România cere ca dronele ucrainene să se autodistrugă dacă ajung lângă litoralul românesc

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat, la Constanţa, de ce statul român nu are un acord până acum cu Ucraina, ca să poată să riposteze în momentul când o dronă rusească sau ucraineană deviată sau de orice fel ajunge pe teritoriu în zona noastră teritorială şi să putem să o doborâm.
Viorel Dobran
11 iun. 2026, 17:03
România cere ca dronele ucrainene să se autodistrugă dacă ajung lângă litoralul românesc

România vrea ca dronele navale ucrainene să detoneze în mod automat în apropierea coastei sale de la Marea Neagră. Publicația Live Ukraine îl citează pe ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, care a lansat ideea într-un interviu acordat TVR Info.

Ucraina loveşte rafinăriile Rusiei. Cozi uriaşe pentru alimentarea cu carburanţi după bombardarea Rosneft VIDEO

Miruță a spus că dacă o dronă pierde comunicarea și se apropie de apele românești la o distanță de peste 12 mile marine, ar trebui să se autodistrugă. Dronele sunt prevăzute cu componente electronice, astfel încât urmărirea și programarea detonării sunt fezabile din punct de vedere tehnic.

România și Ucraina vor discuta subiectul

Miruță a anunțat că plănuiește să discute acest lucru cu oficialii din Ucraina, a precizat sursa menționată. Pe 5 iunie, o dronă navală a explodat în portul Constanța. Marina din Ucraina a confirmat că era o dronă ucraineană. Autoritățile române au cerut explicații ucrainenilor.

Preşedintele Nicuşor Dan: Dacă două ţări sunt în război şi a treia ţară trage înspre teritoriul de război, ea devine cobeligerantă. Ăsta e motivul pentru care noi nu tragem înspre Ucraina

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, sâmbătă, că dacă două ţări sunt în război şi a treia ţară trage înspre teritoriul de război, ea devine cobeligerantă şi acesta e motivul pentru care noi nu tragem înspre Ucraina, când intră drone în spaţiul nostru aerian.

Preşedintele Nicuşor Dan a fost întrebat, la Constanţa, de ce statul român nu are un acord până acum cu Ucraina, ca să poată să riposteze în momentul când o dronă rusească sau ucraineană deviată sau de orice fel ajunge pe teritoriu în zona noastră teritorială şi să putem să o doborâm.

Avertismentul unui general german: Trebuie să fim pregătiţi pentru un război cu Rusia în următorii doi-trei ani

„Conform dreptului internaţional, şi nu are niciun fel de legătură cu relaţia noastră bilaterală cu Ucraina şi cu acordurile pe care le-am semnat în urmă cu două luni sau când a fost, conform dreptului internaţional, dacă două ţări sunt în război şi a treia ţară trage înspre teritoriul de război, ea devine cobeligerantă. Ăsta e motivul pentru care noi nu tragem înspre Ucraina. Ăsta e unul dintre motive”, a explicat şeful statului.

Nicuşor Dan a mai afirmat că celălalt motiv, dacă vorbim de drone aeriene, este că noi tragem după drone sau suntem în situaţia de a trage după drone cu un anumit tip de rachete care, dacă nu sunt bine cadrate, pot să facă mai multe victime decât drona, în momentul în care ea cade.

„De asta există nişte condiţii şi din nou există nişte protocoale pentru militarul care este în avionul care urmăreşte drona, numai în anumite condiţii poate să declanşeze racheta care trage după drone”, a adăugat Nicuşor Dan.

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
Un general maior (r) din Armata Română a fost găsit împușcat în cap. Trupul neînsuflețit se afla într-o clădire din Prahova
Fanatik.ro
Una dintre cele mai importante handbaliste, revenire spectaculoasă în naționala României! Campionatul European de la Cluj, ultimul bal
Capital.ro
Curs valutar vineri, 11 septembrie. Ce valoare au înregistrat euro și dolarul la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
Problema pe care ar trebui să o rezolve orice elev de 15 ani, dar care îi pune în dificultate chiar și pe adulți
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
S-a stins din viață fosta ministră de Externe a Italiei! Emma Bonino a militat pentru drepturile românilor
iamsport.ro
Cel mai scump transfer al FCSB, OUT din prima echipă
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului