România se află pe locul 16 privind numărul de refugiaţi care au primit azil în 2017

În anul 2017, 1330 de cetăţeni au primit aviz favorabil de şedere în România, conform unei statistici realizate de Eurostat.
Alina Costache
22 apr. 2018, 10:11
România se află pe locul 16 privind numărul de refugiaţi care au primit azil în 2017

Cei mai mulţi dintre refugiaţii care s-au bucurat de măsurile de protecţie au fost cetăţenii sirieni, irakieni şi cei de naţionalitate afgană.

Din datele Eurostat, citate de Mediafax, în anul 2017, în România, au primit azil 655 de sirieni, reprezentând 49 la sută din totalul celor care au solicitat măsuri de protecţie. Pe cel de-al doilea loc se află grupul cetăţenilor irakieni cu un număr de 460 de persoane reprezentând 34 la sută urmat de grupul cetăţenilor de naţionalitate afgană cu un număr de 65 de persoane.

Statele membre UE au garantat protecţie pentru mai mult de jumătate de milion de persoane care au solicitat azil în 2017. Aproape o treime din beneficiari au fost sirieni, potrivit libertatea.ro

Cele 28 de state membre UE au garantat protecţie pentru 538.000 de persoane care au solicitat azil în anul 2017, cu aproape 25 la sută mai puţin faţă de anul 2016.

În plus, statele membre ale Uniunii Europene au primit în jur de 24.000 de refugiaţi care au înaintat cereri de reinstalare. Cea mai mare grupă de beneficiari ai măsurilor de protecţie în Europa în anul 2017 a fost cea a cetăţenilor sirieni, cu un număr de 175.800 de persoane (33 %) , urmată de grupa formată din cetăţeni afgani cu un număr de 100.700 de persoane (12%).

La nivel european, România ocupă locul 16 din punct de vedere al numărului de refugiaţi care au primit o decizie favorabilă de şedere.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT