Pe 30 mai 1958, un ofițer de informații român, detașat sub acoperire diplomatică la Ambasada noastre la Londra, trimitea un mesaj „Top Secret” la sediul central din București. „Biroul din teren sfătuiește că, pentru 1.080 de lire sterline, să fie cumpăraţi 11 porci”. Agentul a întrebat cum să îi expedieze, deoarece nu existau zboruri directe Londra-București. A doua zi, locotenentul maior Ioan Dragut, de la sediul central din România, a răspuns că agenția îi sugerează să închirieze un avion cu 800 de lire sterline „pentru a expedia porcii”. În plus, „ar trebui luate măsuri pentru ca porcii să ajungă la destinație în stare bună”.

Un alt document, trimis de la Sediul Central din Bucureşti, afirma că s-a ajuns la un acord cu privire la achiziționarea a cinci porci din Danemarca și că, în schimb, „următoarele persoane vor avea voie să plece”, la document fiind anexată o listă care conținea numele a câteva zeci de evrei din România.

Alte Articole

Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut ...

Reacția incredibilă a unei cliente supărate pentru că nu ...

Ce șanse are Klaus Iohannis la NATO. Un expert de la Oxford ...

Aceste schimburi de informaţii, care au fost declasificate de guvernul român în urmă cu câțiva ani, ar putea fi intitulate „Evrei pentru porci”, notează publicaţia israeliană Haaretz, care a publicat un amplu articol pe această temă. Documentele sunt citate într-o carte a lui Radu Ioanid, care în prezent este ambasadorul României în Israel. Cartea sa, care va fi publicată la sfârșitul acestui an în Statele Unite, dezvăluie pentru prima dată sute de documente ale Securității, care descriu o poveste fascinantă a comerțului cu ființe umane pe o perioadă care se întinde pe patru decenii.

În afară de porci, tranzacțiile comerciale au inclus sute de tauri pentru reproducere, spermatozoizi de la tauri pentru a creşte calitatea rasei prin inseminare artificială, zeci de mii de capete de bovine și ovine, tone de hrană pentru animale, mașini agricole, echipamente de foraj petrolier, tancuri și bani. Este de remarcat faptul că răscumpărarea evreilor pentru bani, servicii sau diverse bunuri a caracterizat imigrația evreilor şi din alte țări, exemple fiind imigrația din Yemen după înființarea statului Israelului, din Irak, inclusiv în perioada lui Saddam Hussein, precum și din Siria și Etiopia.

Ambasadorul Ioanid s-a născut în 1953 la București, dintr-un tată evreu, prof. Virgil Ioanid, și o mamă protestantă, scriitoarea Ileana Ioanid. Are două diplome de doctorat: în filosofie, obţinută la Universitatea București, și în istorie, luată la Școala de Studii Avansate în Științe Sociale de la Paris. El a părăsit România în 1987 și a imigrat în Statele Unite, unde timp de 30 de ani a ocupat funcții de cercetare la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington. În 2004 a fost numit vicepreședinte al Comisiei Internaționale pentru Holocaustul din România, iar anul următor a publicat „Răscumpărarea evreilor: istoria acordurilor secrete dintre România și Israel”. Acum Editura Rowman and Littlefield lansează o a doua ediție actualizată, care include multe documente care nu au fost accesibile publicului larg.

Citeşte şi Istoria care nu se predă în şcoli. Octavian Goga, poetul rural în spatele căruia se ascunde antisemitul care voia să deporteze o jumătate de milion de evrei în Madagascar

Povestea imigrației evreiești din România poate fi împărțită în patru perioade. În prima, de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial până la înființarea Israelului în 1948, când autoritățile comuniste au închis ochii și chiar au încurajat în secret plecarea evreilor. Potrivit Memorialului Holocaustului Yad Vashem, aproximativ 400.000 de evrei, adică jumătate din comunitatea evreiască a României, au fost uciși pe pământul românesc și în regiunile sovietice și maghiare care se aflau sub controlul regimurilor care au colaborat cu naziștii. Jumătate dintre evreii care au pierit în acea perioadă au fost uciși de armata română, poliție și miliții, restul de germani și maghiari. După Holocaust, evreii au plecat, au fugit sau au fost scoși pe ascuns din România. În acest mod, câteva zeci de mii de evrei au ajuns în Mandatul Palestinei, iar pe unii dintre ei britanicii i-au trimis în lagărele de detenție din Cipru. Acest proiect a fost supravegheat de Mossad LeAliyah Bet – aripa paramilitară a Haganah – ai cărei agenți cheie erau, între alţii, Shaul Avigur, Yeshayahu (Shaike) Trachtenberg Dan. Această instituție a fost dezmembrată în 1951 și înlocuită de o altă organizație secretă, numită Nativ sau Lishkat Hakesher (Biroul de legătură), care avea sarcina de a facilita imigrația evreilor din țările blocului comunist.

A doua perioadă a început odată cu înființarea statului Israelul și a continuat până în 1952. Cu autorizarea lui Stalin, evreilor din Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, Bulgaria și România li s-a permis să emigreze în Israel. Un rol principal a fost jucat în acest proces de vicepremierul și ministrul de externe al României, Ana Pauker. Evreu și comunist devotat, Pauker s-a opus sionismului, dar le-a permis evreilor să emigreze conform politicii dictate de Kremlin. Abordarea ei a fost influențată și de legăturile sale de familie. Fratele ei, Zalman Rabinsohn, era un evreu Haredi, care a imigrat în Palestina în 1944. Cinci ani mai târziu, el a ajuns la București sub o identitate falsă și s-a întâlnit în secret cu sora sa, pentru a încerca să o convingă să le permită evreilor din România să se mute în Israel. Deși plecarea evreilor din blocul comunist a fost aparent liberă, în practică ea a presupus sume mari de bani. Premierul de atunci al Israelului, David Ben Gurion, menționa în jurnalul său că este imposibil să se facă ceva în România fără bani. Plățile au fost organizate prin Sovromtransport, o firmă de transport româno-sovietică, care solicita o plată de 120 de dolari pentru fiecare evreu emigrat în Israel. Veniturile din vânzarea evreilor, din 1948 până în 1952 au totalizat 15 milioane de dolari, o sumă foarte importantă pentru economia românească de atunci. Dar acesta nu a fost singura plată cerută. Pauker a cerut, de asemenea, Israelului echipamente de foraj industria petrolieră românească, care a fost grav afectată de război.

În 1952, Pauker a fost eliminată din partid și guvern. Ea a fost acuzată de „devioţianism de dreapta” și „activități împotriva partidului”, ca parte a unei serii de epurări inițiate de Stalin în Uniunea Sovietică și în țările din Blocul Comunist. Stalin i-a sfătuit pe liderii de partid din România „să-i tragă un glonț în cap”, dar din fericire pentru Pauker, Stalin a murit în martie 1953, înainte de executarea ordinului. Ana Pauker a fost arestată la domiciliu și apoi eliberată, înainte de a muri de cancer în 1960, la vârsta de 67 de ani. Înainte de a fi destituită din toate funcţiile, mai mult de 120.000 de evrei români au imigrat în Israel. Totuşi, în 1953, porțile imigrației au fost închise în România și în restul blocului estic. În cei cinci ani care au urmat, doar 1.657 de evrei români au avut voie să emigreze în Israel, în cadrul a ceea ce a fost etichetat ca „unificare umanitară a familiei”.

A treia perioadă a relațiilor dintre România și evrei a început în 1958. A fost pusă în mișcare după ce liderul sovietic Nikita Hrușciov a fost de acord să scoată Armata Roșie din România, după care țara a dezvoltat canale de dialog cu Occidentul. România era dornică să achiziționeze bunuri și produse occidentale pentru a-și consolida economia. Acum a intrat în scenă omul de afaceri evreu Henry Jacober, care a imigrat în Marea Britanie din Ungaria. El a stabilit legături strânse cu Gheorghe Marcu, presupus atașat economic la Ambasada României la Londra, dar în realitate era un agent de informații, care avea să urce mai târziu la gradul de general. În 1959, serviciile secrete româneşti i-au cerut lui Jacober să cumpere porci de rasă danezi, a căror carne era mai suculentă și mai bogată în nutrienţi decât cea a raselor britanice. Cu câteva dificultăți, Jacober a îndeplinit cererea și ulterior a cumpărat bovine zebu din Africa și oi Merinos din Australia. În schimb, guvernul român a eliberat vize de ieșire pentru evrei în orice țară dorită – cu condiția să aibă cel puțin 50 de ani, să se pensioneze și să nu aibă abilități profesionale. Plățile au variat de la sute de dolari la câteva mii pe cap de locuitor. O mărturie citată în cartea lui Radu Ioanid menționează o plată de 5.000 de dolari. Într-un alt caz, a fost cerută o răscumpărare de până la 8.000 de dolari pentru un evreu încarcerat și considerat „prizonier politic” sau care a comis infracțiuni economice. Facturile emise de ofițerii de informații români notau numele evreilor și alături de ei numărul de vite sau porci care trebuiau schimbate în schimb. Între 1958 și 1962, 31.000 de evrei au fost răscumpărați în acest fel și au imigrat în Occident și, parțial, în Israel.

A patra etapă, ultima, a continuat până în 1989, iar „conexiunea israeliană” era atât de secretă în timpul regimului Ceauşescu încât doar șase membri importanţi ai Serviciului Român de Informații știau despre asta. Fragmente de informații despre comerțul cu evreii din România au ajuns în Occident la sfârșitul anilor 1970, după dezertarea lui Ion Mihai Pacepa. Acesta a furnizat informații despre legăturile Securității cu grupările teroriste palestiniene și despre relațiile sexuale ale liderului palestinian Yasser Arafat cu gărzile sale de corp. România a fost, de asemenea, singura țară din blocul comunist care nu și-a întrerupt relațiile cu Israelul.

În 1978, Dan s-a întâlnit cu generalul Marcu la București, după care i-a trimis un mesaj: „V-am predat, 23 mai 1978, la ședința noastră din București, cecul nostru nr. 23779 pentru suma de 450.000 de dolari SUA la comanda Băncii dvs. pentru comerț exterior. Suma de mai sus trebuie considerată ca un avans pentru ieșiri, de la 1 ianuarie 1978″. Un alt document secret al serviciilor secrete românești din același an afirmă că „până în prezent au fost primite 31 de milioane de dolari”. Dintre aceștia, 18 milioane de dolari au fost cheltuiți pentru achiziționarea unui Boeing 707, care i-a servit lui Ceaușescu și familiei sale în vizitele lor internaţionale. În plus față de plata în numerar, guvernul israelian a făcut împrumuturi de aproximativ 100 de milioane de dolari de la bănci internaționale pentru guvernul român, absorbind în același timp costurile ridicate ale dobânzii. Un alt mod prin care Israel a plătit evreii a fost prin cumpărarea de mărfuri din România, cum ar fi gemurile de fructe și automobilele Dacia, chiar dacă mașinile nu aveau piață o piaţă bună de desfacere în Israel.

Liderii României și-au justificat faptele de-a lungul anilor, susținând că plățile nu au fost „răscumpărare”, ci „compensare” pentru investiția făcută de guvernul român în școlarizarea angajarea în comunităţii evreieşti. Preţul pentru fiecare evreu a fost într-adevăr calculat în funcție de profesie și de nivelul de educație. Astăzi, când Radu Ioanid este întrebat dacă nu găsește dezgustător comerțul cu ființe umane, răspunsul său este fără echivoc: „Există o diferență uriașă între vânzarea oamenilor și răscumpărarea lor”.

Citeşte şi Ierusalim, teatru de război între evrei şi palestinieni. Ultranaţionaliştii au strigat „Moarte arabilor!”, zeci de persoane au fost rănite VIDEO