Românii şi-au mărit depozitele în bănci în luna mai, însă deprecierea leului a redus valoarea în euro a economiiilor

Depozitele deschise de către populaţie la băncile din România, indiferent de valută, au crescut în luna mai cu 560,5 milioane lei faţă de luna precedentă, până la 167,73 miliarde lei (36,7 miliarde euro), şi sunt mai mari cu 9,1% (15,4 miliarde lei) faţă de a cincea lună din 2016, arată calculele News.ro, pe baza datelor publicate luni de Banca Naţională a Romnâniei (BNR). Chiar dacă depozitele sunt mai mari, deprecierea leului a redus valoarea depozitelor în euro.
Alina Costache
26 iun. 2017, 09:04
Românii şi-au mărit depozitele în bănci în luna mai, însă deprecierea leului a redus valoarea în euro a economiiilor

La finalul lunii aprilie, valoarea depozitelor populaţiei era de 167,17 miliarde lei (36,9 miliarde euro), iar în luna mai 2016, populaţia deţinea la bănci depozite în valoare de 152,35 miliarde lei.

Astfel, la finalul lunii mai 2017, populaţia avea depozite în lei la bănci de 106,13 miliarde lei şi depozite în valută de 61,6 miliarde lei.

În perioada mai 2016 – mai 2017, depozitele în lei ale persoanelor fizice au avansat cu 10,7%, iar cele în valută – cu 9,1%.

În total, depozitele din bănci ale populaţiei şi firmelor au ajuns la 279,52 miliarde lei (echivalent cu 61,2 miliarde euro) la finalul lunii mai, în creştere cu 0,9% faţă de aprilie şi cu 9,1% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016.

În urma acestor evoluţii, populaţia şi firmele rămân în poziţia de creditor net faţă de sistemul bancar, în condiţiile în care valoarea depozitelor din bănci este cu 24,4% mai mare faţă de valoarea totală a creditelor luate la 31 mai, de 224,78 miliarde lei (49,18 miliarde euro).

Creşterea economiilor vine pe fondul majorării accelerate a veniturilor populaţiei în ultimul an.

Câştigul salarial mediu net la nivel naţional a crescut cu 13,4% în aprilie 2017 faţă de aceeaşi lună din 2016, până la 2.366 lei (echivalent cu 522 euro), ceea ce reprezintă un nivel maxim istoric pentru România.

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an şi de care depinde puterea de cumpărare a populaţiei, a ajuns la +0,6% în luna mai.

Citeşte şi Ministerul Finanţelor a luat cu împrumut 1 miliard de lei pentru un an, la o dobândă în scădere la 0,80%

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT