Rovana Plumb despre creşterea preţurilor la carburanţi: Eu, personal, de o lună de zile nu am alimentat

Rovana Plumb, ministrul delegat pentru fonduri europene, a declarat că la nivelul Guvernului se analizează situația privind creșterea prețurilor carburanților și va fi formulat un punct de vedere punctual pe acest subiect, adăugând că, din datele de până acum, în unele zone prețurile la carburanți au crescut, iar în altele nu.
Filip Stan
04 oct. 2017, 11:31
Rovana Plumb despre creşterea preţurilor la carburanţi: Eu, personal, de o lună de zile nu am alimentat

„În unele locuri, da, în unele locuri, nu. Se urmărește acest lucru și bineînțeles că va fi exprimat, ca și până acum, un punct de vedere concret. Ceea ce ne interesează este faptul că au crescut salariile, au crescut pensiile și în continuare se va face acest lucru”, a declarat Rovana Plumb, miercuri, la Parlament, întrebată dacă, în opinia sa, prețurile la benzină și motorină au crescut în ultima perioadă.

Ministrul Mediului a adăugat că prețul la carburanți „depinde de zonele din țară, de unde se alimentează”.

„Eu, personal, până în acest moment, de o lună de zile nu am alimentat”, a declarat Plumb.