FED CUP. România joacă la baraj cu Germania. Meciul se dispută în aprilie, în România

Echipa de tenis feminin a României va disputa pe 16-17 aprilie barajul de menţinere în Grupa Mondială a Fed Cup, adversară urmând să-i fie naţionala Germaniei, conform tragerii la sorţi care a avut loc marţi, la Londra.
Filip Stan
09 feb. 2016, 10:06
FED CUP. România joacă la baraj cu Germania. Meciul se dispută în aprilie, în România

România a retrogradat două poziţii în clasamentul mondial, după înfrângerea cu Cehia, ajungând pe locul 9, astfel că nu a figurat printre capii de serie. În aceste condiţii, tragerea la sorţi ne-a scos din urna favoritelor puternica reprezentativă a Germaniei, care le are în componenţă pe Angelique Kerber, proaspăta câştigătoare de la Australian Open, şi Sabine Lisicki, jucătoarea cu cel mai puternic serviciu din circuitul WTA.

La sfârşitul săptămânii trecute, în primul tur al Grupei Mondiale, Germania a pierdut acasă cu Elveţia, scor 2-3, într-o partidă jucată la Lepzig. La fel ca partida România-Cehia, meciul s-a decis după întâlnirea de dublu.

Germania

Jucătoare importante: Angelique Kerber (2), Andrea Petkovic (23), Sabine Lisicki (32), Annika Beck (39)

Titluri Fed Cup: 2 (1987, 1992)

Istoricul întâlnirilor: România – Germania 0-1 (1974).

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Mitică Dragomir dezvăluie discuția avută cu Gică Hagi: “Răzvan Burleanu i-a tras batista prin gură!”
Capital.ro
A muncit aproape 28 de ani, dar pensia lui a rămas la 1.088 de lei. Ce apare în decizia de recalculare
Playtech.ro
Câte zile de concediu medical poate da medicul de familie și câte poate da specialistul. Regulile din 2026
Adevarul
Câți bani cash ar trebui să avem puși deoparte. Diferenţa dintre „fondul de urgenţă” şi „fondul de rezervă”, explicată de un expert
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Primești bani de la părinți, prieteni sau rude? Când poate cere ANAF explicații și în ce situație se aplică impozitul de 70%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte