România a ajuns dependentă de importul de alimente. Ministerul Agriculturii: „Importăm 70% din ce consumăm”

România aduce mare parte dintre alimentele de bază din import. Carnea, brânza și produsele congelate de patiserie sunt în topul alimentelor aduse din străinătate.
George Russo
25 mai 2021, 13:36
România a ajuns dependentă de importul de alimente. Ministerul Agriculturii:

Pe zi ce trece, România este tot mai dependentă de alimentele de import din state precum Italia, Spania, Franța sau Germania. Cei din sector se plâng că sunt victima marilor rețele de magazine, care au lanțurile de aprovizionare altfel făcute.

Marile rețele, care concentrează comerțul alimentar au nevoie de cantități importante de marfă, iar nevoia e greu de acoperit. E nevoie de asociere, de consolidare a producției pentru a avea acces pe termen lung la raft.

Potrivit ministerului Agriculturii, pe primul loc în topul celor mai importate alimente, se află carnea de porc cu importuri de 589 milioane de euro. Următoarele poziții sunt ocupate de brânză și caș, cafea, ciocolată și produse de brutărie, patiserie şi biscuiţi, cu o valoare care pornește de la 200 milioane euro fiecare.

Marile lanţuri de magazine vând mai ieftin alimentele din import decât pe cele din România

Aurel Simion, secretar de stat în Ministerul Agriculturii: „Dacă nu am fi avut seceta pedologică în toată regiunea de sud est, balanța comercială se echilibra cât de cât pentru că România este cunoscută că exportator de materie primă. Am ajuns să importăm 70% din ceea ce consumăm.”

Simona Carniciu, nutriționist: Carnea de porc indiferent de unde este, poate aveți impresia că este aceeași, dar diferă foarte mult din punct de vedere nutrițional în funcție de zona, de alimente pe care le consumă porcul.”

România importă cantități foarte mari de produse finite, în condițiile în care multe din fabricile de la noi nu funcționează. În acest moment, doar 60% din capacitățile de procesare sunt folosite.

Dragoș Frumosu, președinte Sindalimenta, a declarat pentru Digi24: „E o politică a marilor rețele comerciale care importă fiecare din țara din care provine, care aduc pe raft produsele românești la prețuri mai mari decât cele importate, iar lumea se îndreaptă evident spre cele mai ieftine”.

Cele mai importate alimente de România în 2020

1.  Carne de porc  – 589 milioane Euro

2.  Brânză și caș – 263 milioane Euro

3.  Cafea – 224 milioane Euro

4.  Ciocolată – 211 milioane Euro

5.  Produse de patiserie – 207 milioane Euro

Citeşte şi: Florin Cîţu spune că România deja şi-a revenit după pandemie: „Eu zic că ce a fost mai rău a trecut. Suntem printre singurele ţări din UE care au creştere economică”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Catastrofă pe stadion! Un fotbalist a murit după ce a fost lovit de fulger. Video
Capital.ro
Peste 900 de primării riscă să rămână fără bani de la buget. Oana Gheorghiu: Trebuie să fie înrolate în platforma Ghiseul.ro
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Încă un război în Ucraina. Rusia are un plan care vizează orașe îndepărtate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România