ROMÂNII AU TALENT 20 FEBRUARIE 2026. Ionuț Gabriel Anechiței, pe numele de scenă Vyrus, are 32 de ani și a început să facă rap la 14 ani. Scria piese despre tot ce simțea, iar muzica era modul lui de a se descărca. Totul a rămas la nivel de pasiune: a postat câteva piese pe YouTube, dar neînregistrate, și a încercat să cânte local, peste tot unde a avut ocazia.
În liceu a făcut canotaj de performanță, apoi a urmat Facultatea de Educație Fizică și Sport. La 21 de ani a început să muncească, mai întâi ca muncitor necalificat, apoi ca stivuitorist. Uneori cântă la muncă: unora le place, însă cei mai mulți colegi, fiind mai în vârstă, nu acceptă genul acesta de muzică.
ROMÂNII AU TALENT 20 FEBRUARIE 2026. Vyrus cântă doar piese scrise de el. Negativele le ia de pe internet și, de-a lungul timpului, a compus sute de piese. Îi admiră pe MGL și Cedryk. A avut chiar ocazia să cânte la concertul lui Cedryk. Deși era în cârje, s-a dus la el după spectacol și l-a rugat să interpreteze o piesă. În cele din urmă, a ajuns să cânte chiar în deschiderea lui.
Pentru Ionuț, muzica este cel mai bun medicament. Vrea să fie auzit desi, deocamdată, îl cunosc doar oamenii din orașul său.
Mama lui este asistent medical, iar tatăl este maistru mecanic. Este căsătorit, iar soția lui lucrează în aceeași fabrică în care muncește el.
Acum, vede în această emisiune o șansă unică, pe care nu mulți o au. Nu a cântat niciodată pe o scenă atât de mare și vrea să profite de această oportunitate pentru a-și face vocea auzită. „Piesa asta reprezintă povestea vieții mele”, a spus concurentul înainte de a urca pe scenă.
Reacția juraților de la Românii au talent
Carmen Tănase: „Pe mine m-a emoționat foarte tare momentul tău. E un mesaj universal valabil pentru tinerii din lumea întreagă, nu doar cei de la noi.. Și e foarte emoționant și dureros și trist că voi sunteți cumva în bătaia vântului așa…M-a emoționat foarte tare. Am simțit din plin ce ai cântat tu și cred că asta contează”
Mihai Bobonete: „Neașteptat de bine! Eu cred că ai ales foarte bine să vii la Românii au talent pentru că te-a văzut o țară întreagă în seara asta! Exact ce îți doreai!”
Andi Moisescu: „Este surprinzător cât de bine reușești să transmiți emoție! Se vede că îți place, se vede că hip hop-ul e locul în care poți să îți verși oful. După părerea mea, ai toate șansele să ajungi un rapper foarte bun”
Lidia Zainea are 16 ani și a început să cânte de la 3 ani, iar pe la 7 ani a realizat că își dorește să facă o carieră în muzică. Atunci a urmat cursurile Palatului Copiilor din Călărași, unde a rămas până la 12 ani, după care a început să studieze canto clasic.
În urmă cu un an, a dat admitere la George Enescu și s-a mutat în București, unde locuiește cu chirie împreună cu mama și sora ei mai mare, de 33 de ani. Tatăl a rămas în Călărași, împreună cu alți doi frați ai Lidiei.
La început, tatăl nu a fost de acord cu mutarea dar, în timp, s-a acomodat. Familia ei nu are posibilități financiare mari, însă cu toții depun eforturi pentru ca Lidia să își împlinească visul.
Mama Lidiei lucrează la o gelaterie, iar tatăl la primăria satului. Familia este numeroasă, sunt șase frați. Deși înainte de nașterea ei părinții au trecut prin perioade foarte grele, ulterior situația financiară s-a mai reglat, iar Lidia nu a resimțit lipsurile foarte puternic.
Cel mai mare vis al Lidiei este să intre la Universitatea de Muzică din Berlin, acolo unde locuiește unul dintre frații ei.
În acest scop, muncește zilnic multe ore; uneori cântă și pe stradă, pe Calea Victoriei, în fața magazinelor. Prima dată când a făcut acest lucru a fost foarte anxioasă, dar a reușit să depășească emoțiile. Din banii câștigați pe stradă și-a cumpărat haine și necesități pentru școală, iar acum strânge bani pentru un microfon mai bun.
Muzica înseamnă aproape tot pentru ea și este strâns legată de credința sa. De mică, participă la adunări religioase.
Cea mai fericită este atunci când petrece timp împreună cu familia, care pentru ea înseamnă totul. În gimnaziu, a trecut prin episoade de bullying, colegii îi puneau gumă în păr și se luau de ea, probabil și din cauza faptului că era un copil liniștit și provenea dintr-o familie religioasă. A fost o perioadă foarte dificilă, din care a reușit să treacă doar cu sprijinul familiei și al credinței. La liceu, lucrurile s-au schimbat, are prietene și se simte mai încrezătoare.
Mama a susținut-o să vină la Românii au talent, chiar dacă inițial îi era teamă. Dacă va câștiga, vrea să își plătească studiile la Berlin.
Reacția juraților de la Românii au talent
Carmen Tănase: „Eu cred că avem în față o viitoare mare soprană, care va cânta pe cele mai mari scene ale lumii”
Andra: „Ce frumos este să poți să întâlnești o voce care este la început de drum… atât de mult mi-a plăcut plânsul din cântatul tău. Ești foarte talentată și îți doresc din toată inima să ajungi acolo unde îți dorești”