România pierde investitori de top! Compania care a decis să închidă o fabrică din Brașov, la doar câțiva ani după inaugurare

În contextul în care din ce în ce mai multe companii încearcă să-și micșoreze costurile, România pierde investitori străini importanți. Cea mai recentă retragere de pe piață este cea a grupului American Axle & Manufacturing Holdings.
Alina Costache
30 iun. 2025, 23:02
România pierde investitori de top! Compania care a decis să închidă o fabrică din Brașov, la doar câțiva ani după inaugurare

În contextul în care din ce în ce mai multe companii încearcă să-și micșoreze costurile, România pierde investitori străini importanți. Cea mai recentă retragere de pe piață este cea a grupului American Axle & Manufacturing Holdings. Compania americană a luat decizia de a închide fabrica pe care o deținea la Brașov, după doar câțiva ani de la inaugurare.

În ultima perioadă, din ce în ce mai mulți investitori străini au luat decizia de a se retrage de pe piața locală din România, printre aceștia regăsindu-se și compania American Axle & Manufacturing Holdings, care a anunțat recent că va închide fabrica Tekfor din Brașov, unde muncesc în jur de  60 de persoane.

Citește și: Sfârșitul unei ere industriale în România. O fabrică veche de peste 100 de ani dispare din peisajul urban

Americanii închid o fabrică din țara noastră

Tekfor este un furnizor german de componente de precizie pentru industria auto, intrând în portofoliul americanilor de la AAM în 2022. Asta, în urma unei tranzacții evaluare la 125 de milioane de euro. Reprezentanții au explicat că decizia închiderii fabricii din Brașov a venit în urma unei analize interne care a scos la iveală faptul că aceasta nu mai poate asigura decât o rentabilitate cu posibilități de creștere scăzute.

„Grupul AAM a decis să închidă fabrica Tekfor Brașov din Brașov, România. Această decizie a venit în urma unui studiu detaliat, efectuat la nivelul AAM, care a constatat o rentabilitate și posibilități de creștere scăzute ale fabricii.

Pentru a asigura viabilitatea și sustenabilitatea afacerii Grupului AAM în regiune, compania a încetat operațiunile la fabrica Tekfor Brașov și a consolidat restul afacerii prin intermediul fabricilor Grupului AAM din Rotenburg și Hausach (Germania).

Aceasta a fost o decizie dificilă, dar necesară, având în vedere provocările comerciale cu care se confruntă Tekfor Brașov. AAM apreciază sincer contribuțiile și angajamentul demonstrat de toți angajații acestei fabrici”, a spus Matt Kuta, vicepreședintele AAM, responsabil pentru operațiunile din Europa, conform Profit.ro.

În urmă cu un an, Tekfor Brașov a avut afaceri în valoare de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 5% față de 2023. Totuși, compania a înregistrat o pierdere de 10,2 milioane de lei, de la un profit net de aproximativ 1 milion de lei în anul precedent.

Grupul a deschis fabrica de la Ghimbav, județul Brașov, în 2021, scopul principal fiind creșterea numărului de angajați de la 23 la 60.

Unitatea din România era cea de-a patra din Europa, dar prima de pe bătrânul continent, în afara Germaniei, pe care Tekfor o deținea. În Germania, firma deține fabrici la Hausach, Rotenburg și Schmölln. Mai mult, există unități de producție și în Brazilia, Mexic și în Statele Unite ale Americii.

„Au existat mai multe motive pentru care am ales Brașovul drept locație. Pentru noi a fost important să ne apropiem cu producția anumitor piese de clienții noștri din Europa de Est. Locația din Brașov este modernă și atractivă nu doar din motive de costuri. Diversificarea regională în România ne ajută de asemenea, să ne consolidăm competitivitatea internațională pe termen lung”, spuneau atunci reprezentanții grupului Tekfor.

În 2022, American Axle & Manufacturing Holdings a achiziționat compania germană Tkfor Group pentru 125 de milioane de euro. AAM deține aproape 80 de unități în 17 țări.

Citește și: România ar putea găzdui prima „fabrică” AI din regiune. Black Sea AI Gigafactory ar putea fi construită la Cernavodă și Doicești

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT