Românii au cheltuit 36 milioane euro pe vacanţele de Revelion. Cum s-au schimbat tendinţele, faţă de 2015

Cei peste 155.000 de români care și-au petrecut Revelionul în stațiunile din țară și din străinătate au cheltuit aproximativ 36 milioane de euro, conform estimărilor Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Iulian Tudor
03 ian. 2016, 15:48
Românii au cheltuit 36 milioane euro pe vacanţele de Revelion. Cum s-au schimbat tendinţele, faţă de 2015

Peste 147.000 de români și-au petrecut Revelionul în stațiunile din țară, în scădere cu 3,5% față de anul trecut, cheltuind aproximativ 140 milioane de lei, cu 1,5% mai puțin comparativ cu anul precedent. În străinătate au călătorit, prin intermediul agențiilor de turism, pentru petrecerea sărbătorilor de iarnă, din acest an, aproape 8.200 de turiști, în scădere cu 5% față de anul trecut. Aceștia au cheltuit în afara țării, numai pentru servicii turistice, 4,8 milioane euro, sumă aproximativ egală cu cea din anul anterior, se arată într-un comunicat al FPTR.

Sfârșitul de an a fost marcat de evenimente politice, economice și sociale atât pe plan intern cât și extern, care i-au afectat pe românii și i-au determinat să reconsidere deplasările, în perioada sărbătorilor de iarnă, fapt dovedit de scăderea numărului de turiști, apreciază reprezentanții FPTR.

Conform acestora, se menține și în acest an, tendința a turiștilor de a alege mai ales destinații din România, tendință care se va păstra pe tot parcursul anului 2016, datorită conjuncturii politice internaționale și a siguranței pe care o oferă țara noastră ca destinație de vacanță.

Chiar dacă destinațiile cu tradiție au fost arhipline, la nivel național s-a înregistrat o scăderea a numărului de turiști, cu aproximativ 3,5% față de anul trecut. Nu toate destinațiile interne au înregistrat scăderi. Peste 28.000 de romani au ales să petreacă sărbătorile în stațiunile balneare, în creștere de circa 4%, față de anul trecut. Creșteri s-au înregistrat pe litoral și în Delta Dunării.

În continuare, cel mai mare număr de locuri vândute se înregistrează în turismul rural, unde 52.000 de turiști au preferat să-și petreacă Revelionul la pensiuni, însă cu 8% mai puțin față de anul trecut. În zonele montane, 36.000 de persoane au optat să-și petreacă vacanța de Revelion, în scădere cu 2% față de anul trecut.

Pentru ofertele de Revelion ale hotelurilor din marile orașe ale României, au plătit peste 30.000 de persoane în scădere cu aproximativ 5% față de anul anterior, spun reprezentanții industriei.

Tarifele percepute în perioada sărbătorilor au crescut față de anul anterior cu 5%. Astfel, romanii au cheltuit peste 140 milioane de lei pentru achiziționarea pachetelor de Revelion în țară, în scădere cu 2% față de anul anterior. Cele mai căutate zone au fost Valea Prahovei, Poiana Brașov, Păltiniș, Rânca, Strajă, Călimănești, Felix și zonele tradiționale rurale Bran-Moieciu, Maramureș, Bucovina.

Românii care au ales să își petreacă vacanța de sărbători în străinătate au avut de ales între destinații de schi și sporturi de iarnă, pachete turistice de tip city-break în orașe europene și destinații exotice îndepărtate.

Chiar dacă au beneficiat de un număr mare de zile libere, mai puțini romani au apelat la agențiile de turism pentru petrecerea Revelionului în străinătate. Cei 8.180 de turiști care au petrecut sărbătorile de iarnă în alte țări au cheltuit cu 1,4% mai mult față de anul trecut. Cei mai mulți și-au cumpărat pachete pentru destinații de schi și sporturi de iarnă în Austria, Franța, Italia, Slovenia, Bulgaria.

FPTR remarcă o scădere a interesului pentru destinații tip city-break în perioada Revelionului, dispariția solicitărilor pentru țările din zona Orientului apropiat și mijlociu, creșterea interesului pentru destinații îndepărtate. Au apărut destinații noi precum Bahamas, Jamaica, Australia, Africa de Sud, Vietnam, Dubai. Românii au manifestat un interes crescut pentru Republica Dominicană, Maldive, Mauritius, Mexic, Brazilia.

Citeşte şi JAF COLOSAL în noaptea de Revelion. Hoţii au furat 100.000 de lei dintr-o vilă de lux

Numărul turiștilor romani care își cumpăra servicii turistice folosind sisteme de rezervări online este în continuă creștere, conform FPTR. Aceștia rezervă în special bilete de avion și cazări în destinații externe, renunțând la serviciile de masă și agrement, specifice perioadei.

După rezultatele acestei vacanțe de Revelion, FPTR remarcă schimbarea mentalității privind gestionarea banilor și a timpului liber face ca mulți români să renunțe la vacanța de iarnă și să strângă banii pentru a achiziționa mai multe sejururi sau city-break-uri în restul anului.

În perioada următoare prețurile vor scădea cu aproximativ 30-50%, iar FPTR apreciază că sezonul de iarnă se va prelungi până în lună martie, datorită prognozei meteo favorabilă practicării sporturilor de iarnă.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Imagini rare cu casa în care a copilărit Ion Țiriac. Condițiile incredibile în care a crescut miliardarul român
Capital.ro
IGSU lansează un avertisment pentru părinți. Greșeala care poate deveni fatală în zilele caniculare
Playtech.ro
Mulți români fac această greșeală la ATM în Grecia. Pot pierde zeci de euro la o singură retragere
Adevarul
„Pe Instagram mă simt ultimul om”. Dezbaterea virală care scoate la iveală un fenomen îngrijorător: statutul social cumpărat pe datorie
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cod portocaliu și galben de vijelii și furtuni cu grindină! Județele vizate de avertizarea meteo imediată
iamsport.ro
A numit ”singura echipă care îi poate pune probleme Spaniei” la CM 2026: ”Ascultați ce vă spun!”
MediaFlux
PAPARAZZI Mirel Rădoi a lăsat fotbalul pentru un meci de padel cu fiul său și doi jucători de la Universitatea Craiova! După partidă, discuțiile au continuat acasă la antrenor FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?