Rovana Plumb: Obiectivul pentru 2017 este de a aduce 5,7 miliarde de euro din fondurile europene

Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, a fost avizată pozitiv de comisia de specialitate cu 15 voturi ”pentru” şi 8 ”împotrivă”, parlamentarii care nu i-au acordat votul de încredere fiind cei din opoziţie, respectiv PNL, USR şi PMP. Audierea Rovanei Plumb a fost marcată de critici venite din partea lui Victor Ponta şi Eugen Teodorovici, nemulţumiţi că Ministerul Fondurilor Europene nu este unul de sine stătător fiind în subordinea Ministerului Dezvoltării.
Filip Stan
29 iun. 2017, 07:33
Rovana Plumb: Obiectivul pentru 2017 este de a aduce 5,7 miliarde de euro din fondurile europene

”Obiectivul pentru anul 2017 este acela de a aduce 5,2 miliarde de euro. Un alt obiectiv este acela de a deschide toate liniile de apeluri. În momentul de faţă avem deschidere în ceea ce priveşte alocarea financiară de 58%, de aceea ne-am propus ca până la sfârşitul anului să avem 100%, iar în ceea ce priveşte contractarea, preluată la 5%, în momentul de faţă suntem la 8,57% şi vom continua. Un alt obiectiv pe care îl avem pe întreg cadrul multianual financiar în ceea ce priveşte simplificare este acela de a facilita participarea beneficiarilor la fondurile europene. Acestea sunt în mare obiectivele propuse atât pe termen scurt, cât tot ceea ce înseamnă absorbţie până în anul 2020 la un procent de aproape 70%, urmând ca până în 2023 să ajungem la 100%. Vă asigur că putem să facem lucrul acesta pentru că l-am demonstrat în perioada anterioară de programare, cât am fost la guvernare, că am reuşit de la 7% să ajungem la o absorbţie de 90,44%”, a afirmat Rovana Plumb în deschiderea audierilor din comisiile reunite de afaceri europene.

Citeşte şi: Guvernul Mihai Tudose se prezintă, joi, în faţa Parlamentului pentru votul de învestitură. Audierea miniştrilor în Parlament a început

Deputatul Victor Ponta i-a reamintit Rovanei Plumb că în perioada 2012-2013 în care a fost atinsă o ”absorbţie uriasă” a existat un minister de sine stătător al Fondurilor Europene şi a întebat-o dacă în calitate de ministru delegat îşi va putea îndeplini obiectivele.

”Ar fi fost mult mai eficient dacă ar fi fost un cadru instituţional separat care să gestioneze fondurile europene, dar având în vedere că s-a intrat în procedura de acreditare s-a dorit să se evite orice risc în ceea ce priveşte întârzierea pe proceduri”, a răspuns Rovana Plumb, subliniind că atribuţiile sale vor fi stabilite clar prin ordonanţă de urgenţă şi va deveni ordonator principal de credite pe toată activitatea pe care o desfăşoară.

”Îmi plac răspunsurile pe care nu le credem niciunul”, a replicat Victor Ponta.

Audieriile Rovanei Plumb au fost pline de ironii din partea tuturor reprezentanţiilor partidelor, dar şi de momente care au generat amuzamentul celor prezenţi.

Deputatul USR Dan Barna a vrut să evidenţieze criticile venite din partea lui Victor Ponta la adresa Rovanei Plumb care panâ de curând era cunoscută ca fiind o apropiată a acestuia.

”Am observat cu plăcere că reprezentanţii majorităţii au punctat elemente mai bine decât o s-o facem noi ca opoziţie”, a afirmat Barna.

La rândul său, deputatul PNL Roberta Anastase nu a ezitat să adreseze câteva ironii către social-democratul Eugen Teodorovici, membru în comisie, care afirmase că el poate lua cuvântul pentru că e ”avizat” după ce întrerupsese un alt membru al comisiei care îi adresa o întrebare Rovanei Plumb.

”Sigur nu am să intru în detalii tehnice, domnul Teodorovici aici a acoperit tot acest domeniu. Grupul PNL nu vă va vota doamna ministru, argumentele spuse aici la masă sunt destul de relevante. S-a făcut apel şi la acea analiză făcută chiar în interiorul PSD, dar din păcate nu vă ajută să treceţi clasa şi aţi contribuit important la căderea guvernului Grindeanu în sensul că şi-a pierdut susţinerea în interiorul PSD, vă aflaţi pe acestă listă – iată, pentru oameni pregătiţi ca domnul Teodorovici nici nu a existat un loc în Guvern, pentru dumneavoastră există (…) Aţi vorbit despre iubirea de ţară şi domnul secretar general la momentul respectiv, domnul Ponta, spunea că este foarte important să existe o şedinţă a guvernului şi spunea că până la 1 iulie trebuie făcută o şedinţă de guvern pentru că trebuie acreditate agenţiile de management şi organismele intermediare. Întrebarea este: de ce nu aţi participat la acea şedinţă pentru că vă viza direct?”, a spus Roberta Anastase.

”Pentru că nu s-a făcut”, a răspuns Rovana Plumb.

”Trebuie să o apăr eu pe doamna ministru şi să vă spun că nu putea să participe la şedinţa de guvern, deoarece doamna ministru Sevil Shhaideh îi luase atribuţiile şi a participat la pregătitoare doamna Shhaideh. O acuzaţi pe nedrept de doamna Plumb”, a spus Ponta.

 

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Ce s-a întâmplat cu actorul care l-a interpretat pe Iisus. Blestemul neștiut al acestui rol
Fanatik.ro
Atacul hackerilor ruși de la GRU, oprit de SRI și FBI. Ce informații au furat din România. „Instituțiile militare sunt securizate, dar factorul uman rămâne o problemă”
Capital.ro
Condițiile pentru ieftinirea motorinei. Bogdan Ivan: Statul ar putea reduce iar acciza, dacă prețurile cresc
Playtech.ro
Schimbări privind cartea electronică de identitate. Ce amendă riscă instituțiile care nu verifică datele online
Adevarul
Singurul an în care nu s-a aprins Lumina Sfântă de la Ierusalim
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce le-a spus Mircea Lucescu medicilor, în timp ce se afla pe patul de spital: „Îmi doresc să mor pe terenul de fotbal”
iamsport.ro
”Mama mi-a spus în ultimele zile de viață ale lui tata: «Nu mai vii să îl vezi, mergi peste tot în lume după Lucescu. Ajung să cred că l-ai iubit pe Mircea mai mult decât pe el!»”
MediaFlux
Priveghiul lui Mircea Lucescu la Arena Națională. Răzvan Lucescu, de dimineață pe stadion. Ilie Bolojan, prezent și el. Momente de reculegere pe stadioane din Europa FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj