România încheie 2016 cu două autostrăzi-muzeu, finalizate, dar pe care nu circulă nimeni

România are în prezent două loturi de autostradă terminate, dar nedeschise circulaţiei, iar anul viitor alte trei loturi riscă să se regăsească în aceeaşi situaţie, în cazul în care Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR, fosta CNADNR) nu va face paşi repezi pentru a rezolva problemele birocratice, scrie News.ro.
Filip Stan
28 dec. 2016, 12:13
România încheie 2016 cu două autostrăzi-muzeu, finalizate, dar pe care nu circulă nimeni

România are, în prezent, 733 de kilometri de autostradă, inclusiv lotul de 22 de kilometri al autostrăzii Sibiu-Orăştie, reparat de CNAIR în regie proprie şi deschis circulaţiei în luna octombrie a acestui an.

Ministrul Transporturilor, Sorin Buşe, a declarat, la începutul acestei luni, că România ar putea ajunge la 1.000 de kilometri de autostradă abia în 2018.

În prezent, România are două loturi de autostradă finalizate, dar nedate în folosinţă din cauza unor probleme birocratice.

Primul este cel situat între kilometrul 3 şi 7 al autostrăzii Bucureşti-Braşov, parte din autostrada Bucureşti-Borş (A3), terminat şi care are o legătură finalizată cu reţeaua de drumuri, potrivit unei filmări aeriene realizate de Asoociaţia Pro Infrastructura (API).

Bucata finalizată de autostradă, care are legătură cu Strada Popasului, urmează să fie continuată cu un alt segment, de 3,3 kilometri, care pleacă din strada Petricani din Bucureşti, lucrările fiind întârziate de mai bine de doi ani.

Contractul de proiectare şi executie a fost atribuit, în decembrie 2015, asocierii Asocierii Aktor – Euro Construct Trading 98 pentru suma de 155 milioane lei, cu TVA.

Al doilea tronson de autostradă aflat în stadiul de ”muzeu” este segmentul dintre nodurile Dumbrava şi Margina, lung de 15 kilometri, din lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva, parte din autostrada Bucureşti-Nădlac (A1).

Lotul nu este încă deschis circulaţiei din cauza neprimirii vizei pentru recepţia terminării lucrărilor.

Potrivit CNAIR, refuzul acordării acestei vize este invocat de faptul că „dispoziţiile legale, aşa cum sunt prevăzute de Legea 10/1995, recent modificată şi republicată în septembrie 2016, nu fac referire în mod expres la recepţionarea parţială, ci doar asupra unor lucrări prevăzute într-un contract”.

Fostul consilier al premierului Dacian Cioloş pentru infrastructură, Cătălin Drulă, în prezent deputat USR, a scris, într-o postare pe Facebook, că legislaţia permite CNAIR să recepţioneze parţial această lucrare.

”Ca să facem o comparaţie, dacă contractul ar fi pentru construirea a 3 case, dintre care una e gata la cheie cu tot cu finisaje şi 2 case sunt la stadiul de fundaţie, CNAIR se întreabă dacă mă pot muta în casa care e gata sau trebuie să mai aşteptăm 2 ani să fie gata şi celelalte două, timp în care casa terminată stă goală”, a scris Drulă.

Un alt lot care nu este încă ”muzeu”, dar va ajunge în această situaţie anul viitor este porţiunea de autostradă de 9 kilometri dintre Gilău şi Nădăşelu, parte din A3, finalizată în proporţie de 90%, care va fi gata în prima jumătate a anului viitor.

Însă segmentul de autostradă va putea fi folosit doar după ce va fi construit podul peste râul Someş, care face legătura cu restul autostrăzii A3, şi nodul rutier de la Gilău.

Directorul executiv al ONG-ului Asociaţia Pro Infrastructura, Ionuţ Ciurea, estimează că acest lot ar putea sta nefolosit cel puţin jumătate de an după ce va fi terminat.

”CNAIR va primi ofertele în ianuarie pentru construirea podului peste râul Someş, după care vor urma probabil contestaţiile. Lucrările vor dura circa 10 luni, aşa că, realist vorbind, acestea ar urma să fie finalizate în primul trimestru al anului 2018. În schimb, lucrările la autostradă vor fi finalizate probabil în iunie”, a declarat Ciurea, pentru News.ro.

Alt tronson care riscă să ajungă ”muzeu” anul viitor este Ogra-Ungheni, lot de 10,1 kilometri situat pe autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş, parte din A3.

Pe această porţiune, lucrările erau finalizate în proporţie de 15% în noiembrie şi ar urma să fie finalizate în vara lui 2017, potrivit Ministerului Transporturilor.

Însă pentru ca lotul să fie deschis circulaţiei, trebuie finalizat nodul de la Iernut de către compania italiană Astaldi.

”Ar trebui să se alinieze mult prea multe planete pentru ca nodul să fie gata înainte de finalizarea lucrărilor de pe acest lot. Tronsonul va fi gata probabil în toamnă, dar nodul ar putea fi finalizat abia la începutul lui 2018”, a explicat Ciurea.

Un alt lot care ar putea fi finalizat înainte de a fi conectat cu restul reţelei este lotul trei al autostrăzii Lugoj-Deva.

”Întregul lot trei ar trebui să fie finalizat în această vară, dar el trebuie conectat prin nodul rutier de la Holdea. CNAIR va trebui să facă paşi repezi pentru ca acest nod să fie gata înainte de finalizarea lucrărilor la autostradă”, a mai spus Ciurea. 

Ministrul Transporturilor a declarat, la începutul lunii decembrie, că în 2017 vor fi deschişi circulaţiei 150 de kilometri de autostradă, din care 117 kilometri sunt în stadiu avansat. Însă, pentru 30 şi ceva de kilometri de autostradă, autorităţile vor trebui să administreze cu atenţie situaţia pentru a se asigura că vor fi finalizaţi, a avertizat ministru.

DailyBusiness
Paștele devine tot mai scump. Bugete de până la 1.000 de lei per familie și semne de încetinire economică
Spynews
Bebelușul unui român, găsit printre droguri, mucegai și gunoaie. Scene greu de imaginat în Roma
Fanatik.ro
Românii ar putea scăpa de chinul copiilor după cartea de identitate. Debirocratizare sub amenințarea amenzii
Capital.ro
Pensionarii care primesc 2.782 de lei de la stat. Date oficiale de la Casa de Pensii
Playtech.ro
După Paște, Lidl redeschide magazinele cu super-reduceri de până la 40% la produse alimentare
Adevarul
Cine câștigă și cine pierde după alegerile istorice din Ungaria: Trump și Putin rămân fără cel mai important aliat din Europa
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a părăsit România, la două zile de la înmormântarea lui Mircea Lucescu. Mărturisirea pe care a făcut-o cu lacrimi în ochi, în prima zi de Paște: „Am comunicat mult prea puțin cu el”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi tineri de 20 de ani și-au pierdut viața în seara de Paște, după ce s-au izbit puternic de un copac. Se îndreptau spre Lacul Snagov în momentul tragediei
iamsport.ro
Magia lui Gică Hagi: cum a reușit să revitalizeze un jucător considerat terminat: ”Sunt Hagi! Sună-mă când poți”
MediaFlux
Lunea Albă sau a doua zi de Paște. Tradiții și obiceiuri care aduc noroc
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj