România ar putea deveni prima ţară din lume cu o reţea globală de centre IT, formată din specialişti

Mai mulți specialiști IT români de la Paris au în plan crearea unei rețele de centre de specialitate, menită să reunească și să susțină românii din domeniul tech, aflați atât în țară, cât și în străinătate, se arată într-un comunicat de presă al Comunității Globale a Românilor în Tech.
Filip Stan
19 sept. 2016, 13:51
România ar putea deveni prima ţară din lume cu o reţea globală de centre IT, formată din specialişti

În acest fel, prin intermediul „Romanian IT — comunitatea globală a românilor din tech”, țara își propune să devină primul stat din lume care reușește să creeze o rețea de centre menită să reunească specialiștii în IT din țară și de peste hotare.

„Este deja de notorietate profesionalismul și chiar influența IT-iștilor români angajați la companii internaționale din Statele Unite, Marea Britanie sau Franța, iar după mulți ani în care am pus umărul la ridicarea imperiilor financiare ale străinilor, ne-am gândit că a venit vremea să folosim acest potențial și pentru promovarea sectorului IT românesc. Nucleul deja s-a format, suntem o echipă puternică în Paris, însă vom deschide și alte centre în orașe cu concentrație mare de specialiști IT români, precum: București, Cluj-Napoca, Iași, Tg. Mureș, Timișoara, Londra, Berlin, San Francisco, New York etc., fiecare locație replicând structura de organizare folosită în momentul de față în centrul de la Paris. Ne dorim să dezvoltăm o comunitate care să funcționeze pe principiile open source, open exchange, open participation, cu scopul de a promova specialiștii și întreg sectorul IT românesc la nivel internațional. Până la finele anului 2017, Comunitatea și-a propus să înregistreze peste 2.500 de specialiști români în IT răspândiți în toată lumea, care să poată colabora într-un cadru organizat, iar România să poată deveni cu adevărat o forță în acest domeniu”, susține Valentin Maior, unul dintre coordonatorii Comunității Globale a Românilor din Tech.

Potrivit sursei citate, misiunea ‘Romanian IT’ este de a dezvolta un cadru care să reunească și să susțină românii din tech, din țară și din străinătate, antreprenoriatul și întregul sector IT românesc la nivel internațional, în vederea creșterii competitivității pe piața globală și implicarea în proiecte cu potențial de îmbunătățire a serviciilor publice și a societății.

Un studiu de specialitate publicat în luna august 2016 de către Statista, citat de Comunitatea Globală a Românilor în Tech, la nivelul anului 2006, într-un top al celor mai importante companii din lume, domeniul IT era reprezentat doar de compania Microsoft, în schimb marii jucători erau din domenii, precum: petrol, energie și servicii financiare. În 2016, situația s-a schimbat radical, piața mondială fiind acaparată de companii din domeniul IT, precum Apple, Facebook, Microsoft, Amazon sau Alphabet, care au generat încasări de peste 2.000 de miliarde de dolari de la începutul anului curent.

În România, contribuția sectorului IT în Produsul Intern Brut (PIB) a ajuns, în 2015, la 6% cu potențial de creștere de până la 10% în următorii ani, avansând odată cu valul internațional, lucru care i-a determinat pe tot mai mulți specialiști IT români din întreaga lume să conlucreze pentru proiecte autohtone sau chiar să ia în calcul posibilitatea reîntoarcerii acasă.

Conform sursei citate, în cadrul comunității globale, se vor organiza periodic conferințe cu tematică (tehnică, antreprenoriat, schimburi de experiență), iar intenția este ca, anual, să aibă loc evenimente de business matchmaking, atât în România, cât și în centrele internaționale administrate de către IT-iști români. În plus, în cadrul acestor conferințe va fi promovat întreg sectorul IT românesc, de la companii, startup-uri până la produse IT dezvoltate de către specialiști independenți și companii românești.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT