Negocierile pentru anularea grevei generale de pe 30 mai de la ROMATSA continuă luni

Romatsa, regia care are monopolul dirijării traficului aerian din România, a anunţat că dialogul dintre reprezentanţii instituţiei şi sindicate continuă în fiecare zi, având loc discuţii şi sâmbătă şi duminică, iar conducerea face toate eforturile pentru a ajunge la un acord cu reprezentanţii salariaţilor în vederea anulării grevei generale anunţate pentru 30 mai.
Iulian Tudor
28 mai 2017, 16:26
Negocierile pentru anularea grevei generale de pe 30 mai de la ROMATSA continuă luni

Reprezentanţii sindicatului au precizat că o nouă rundă de negocieri este programată pentru luni, de la ora 11, la Ministerul Transporturilor, potrivit News.ro.

Angajaţii Romatsa vor declanşa greva generală în 30 mai, pe termen nelimitat, începând cu ora 9.00, a anunţat joi Sindicatul Serviciilor de Trafic Aerian din România (ATSR).

„Dialogul cu partenerul social, început încă din luna martie 2017,  continuă cu maxim de implicare şi responsabilitate în vederea identificăarii soluţiilor care să conducă la stingerea conflictului de muncă. În acest sens, managementul şi-a manifestat întreaga disponibilitate, prin negocieri zilnice cu partenerul social, inclusiv sâmbăta şi duminica, consemnate în procese verbale”, a precizat Romatsa.

Negocierile vor continua şi luni, la Ministerul Transporturilor, iar scopul este anularea grevei.

„Conducerea Romatsa RA asigură opinia publică de faptul că se vor depune în continuare toate eforturile în vederea încheierii unui acord pentru anularea grevei propriu-zise”, mai arată comunicatul Romatsa.

Citeşte şi: Controlorii de trafic de la Otopeni câştigă mai mult decât cei de la Heathrow-Londra, la un trafic aerian de patru ori mai mic

În 12 mai, controlorii de trafic aerian au declanşat o grevă de avertisment de două ore şi au anunţat că vor continua negocierile pentru a găsi soluţii la cele aproximativ 50 de solicitări şi a încheia contractul colectiv de muncă, astfel încât să nu se ajungă la grevă generală, care ar perturba pe termen nelimitat traficul aerian.

În lipsa unui acord, sindicatul care reprezintă interesele angajaţilor Romatsa a anunţat că în 30 mai, începând cu ora 9.00, va declanşa greva generală pe termen nelimitat.

În12 mai, după greva de averitsment, sindicaliştii au precizat că, încă din august 2016, au trimis nenumărate memorii, inclusiv către Preşedinţie, pentru a semnala problemele din sistem, cauzate de managementul defectuos, însă de atunci şi până când au anunţat că întrerup lucrul, „autorităţile au fost surde”.

Directorul general al Romatsa, Valentin Cimpuieru, a declarat, după greva de avertisment, că angajaţii Romatsa nu vor intra în grevă generală, pentru că negocierile continuă.

El a susţinut că angajaţii au sprijinul Ministerului Transporturilor pentru semnarea cât mai rapidă a contractului colectiv de muncă.

Controlorii de trafic aerian au fost, în 12 mai, între orele 11.00 şi 13.00, în grevă de avertisment, nemulţumiţi că nu a fost încheiat un nou contract colectiv de muncă (CCM), deşi negocierile se poartă din februarie 2016.

Potrivit sindicatului, în grevă de avertisment au fost toţi cei 1.500 de angajaţi ai Romatsa, de la 16 turnuri de control, care dirijează zilnic aproximativ 3.000 de avioane.

În cele două ore de protest, angajaţii au asigurat, conform prevederilor legale, o treime din zborurile programate.

Reprezentanţii Aeroportului “Henri Coandă” au declarat, pentru News.ro, că nicio cursă nu a fost anulată din cauza grevei de avertisment a controlorilor de trafic, dar mai multe zboruri au avut întârzieri la plecare şi la sosire.

Aproximativ 30 de curse aeriene trebuiau să decoleze între orele 11.00 şi 13.00 de pe Aeroportul “Henri Coandă”, spre Germania, Austria, Cehia, Italia, Marea Britanie, Israel, Rurcia, Grecia şi Ungaria, Republica Moldova, precum şi spre aeroporturile din Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.

Tot aproximativ 30 de curse aeriene interne şi internaţionale aveau orele de aterizare pe Aeroportul “Henri Coandă” între 11.00 şi 13.00. Cursele internaţionale trebuiau să plece spre Bucureşti de pe aeroporturi din Italia, Turcia, Israel, Austria, Germania, Italia, Rusia, Elveţia, Suedia, Belgia şi Norvegia, iar zborurile interne erau pe rutele Oradea-Bucureşti şi Satu Mare – Bucureşti.

Romatsa este regia cu cele mai mari salarii din România. Potrivit bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2016, salariul mediu lunar brut, fără a lua în calcul bonusurile, a fost de 21.430 lei (aproape 5.000 euro). 

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Ce s-a ales de Dani Alves, unul dintre cei mai faimoși jucători din istorie. Ce face astăzi, la 7 luni de când a primit cea mai importantă veste din viața lui
Capital.ro
Drept de proprietate în România. Situația în care vecinul îți poate traversa curtea sau terenul. Legea te obligă să accepți
Playtech.ro
Dispozitivul care pare inofensiv, dar îți crește factura la energie cu peste 200 de lei pe lună
Adevarul
O mare companie metalurgică din România a fost cumpărată de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
Un tânăr din Vrancea se află în stare gravă după ce s-a răsturnat cu ATV-ul. Victima a fost transportată cu elicopterul la spital
iamsport.ro
Ilie Năstase nu se dezminte! Ce s-a întâmplat la prima înfățișare în procesul de divorț cu Ioana
MediaFlux
Cele mai mici tarife la energie electrică. Topul furnizorilor cu oferte în România
stirilekanald.ro
"N-a făcut nici infarct, nici AVC, plămânii ei...." De ce a murit, de fapt, Ștefania Szabo! Legiștii au făcut descoperirea
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai