România a reciclat în 2010 doar 1% din deşeurile municipale, potrivit Agenţiei Europene de Mediu

România trebuie să depună 'eforturi de mare amploare' pentru a atinge obiectivul stabilit de Uniunea Europeană în ce priveşte rata de reciclare a deşeurilor la orizontul lui 2020, atrage atenţia Agenţia Europeană de Mediu (AEM), într-un raport publicat marţi.
Cristina Dinu
19 mart. 2013, 10:40
România a reciclat în 2010 doar 1% din deşeurile municipale, potrivit Agenţiei Europene de Mediu

În 2010, această rată a fost în România de doar 1%, mult sub procentul de 50% fixat de UE pentru 2020.

În urma României se află doar Bulgaria, cu o rată de 0%.

‘Pentru a atinge obiectivul stabilit la orizontul lui 2020, aceste ţări trebuie să crească rata de reciclare cu peste 4% anual în următorul deceniu, ceea ce nicio ţară nu a reuşit să realizeze între 2001 şi 2010′, se arată în raport, potrivit Agerpres.

Per ansamblu, Uniunea Europeană reciclează aproape 40% din deşeurile municipale, înregistrându-se decalaje considerabile între ţări fruntaşe ca Austria şi Germania, şi ultimele clasate, România şi Bulgaria.

‘Deşi în anumite ţări rata de reciclare a crescut într-un ritm ridicat, Europa continuă să risipească volume importante de resurse preţioase, trimiţându-le să fie depozitate în gropi, şi numeroase state riscă să nu atingă obiectivele de reciclare la care îi obligă legislaţia’, subliniază AEM, în raportul său.

Cinci state au atins încă din 2010 obiectivul stabilit pentru 2020 privind o rată de reciclare de 50%: Austria (63%), Germania (62%), Belgia (58%), Olanda (51%), dar şi Elveţia (51%), ţară inclusă în statisticile AEM.

‘Majoritatea celorlalte state vor trebui să depună eforturi de mare amploare pentru a atinge acest obiectiv la data prevăzută’, atenţionează EAA.

AEM salută progresele importante realizate de ţări ca Marea Britanie – de la 12% la 39% între 2001 şi 2010 – şi Irlanda – de la 11% la 35% în acelaşi interval. Cu o rată de 35%, Franţa se află pe locul al 10-lea, imediat după Irlanda şi Italia.

Agenţia evidenţiază anumite instrumente vizând ameliorarea performanţelor în materie de reciclare: interzicerea depozitării deşeurilor biodegradabile, obligaţia de a asigura colectarea selectivă a deşeurilor municipale, taxe pe depozitare şi incinerare, taxe de colectare a deşeurilor.

Potrivit datelor de la începutul lunii martie ale Eurostat, care utilizează un mod de calcul puţin diferit de AEM, rata de reciclare a deşeurilor municipale a fost de 40% în 2011, în creştere cu 27% din 2001.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Vlad Gherman a dezvăluit ce se întâmplă în viața lui și a Oanei Moșneagu. Mesajul care a stârnit reacții: ”Etape care necesită timp”
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram, transfer de 6 milioane de euro! Universitatea Craiova negociază intens cu o echipă puternică din Europa
Capital.ro
Ce se afla, de fapt, în spatele etichetei „produse românești”. Peste 15 tone de legume retrase de la vânzare
Playtech.ro
Motivul pentru care milioane de oameni au această cicatrice pe braț. Ce au în comun cei care poartă semnul
Adevarul
„Au drumuri mai proaste decât noi, ceea ce e impresionant”. Ce cred românii despre Bulgaria după vacanțe și călătorii
wowbiz.ro
Geta Sterp, însărcinată pentru a doua oară! Sora lui Culiță va avea o fetiță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Șofer de 73 de ani, filmat în timp ce mergea pe sens opus pe Autostrada A1. A provocat și un incident rutier, dar și-a continuat drumul
iamsport.ro
Bombă! Jean Valvis vrea să investească la o mare echipă din SuperLiga. Negocieri avansate
MediaFlux
Răsturnare de situație privind desemnarea noului premier! S-a aflat decizia lui Nicușor Dan (Surse)
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului