Românii nu vor avea salarii în euro. Mugur Isărescu, primul mesaj despre schimbarea banilor după ce a fost votat din nou șef al BNR

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, a explicat când va fi posibil să trecem la moneda euro și care sunt măsurile ce ar trebui luate până atunci.
Filip Stan
02 oct. 2024, 17:05
Românii nu vor avea salarii în euro. Mugur Isărescu, primul mesaj despre schimbarea banilor după ce a fost votat din nou șef al BNR

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a declarat marți că obiectivul de trecere la zona euro nu este realizabil în acest moment, subliniind că aceasta depinde de capacitatea țării de a implementa politici economice adecvate. Isărescu a precizat că reducerea deficitului public la 3% este esențială pentru a face pași spre adoptarea monedei euro.

Banca Națională nu consideră fezabilă trecerea la zona euro într-o perspectivă apropiată. Totul depinde de măsura în care România va reuși, prin politici corecte și coerente, să reducă deficitul public spre 3%. Dacă acest lucru se poate realiza în patru, cinci sau șapte ani, doar atunci putem vorbi despre o trecere la euro, dar cu siguranță nu mai devreme. Există o strânsă legătură între aceste aspecte„, a declarat Isărescu.

Se revine la banii cash. Ţara care voia să-i elimine total schimbă macazul. Ce spune Mugur Isărescu despre numerarul din România

De asemenea, guvernatorul BNR a atras atenția că România nu poate îndeplini obiective importante, precum construcția de autostrăzi și realizarea de investiții majore, cu venituri bugetare sub 30% din PIB.

Mugur Isărescu a obținut un nou mandat în fruntea Băncii Naționale a României. Într-o ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului, marți, a fost aprobată noua conducere a Băncii Naționale a României (BNR), iar Mugur Isărescu a primit un nou mandat de guvernator. Acesta va continua să ocupe una dintre cele mai importante funcții din domeniul economic românesc.

Decizia a venit în urma unui vot secret, exprimat prin buletine, care a confirmat noul Consiliu de Administrație al BNR. Mugur Isărescu a fost numit președinte al Consiliului de Administrație și guvernator al BNR, întărind astfel autoritatea sa în cadrul instituției.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, despre criptomonede: „Nu vedem cripto-activele ca bani”

Leonardo Badea a preluat funcția de vicepreședinte al Consiliului și prim-viceguvernator al BNR. În același timp, Florin Georgescu și Cosmin Ștefan Marinescu au fost desemnați membri ai Consiliului și viceguvernatori ai Băncii Naționale.

Noua echipă, din care fac parte și Aura Socol, Roberta Anastase, Alexandru Nazare, Csaba Balint și Cristian Popa, va avea un mandat de cinci ani, începând cu data de 11 octombrie.

Când se schimbă banii în România, care sunt șansele să trecem la Euro

Autoritățile române se chinuie de mai mulți ani să faciliteze tranziția de la lei la euro. Aderarea la zona euro reprezintă un consens în clasa politică, dar voința lor este departe de a fi suficientă, mai ales când țara noastră se confruntă cu deficite financiare semnificative și o fragilitate sporită a balanței externe.

Când vine vorba de aderarea la zona euro sau, mai prezis, imposibilitatea tranziției rapide la moneda Uniunii Europene, tocmai a fost publicat un nou raport intitulat România – Zona Euro Monitor nr. 10/2022. Acesta a fost coordonat de academicianului Daniel Dăianu și detaliază o serie de probleme economice din țara noastră care nu fac foarte facilă îmbrățișarea euro în locul leului românesc. Concluzia este că, în lipsa unei consolidări fiscale durabile, nu este realistă speranța la o aderare rapidă.

„Comunicarea Consiliului din 1 iunie 2022 privind Decizia de aderare a Croaţiei la zona euro (CE, 2022c; Consiliu, 2022c) reiterează faptul că aderarea la zona euro rămâne o decizie politică, însă problema de fond este aceeaşi ca înainte de pandemie: capacitatea statului membru candidat de a preveni vulnerabilităţile macroeconomice şi financiare şi de a avea o capacitate durabilă de absorbţie a şocurilor şi a dezechilibrelor macroeconomice (Darvas, 2019). Adoptarea euro va costa băncile locale din Croaţia aproximativ 1 miliard kuna (circa 133 milioane euro) pe an sub formă de comisioane de conversie şi între 80 şi 100 milioane euro – cheltuieli necesare pentru adaptarea serviciilor IT şi a reţelelor de bancomate conform unei evaluări a Asociaţiei Croate a Băncilor (2022).

Concluziile prezentate de BCE şi CE în Rapoartele de convergenţă (CE, 2022d) publicate la data de 1 iunie a.c., care evaluează progresele înregistrate de Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Polonia, România şi Suedia – cele şapte state membre din afara zonei euro care s-au angajat legal să adopte moneda euro – converg în totalitate: (i) numai Croaţia şi Suedia îndeplinesc criteriul de stabilitate a preţurilor; (ii) toate statele membre îndeplinesc criteriul privind finanţele publice, cu excepţia României, care este singurul stat membru aflat în Procedură de Deficit Excesiv (PDE); (iii) Bulgaria şi Croaţia îndeplinesc criteriul cursului de schimb; (iv) Bulgaria, Croaţia, Cehia şi Suedia îndeplinesc criteriul ratei dobânzii pe termen lung; (v) Croaţia îndeplineşte cele patru criterii de convergenţă nominală, iar legislaţia sa este pe deplin compatibilă cu cerinţele TFUE”, se spune în document.

DailyBusiness
Autostrăzile A7 și A8, scoase din PNRR. Guvernul caută urgent finanțare alternativă
Spynews
Soțul Cristinei Spătar, declarație de iubire pentru vedetă! Cât de îndrăgostit este Vicențiu Mocanu: „Cât timp ne ținem de mână...”
Bzi.ro
Inna, mai mult goală la „Beach, Please”! Cât a costat ținuta cu care a înnebunit internetul! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Clasament devastator! O companie low-cost preferată de români, în topul celor mai slabe linii aeriene
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Șoferii care NU mai au drept de condus. Permisul se reînnoiește obligatoriu. Se taxează cu amendă de 1.600 lei
Playtech.ro
Actul fără de care nu poţi face succesiunea, în 2025. Tot ce trebuie să ştii pentru a primi moştenirea
DailyBusiness
Ce salariu are Dan Turturică, şeful TVR. În 2024, instituţia a cerut 32,2 milioane de euro la rectificarea bugetară
Adevarul
Cum sfidează nepotul lui Fidel Castro regimul de la Havana: „Eliberați diavolul”
wowbiz.ro
Mama Andei, tânăra ucisă și incendiată de Emil Gânj, primește amenințări halucinante de pe un cont cu numele criminalului din Mureș. Femeia se teme că va sfârși la fel ca fiica ei: „Îmi e foarte frică”
Spynews
Alex Marcu, mesaj tulburător după moartea Teodorei Marcu: ”Eu sunt tatăl...” | FOTO
Spynews
Cu ce se ocupă Ioana Ignat, după despărțirea de Sebastian Dobrincu. Cum își petrece timpul îndrăgita cântăreață: „Ești mai responsabil”
Evz.ro
Fitch anunță prăpădul financiar. Prețurile vor continua să crească
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
Gabriela Ruse a renunțat la inhibiții şi a postat imagini cu ea în costum de baie din vacanță
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul criminalului din Mureș. O femeie a fost reținută după o glumă pe TikTok
Cancan.ro
S-a aflat abia acum motivul pentru care Emil Gânj ar fi ucis-o, de fapt, pe Anda: 'El n-a suportat asta'
Playsport.ro
Cine este omul din umbra lui Selly, co-organizator la “Beach, Please”, cu care a făcut 10 milioane de euro. George...
Capital.ro
Sportul românesc e în doliu. S-a stins un adevărat simbol. Boala a răpus-o prea tânără
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prințesa Kate Middleton a purtat, la câțiva metri de Simona Halep, o bijuterie primită cadou de la Prințul William acum 11 ani
stirilekanald.ro
VIDEO „Ne dă în cap și pleacă!” Emil Gânj a amenințat familia Andei. Criminalul din Mureș a băgat frica în localnici: „A spus că mai are încă două persoane de achitat”
Horoscop 14 iulie 2025: Norocul a dat peste Scorpioni! Au primit o veste care le va schimba complet viața
MediaFlux
Pensionarii pierd între 50 şi 800 de lei. Casa de Pensii tipărește taloanele pentru pensiile din august 2025
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine stinge lumina de la NASA? Despre cum dispar schimbările climatice din fața ochilor publici