Românii, cei mai nemulţumiţi de sănătate şi învăţământ, în sud-estul Europei

Românii sunt cei mai mulţumiţi din regiunea sud-estului Europei de viaţa de familie, urmaţi de turci şi de croaţi, dar sunt printre cei mai nemulţumiţi când vine vorba de sistemul public de sănătate şi de învăţământ.
Iulian Tudor
28 nov. 2013, 09:49
Românii, cei mai nemulţumiţi de sănătate şi învăţământ, în sud-estul Europei

Potrivit unui studiu realizat de Daedalus Millward Brown în şapte ţări din sud-estul Europei, peste 83% dintre români s-au declarat multumiţi sau foarte multumiţi de viaţa de familie, fiind urmati de turci (80,5%) şi de croaţi (76,4%). În acest clasament, cehii (67,7%) şi slovacii (67,2%) au cele mai mici scoruri, potrivit Mediafax.

Scorurile slabe ale cehilor şi slovacilor sunt în linie cu unele dintre cele mai ridicate rate ale divorţurilor din Europa – 66% în Cehia şi 47% în Slovacia. Prin contrast, România are una din cele mai scăzute rate a divorţurilor din Europa, de numai 22%„, a declarat, într-un comunicat, Daniel Enescu, managing partner al Daedalus Millward Brown.

Şi în ceea ce priveşte sistemul privat de sănătate, 65,2% dintre români s-au declarat multumiţi sau foarte multumiţi de acesta, România ocupând astfel primul loc în regiune. Românii sunt urmaţi la mare distanţă de turci (52,5%) şi de sârbi (45,9%).

Reţelele private de sănătate din România se dezvoltă pe un teren extrem de fertil cât timp sistemul public de sănătate generează insatisfacţie pentru 4 din 5 români„, a mai spus Daniel Enescu.

În schimb, România se situează pe penultimul loc în regiune după nivelul de mulţumire faţă de sistemul public de sănătate, doar 16,8% declarându-se multumiţi sau foarte multumiţi de acesta. Topul satisfacţiei faţă de sistemul public de sănătate este condus detaşat de Turcia (48,4%) şi continuat de Cehia (29,7%) şi Croaţia (21,7%).

Citeşte şi: STRIGĂTOR LA CER. O fetiţă operată de TUMORĂ, respinsă de şcolile din Capitală pentru clasa zero

Un fenomen similar cu cel din sănătate se întâlneşte şi în cazul sistemului de învăţământ: 72% dintre români sunt  nemulţumiţi de sistemul public de învăţământ. România este devansată la gradul de nemulţumire doar de Serbia.

Referitor la învăţamântul privat, 45% dintre români s-au arătat mulţumiţi de această formă de învăţământ, ocupând locul al doilea în regiune, după Bulgaria.

Nemulţumirea românilor faţă de sistemul de învăţamânt public nu face decât să confirme starea de degradare a acestuia. Fie şi numai când ne comparăm cu vecinii noştri, ne dăm seama că am rămas în urma la unul din capitolele cele mai importante pentru competitivitatea ţării şi implicit pentru calitatea viitoare a vieţii„, a adăugat reprezentantul Daedalus.

Studiul a fost realizat pe un eşantion de 2.306 de respondenţi din mediul urban, cu vârsta între 18 şi 65 ani, din România, Bulgaria, Serbia, Croaţia, Turcia, Cehia şi Slovacia.

DailyBusiness
Deutsche Bahn explică oprirea trenurilor la nivel național: defecțiune a sistemului de comunicații apărută în timpul unor lucrări planificate
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Zeljko Kopic, umilit de Anorthosis. Adevărul despre salariul ridicol pe care i l-au oferit ciprioții
Capital.ro
Funcție de conducere pentru Călin Georgescu. Anunțul lui George Simion: Să revenim la normalitate
Playtech.ro
Reguli noi pentru retragerile de numerar. Băncile riscă amenzi de până la 100.000 de lei: vei putea retrage suma dorită, indiferent de bancă
Adevarul
Ziua în care 17 vagoane cu marfă au sosit de la Moscova în Gara Obor. Ce conțineau cele peste 1400 de cutii trimise de la Kremlin
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Magicianul Daniel, tânărul de 26 de ani dat dispărut în urmă cu aproape două săptămâni, a fost găsit fără suflare
iamsport.ro
Bölöni, dezamăgit de Generația de Aur: ”M-a surprins negativ asta”
MediaFlux
România, în vizorul Iranului! Acuzații la adresa NATO: „Secretarul general al NATO a indicat în mod explicit Italia şi România ca fiind ţări care au participat la agresiunea împotriva Iranului”
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?