România, foarte aproape să introducă salariul minim european. Cât va fi acesta

România este foarte aproape să transpună în legislație directiva europeană privind salariul minim european. Iată cum va fi calculat acesta.
Irina Dumitrescu
08 oct. 2024, 15:18
România, foarte aproape să introducă salariul minim european. Cât va fi acesta

Proiectul de lege privind salariul minim european a fost realizat de guvern, după consultări cu partenerii sociali. Senatorii l-au aprobat luni, iar votul final va fi dat în Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz, informează antena3.

Viitorul act normativ va stabili un nou mecanism şi o nouă formulă de calcul a salariului minim din România. Proiectul transpune în legislaţie Directiva Uniunii Europene nr. 2022/2041 privind salariul minim european. Asta în condițiile în care introducerea salariului minim european reprezintă un obiectiv asumat de țara noastră prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Citește și Gestul impresionant făcut de Caius Covrig, milionarul în vârstă de 28 de ani. „Nu ştiu ce să mai spun pentru că m-am emoţionat”

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Cristian-Augustin Niculescu-Ţâgârlaş, a precizat că proiectul de lege a fost subiectul a patru runde de negocieri, cu scopul de a menține un echilibru între sindicate şi patronate. Tot el a făcut referire la modul în care va fi calculat viitorul salariu minim european. „Am stabilit, în urma unor negocieri şi a unor amendamente, o marjă de negociere între 47 şi 52 la sută din salariul mediu pe economie, pentru ca salariul minim pe economie adecvat să aibă o acoperire în productivitate. Fără existenţa unui echilibru între productivitate şi valoarea financiară a salariului, am putea ajunge la situaţii macroeconomice nefericite pentru România. De aceea, sunt încântat că am reuşit acest echilibru al negocierilor între patronat şi sindicate”, a explicat Niculescu-Ţâgârlaş.

În august, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a dat și ea amănunte privind salariul minim european. „Formula de calcul care va fi stabilită va ține cont de puterea de cumpărare, de nivelul câștigului salarial mediu brut și de productivitatea muncii. Textul proiectului de lege prevede că nu vor exista diminuări salariale și stimulează încheierea de contracte colective de muncă, consolidând în același timp dialogul cu partenerii sociali în stabilirea salariului minim”, a precizat ministrul Muncii.

Salariul minim net din România a fost majorat, din iulie, la  2.363 de lei. Salariul mediu net a fost, în septembrie, 5.217 lei.

Citește și Un ingredient folosit de gospodine la conservarea legumelor și fructelor de toamnă, retras din magazine. Poate avea efecte negative are asupra organismului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT