salariile de două luni

Lucrătorii români se plâng că situaţia lor este cu atât mai gravă cu cât activitatea lor implică şi numeroase deplasări pentru care sunt nevoiţi să plătească din propriul lor buzunar pentru carburant.

Potrivit sindicatului, conducerea societăţii refuză să negocieze şi chiar a angajat persoane cu contracte temporare pentru a-i înlocui pe grevişti. Aceştia din urmă îşi plătesc singuri chiria în spaţii locative indicate de respectiva societate, iar conducerea a încercat să-i oblige să se mute, ceea ce românii au refuzat. În urma acestui refuz, li s-a tăiat apa curentă.

Sindicatul avertizează că astfel de practici sunt frecvente în unele companii din zona localităţii Toulouse.

Citeşte şi: Păcăliţi cu locuri de muncă. Au crezut că dau lovitura în Germania, dar au trăit un coşmar

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cine i-ar fi deschis frizeria lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, de fapt. Ispita Rebecca Toma l-a dat de gol
Fanatik.ro
Lovitură majoră în vestiarul lui U Cluj: Dan Nistor s-a supărat și vrea să plece! FANATIK a aflat toate detaliile
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România