Programul Rabla va începe în 15 aprilie

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat, sâmbătă, că programul de înnoire a parcului auto va fi implementat începând cu 15 aprilie, iar valoarea unui tichet va fi de 1.500 de euro, ministrul neputând preciza câte tichete vor fi emise.
Iulian Tudor
30 mart. 2013, 16:08
Programul Rabla va începe în 15 aprilie

Ministrul Rovana Plumb a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că autorităţile sunt „în perioada de evaluare şi analiză” a programului de înnoire a parcului auto şi că anul acesta implementarea programului Rabla se va face începând cu 15 aprilie „în mod cert”.

Ministrul a precizat că valoarea unui tichet în cadrul programului Rabla va fi de 1.500 de euro, dar a adăugat că nu poate spune câte astfel de tichete vor fi emise, scrie Mediafax.

„Încercăm să concentrăm în aşa fel încât să avem o singură emisie de vouchere pe tot anul„, a adăugat Rovana Plumb.

Ministrul Mediului, care este şi preşedinte al organizaţiei de femei a PSD, a fost prezentă, sâmbătă, la Ploieşti, unde a participat la conferinţa de alegeri a PSD Prahova.

Rovana Plumb anunţa în ianuarie că Ministerul Mediului vizează schimbări în Programul „Rabla”, care s-ar putea aplica maşinilor non-euro, Euro 1 şi Euro 2, printre care creşterea primei de casare de la 3.800 de lei la 1.500 de euro, dar şi acordarea reducerii contra unui singur voucher, alături de eliminarea intermediarilor.

Ministrul preciza că se discută ca reducerea la achiziţionarea unei maşini noi să se facă în schimbul unui singur voucher. În prezent, prin Progamul „Rabla”, o persoană poate cumpăra o maşină nouă prezentând, pentru o reducere mai mare, până la trei vouchere, dat fiind faptul că acestea pot fi tranzacţionate pe piaţa liberă.

În octombrie anul trecut, premierul Victor Ponta declara că „ar trebui să fie un singur tichet, iar această facilitate să fie pentru cel care îşi casează maşina, nu pentru cel care o tranzacţionează, pentru că este un fel de bursă ilegală a tichetelor, nereglementată şi neimpozitată”.

Programul guvernamental de casare a maşinilor uzate, denumit Programul „Rabla”, permite proprietarilor cu maşini mai vechi de zece ani să ducă autovehiculul la casat, primind în schimb o primă sub formă de tichet valoric. Tichetul nu este nominal şi poate fi vândut şi folosit de către „purtătorul” acestuia pentru a obţine reducerea la achiziţionarea unei maşini noi, care până în acest an a fost de 3.800 de lei.

Tichetele sunt acordate proprietarilor care îşi casează maşinile prin firmele colectoare (REMAT-uri), cărora Administraţia Fondului de Mediu le repartizează aceste vouchere.

Valorificarea la liber a voucherelor şi posiblitatea achiziţionării unei maşini noi folosind până la trei tichete au fost introduse în 2010 în Programul „Rabla”.

În 2010 au fost casate prin Programul „Rabla” 186.854 de maşini, fiind cumpărate aproape 60.000 de maşini noi cu ajutorul bonurilor valorice, faţă de 32.327 de maşini scoase din uz prin ediţia 2009 a programului. În 2011 au fost scoase din uz 116.641 de maşini vechi şi au fost cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului la sfârşitul fiecărui an.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gică Hagi pleacă în Qatar imediat după meciul cu Bosnia! Decizie surprinzătoare a selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Piața de curierat din România a ajuns la aproape 6 miliarde de lei. Sameday și FAN Courier își dispută primele poziții
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT