Românii vor putea scoate de la bancomat sume personalizate

Senatul a adoptat proiectul care obligă băncile ca de la bancomat românii să poată retragere sume personalizate. Au fost înregistrate 96 de voturi „pentru”, unul împotrivă şi şase abţineri.
Alina Costache
30 sept. 2026, 13:27
Românii vor putea scoate de la bancomat sume personalizate
Retragere de numerar la bancomat: care sunt taxele limitele zilnice. Ce trebuie să ştii dacă te afli în SUA

Românii vor putea scoate de la bancomat sume personalizate. Încălcarea acestei obligaţii de către prestatorii de servicii de plată constituie contravenţie în situaţia în care sunt afectate sau pot fi afectate interesele consumatorilor şi se sancţionează cu amendă de la 50.000 la 100.000 lei.

„Prestatorii de servicii de plată care operează ATM au obligaţia de a pune la dispoziţia utilizatorilor, prin interfaţa acestora, opţiunea introducerii unei sume personalizate pentru retragerea în numerar, indiferent dacă terminalul este operat direct de prestatorul emitent al cardului sau de un furnizor de servicii de retragere de numerar prin ATM. Obligaţia se aplică în beneficiul tuturor utilizatorilor cardurilor emise de prestatorii de servicii de plată care desfăşoară activitate pe teritoriul României. (…) Obligaţia introducerii unei sume personalizate se aplică în limitele disponibilului existent în automatul bancar şi al structurii bancnotelor disponibile, precum şi ale limitelor tehnice şi de securitate aplicabile operaţiunii. Aceste din urmă limite trebuie să fie obiective, nediscriminatorii, proporţionale şi aplicate în mod identic utilizatorilor aflaţi în situaţii comparabile”, stipulează proiectul de lege.

Citește și: Val de scumpiri la final de an. Legumele şi fructele vor costa mai mult, iar pâinea se scumpeşte cu 10%

Iniţiatorii proiectului spun că prin această obligaţie se asigură un tratament egal pentru utilizatorii cardurilor emise de prestatori de servicii de plată autorizaţi să desfăşoare activităţi pe teritoriul României, eliminându-se diferenţele de acces la funcţionalităţile de retragere numerar determinate exclusiv de emitentul cardului utilizat.

Potrivit expunerii de motive, limitarea existentă la numeroase ATM-uri nu este determinată de imposibilitatea tehnică a efectuării operaţiunii, ci de configuraţia interfeţei utilizate pentru anumite categorii de carduri, iar utilizatorii, deşi suportă un cost pentru aceste servicii, sunt obligaţi să aleagă între valorile prestabilite.

„Proiectul va conduce la creşterea gradului de protecţie a consumatorilor de servicii financiare, consolidarea dreptului de a dispune liber de fonduri aflate în conturile de plăţi, eliminarea diferenţelor de tratament între utilizatorii diferiţilor prestatori de servicii de plată, creşterea transparenţei şi accesibilităţii serviciilor de retragere numerar, consolidarea încrederii în serviciile de plată şi în funcţionarea pieţei serviciilor financiare. Actul normativ este compatibil cu principiile care guvernează piaţa serviciilor de plată în Uniunea Europeană, protecţia utilizatorilor, accesul echitabil la servicii, transparenţa şi tratamentul nediscriminatoriu al participanţilor la piaţă”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Citește și: Ce procent din salariu se duce pe rata unui apartament cu două camere în București, în 2026

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 209/2019 privind serviciile de plată va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama adolescentului de 15 ani, care l-ar ucis pe Mario Berinde, deranjată de acuzațiile aduse: "Merg la un detector de minciuni"
Fanatik.ro
Nicușor Stanciu la FCSB sau U Cluj? Comparația cu Vlad Chiricheș și Denis Drăguș
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 30 septembrie. BNR a publicat noile cotații pentru principalele valute. Cât valorează euro și dolarul
Playtech.ro
Poți fi obligat să-l lași pe vecin să intre în curtea ta pentru a-și repara casa? Când nu îi poți refuza accesul
Adevarul
O susținătoare a lui Călin Georgescu spune că și-a lăsat copilul cu febră acasă pentru a protesta la Arestul Central. „Trebuie sesizată Protecția Copilului”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autoritățile elvețiene au oferit noi detalii despre Vlad Băltățeanu: Suspectul nu s-a predat. Unde a fost prins acesta
iamsport.ro
Îngrozitor! Președintele unui club din România, afirmații uluitoare despre o femeie:'Târfă, nebună dovedită'
MediaFlux
Răsturnare de situație după percheziții! Lider USR, suspect că a încălcat embargoul cu Rusia și Belarus
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte