Românii nu mai fac față cheltuielilor. Tot mai mulți au câte două joburi

Tot mai mulți români se plâng că nu mai fac față cheltuielilor lunare și că sunt nevoiți să-și ia câte două joburi. Unii dintre ei ajung chiar să-și dubleze venitul cu ajutorul celui de-al doilea loc de muncă.
Alina Costache
04 nov. 2024, 12:20
Românii nu mai fac față cheltuielilor. Tot mai mulți au câte două joburi

Prețurile mari din magazine și facturile uriașe la utilități i-au determinat pe români să-și ia câte două joburi. Conform INS, în 2024 numărul persoanelor care și-au mai luat un al doilea job a fost de 43.300, reprezentând 0,6% din populaţia ocupată.

Românii au câte două joburi. Cu câți bani își suplimentează veniturile lunare

Tot mai mulți români sunt nevoiți să-și ia și un al doilea job, pentru a putea să supraviețuiască. Astfel, potrivit unui studiu eJobs, aproximativ 44,5% dintre angajați spun că au nevoie și de un al doilea loc de muncă pentru a putea să-și acopere cheltuielile lunare.  Mulți dintre români ajung să își suplimenteze veniturile cu 20% până la 50% față de salariul principal, iar unii chiar își dublează venitul lunar cu ajutorul celui de-al doilea loc de muncă.

În România, salariul minim pe economie brut a ajuns la 3.300 de lei, adică aproximativ 2.079 de lei net. Astfel, multe familii și tineri simt nevoia de venituri suplimentare pentru a-și asigura necesitățile de bază sau pentru a pune deoparte pentru investiții majore, cum ar fi achiziționarea unei locuințe.

Majoritatea celor care își iau două joburi sunt persoane fără funcții de conducere și au între 26 și 45 de ani. De asemenea, potrivit studiului eJobs, 56,8% dintre aceștia lucrează în domenii complet diferite de joburile lor principale. Mulți apelează la activități flexibile, precum livrări, transport (de exemplu, Uber și Bolt) sau freelancing, pentru a se putea adapta cerințelor multiple.

Atenție, specialiștii spun că ritmul intens de muncă ar putea afecta sănătate.  Deși 73% dintre cei care au două joburi spun că s-ar putea adapta acestui stil de viață pentru o perioadă îndelungată, există riscul de epuizare și dificultăți în menținerea unui echilibru între viața personală și cea profesională. Mulți ar renunța la al doilea job dacă ar avea un salariu suficient de mare la primul sau dacă sănătatea lor ar fi afectată semnificativ​, potrivit România Pozitivă.

Citește și Săptămâna de lucru de patru zile, fără pierderi la salariu. 1.000 de angajaţi vor avea minivacanţă în fiecare săptămână

Ce spune legislația din România

Legislația nu interzice să ai două contracte cu timp complet (8 ore/zi, 40 ore/săptămână) la același angajator sau la angajatori diferiți. Important este sa nu se depășească limita maximă de 48 de ore pe săptămână cu tot cu orele suplimentare.

Cadrul legislativ

Articolul 35 din Codul Muncii ne spune că un angajat poate să cumuleze mai multe funcții la același angajator sau la mai mulți angajatori.

Art. 35

(1) Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiți sau la același angajator, în baza unor contracte individuale de muncă, beneficiind de salariul corespunzător pentru fiecare dintre acestea.

(2) Fac excepție de la prevederile alin. (1) situațiile în care prin lege sunt prevăzute incompatibilități pentru cumulul unor funcții.

Atunci când discutăm despre mai multe contracte individuale de muncă trebuie știut ce tipuri de contracte pot fi încheiate, cu remunerația corespunzătoare fiecăruia dintre ele:

pe perioadă determinată,
pe perioadă nedeterminată
cu timp parțial
timp complet

Limita de ore lucrătoare pe săptămână: 48

Codul Muncii menționează, la articolul 113, că repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este, de regulă, uniformă, de 8 ore pe zi, timp de 5 zile, cu două zile de repaus. Tot Codul Muncii explică clar, la articolul 114, că trebuie să existe o limită maximă a numărului de ore lucrate, în total, de un angajat, în cursul unei săptămâni. Limita a fost stabilită la 48 de ore, incluzând și eventualele ore suplimentare efectuate de angajat sau munca prestată în baza unui alt contract de muncă. Inspecția muncii poate face verificări în acest sens și poate aplica sancțiuni angajatorului.

Cu toate acestea, există și câteva excepții. Astfel:

în funcţie de specificul unităţii sau al muncii prestate, se poate opta şi pentru o repartizare inegală a timpului de muncă;
timpul de muncă săptămânal poate fi prelungit la peste 48 de ore pe săptămână, pe o perioadă limitată de timp, care poate să fie de maximum 12 luni.

Citește și Grecia trece la săptămâna de muncă de șase zile. Măsura radicală i-a revoltat pe greci. Ce bani în plus vor primi angajații

 

 

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Regretul Gabrielei Oțil. Ce ar fi făcut diferit în legătură cu fiul ei
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, prezentat oficial de Fiorentina! Prima poză cu fundașul român. Update
Capital.ro
Lege la bloc pentru familiile cu copii mici. Obligație pentru părinți. Se notifică Asociația de Proprietari în 10 zile în acest caz
Playtech.ro
Unde sunt mai în siguranță economiile: în bancă, în titluri de stat sau în depozite? Avantajele și dezavantajele fiecărei variante
Adevarul
Ieșean lăsat cu un credit de 40.000 de lei pe numele său. Escrocul a explicat cum a acționat și a primit 11 ani de închisoare
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
UPDATE Rezultate BAC 2026. Notele pentru Bacalaureat au fost afișate. 49 de elevi au promovat cu nota 10
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
Horoscop 7 iulie. Ziua deciziilor curajoase! Universul îți arată drumul, dar alegerea îți aparține
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?