Romaniţa Iovan, declaraţie SFÂŞIETOARE la parastasul de 1 an al lui Adrian Iovan

RomaniaTV.net
16 01. 2015, 13:19

Ca de fiecare dată, Romaniţa Iovan a fost cea care s-a ocupat de pregătirile pentru parastasul fostului soţ, Adrian Iovan. Cum parastasul a avut loc în Apuseni, Romaniţa şi cei aporpiaţi lui Iovan s-au deplasat la locul tragediei.

Romaniţa Iovan, REACŢIE TERIBILĂ după tragedia aviatică de pe Lacul Siutghiol

Printre cei prezenţi a fost şi fiul regretatului pilot Adrian Iovan, Albert, care a fost extrem de emoţionat. După terminarea slujbei Romaniţa a răspuns şi la câteva întrebări de ale jurnaliştilor.

„Îmi doresc să îi păstrez amintirea toată viaţa, iar prin această pomenire a lui, non-stop, putem spune că nu a murit. Ne vom duce de câte ori vom simţi nevoia acolo, în Apuseni, unde avionul a aterizat forţat, unde el şi-a dat ultima suflare în speranţa să îi salveze pe cei din avion şi, la fel, în speranţa că el va fi salvat”, a declarat Romaniţa Iovan pentru ziarulring.ro.

Citeşte şi  Începe lupta în justiţie între Romaniţa şi iubita lui Adrian Iovan. Miza este o vilă din Otopeni