Românii care primesc 650 de lei de la stat începând de la 1 octombrie. Condiția simplă pe care trebuie să o îndeplinească

Fermierii sunt românii care primesc cel puțin 650 de lei de la statul român, în condițiile creșterii Sprijinului Cuplat pentru Venit de la 12,54 euro la 13,15 euro pe cap de animal.
Irina Dumitrescu
29 sept. 2025, 23:02
Românii care primesc 650 de lei de la stat începând de la 1 octombrie. Condiția simplă pe care trebuie să o îndeplinească

Fermierii, cei care cresc ovine și caprine, vor primi o subvenție mai mare, de 65 de lei, pentru fiecare animal eligibil începând cu 1 octombrie 2025, măsură ce este menită să stimuleze activitatea din agricultură.

Fermierii primesc cel puțin 650 de lei de la stat de la 1 octombrie 2025

Mai exact, Sprijinul Cuplat pentru Venit (SCZ), se majorează de la 12,54 euro la 13,15 euro pe cap de animal, ceea ce înseamnă aproximativ 65,43 de lei. În cazul în care fermierii au 10 animale, vor primi cei 650 de lei.

Citește și : Bilete de tratament pentru pensionarii. Până când şi de unde pot fi ridicate

În ciuda faptului că această creștere este de puțin peste 3 lei față de anul trecut, impactul este unul semnificativ pentru fermele care au foarte multe animale. Cei care ating plafonul maxim de eligibilitate primesc zeci de mii de lei, iar banii sunt virați automat în conturi începând cu luna octombrie.

Plata integrală este așteptată, însă, în primul trimestru al lui 2026, astfel că va mai dura până când beneficiarii vor ajunge să își încaseze sumele complete.

Pentru a beneficia de ajutor, crescătorii trebuie să fie depus cererea unică APIA în 2024, să dețină un număr minim de capete și să respecte condițiile de eligibilitate care au fost stabilite de autorități.

Citește și : Se anunţă iarnă grea 2025-2026. CNAIR are utilajele şi contractele de deszăpezire pregătite

Persoanele ce au animale în zonele montane primesc și ele cei 65 de lei pe cap de animal, însă sunt avantajați de pragurile mai mici impuse pentru eligibilitate, mai ales având în vedere momentul actual, în care mai mulți fermieri se confruntă cu costuri tot mai mari pentru furaje, tratamente și întreținerea animalelor.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
”Rădoi la FCSB? Nu mi-a venit să cred!” Edi Iordănescu a comentat relația cu Gigi Becali: “Eu nu mă mai întorc la FCSB! Nu voi mai fi ofertat niciodată”
Capital.ro
Reluarea turului 2, ca și garantată. Călin Georgescu e sigur că vor să-l elimine pentru asta: Sunt certitudini, nu speranțe!
Playtech.ro
Ce riști dacă circuli fără ITP în 2026. Amenzi și sancțiuni prevăzute de lege
Adevarul
Aurul ascuns în Carpați: peste 2.000 de tone scoase în ultimele două milenii. Unde s-au aflat cele mai mari zăcăminte
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lovitură pentru șoferi! OUG pentru ieftinirea carburanților a fost amânată din nou
iamsport.ro
Gică Hagi e contestat: ”Nu merită să devină selecționerul României. E o pierdere de timp”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj