Rugăciuni puternice pentru sporul casei. Când este bine să le rosteşti ca să primeşti ajutor grabnic

Rugăciunile pentru sporul casei sunt de mare ajutor, căci ele aduc înţelegere şi bucurie în familie şi izbăvesc de pagube și necazuri. Le poţi rosti ori de câte ori simţi că lumea ta se prăbuşeşte.
Alina Costache
08 dec. 2022, 06:38
Rugăciuni puternice pentru sporul casei. Când este bine să le rosteşti ca să primeşti ajutor grabnic

Aceste rugăciuni pentru sporul casei sunt şi mai puternice dacă sunt ţinut posturile de pe se an. Tot ce trebuie să faci este să te aşezi în genunchi în fața unei icoane, cu o candelă aprinsă şi să te rogi cu credinţă.

Rugăciuni pentru sporul casei: rugăciunea închinată lui Dumnezeu

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, care întru cele înalte locuiești și spre cele smerite privești, binecuvântează casa noastră și cu puterea Ta, întărește-ne pe noi, robii Tăi (numele), cei ce locuim în ea.

Bine este, Doamne, ca și casa noastră să ne fie ca o doua biserică, în care noi ne închinăm înaintea sfintelor icoane și ne rugăm Ție. Binecuvântează, Doamne, gospodăria noastră și înmulțește în ea toate bunătățile, ca să uitam de grijile și nevoile pământești și să putem lucra mai cu osârdie pentru dobândirea vieții cele veșnice și pentru a ajunge în locașurile Tale cele sfinte.

Îndepărtează de la noi toate cursele vrăjmașului celui pierzător de suflete, trimite pe îngerul Tău cel milostiv, ca să ne păzească și să ne ferească de toată răutatea și să ne povățuiască spre lucrarea tuturor faptelor celor bune și spre împlinirea sfintelor porunci.

Că ție ți se cuvine a ne milui și a ne mântui, Dumnezeul nostru, și Ție slavă înălțam, Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”

Rugăciuni pentru sporul casei: rugăciune către Sfânta Parascheva

Purtătoare de chinuri, Sfânta Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc că pe mine, cel împovărat cu toate păcatele și neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale și să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cerești, iar nu la cele pământești.

Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca și pe mine leneșul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune și spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze și să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.

Cheamă și pe Duhul Sfânt – izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie inima curată și duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele și mai vârtos să mă cheme și să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viața curată și să mă întărească în lucrarea faptelor bune.

Cred că toate acestea mi le poți mijloci mie, o, Sfânta Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi și de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, că una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale! Amin!

Citeste si Rugăciune pentru pace în lume. Se rosteşte în timpul conflictelor armate şi aduce linişte în sufletele zbuciumate

Rugăciune specială pentru sporul casei

Binecuvintează, suflete al meu pe Domnul! Doamne, Dumnezeul meu, maritu-Te-ai foarte! Întru strălucire şi în mare podoabă Te-ai îmbrăcat. Cel ce Te îmbraci cu lumina că şi cu o haina; Cel ce întinzi cerul că un cort; Cel ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale lui; Cel ce pui norii suirea Ta; Cel ce umbli peste aripile vânturilor;

Cel ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc; Cel ce ai întemeiat pământul pe întărirea lui, şi nu se va clatină în veacul veacului. Adâncul că o haina este îmbrăcămintea Lui; peste munţi vor stă ape. De certarea Ta vor fugi, de glasul tunetului Tău se vor înfricoşa. Se şuie munţi şi se coboară vai, în locul în care le-ai întemeiat pe ele. Hotar ai pus, pe care nu-l vor trece şi nici nu se vor întoarce să acopere pământul.

Cel ce trimiţi izvoare în vai, prin mijlocul munţilor vor trece ape; adapă-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerulul vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va satură pământul.

Cel ce răsări iarbă dobitoacelor şi verdeaţă spre slujba oamenilor; că să scoată pâine din pământ şi vinul veseleşte inima omului; că să veselească faţă cu untdelemn şi pâinea inima omului o întăreşte. Satură-se-vor copacii câmpului, cedrii Libanului pe care i-ai sădit; acolo păsările îşi vor face cuib. Locaşul cocostârcului în chiparoşi. Munţii cei înalţi adăpost cerbilor, stâncile scăpare iepurilor.

Citeste si Cea mai puternică rugăciune către Dumnezeu. Se spune în momentele în care sufletul îţi este împovărat şi nu mai vezi ieşirea din labirintul necazurilor

Făcut-ai luna spre vremi; soarele şi-a cunoscut apusul sau. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; puii leilor mugesc că să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcusurile lor se vor culcă. Ieşi-va omul la lucrul sau şi la lucrarea să până seară. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta. Marea această este mare şi largă; acolo se găsesc târâtoare, cărora nu este număr, vietăţi mici şi mari. Acolo corăbiile umblă; balaurul acesta pe care l-ai zidit, că să se joace în ea.

Toate către Ţine aşteaptă că să le dai lor hrană la bună vreme. Dându-le Tu lor, vor adună; deschizând Tu mâna Ta, toate se vor umple de bunătăţi. Dar întorcându-Ţi Tu faţă Ta, se vor tulbură; lua-vei duhul lor şi se vor sfârşi şi în ţărână se vor întoarce. Trimite-vei duhul Tău şi se vor zidi şi vei înnoi faţă pământului.

Fie slavă Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale. Cel ce caută spre pământ şi-l face pe el de se cutremură; Cel ce se atinge de munţi şi fumegă. Cânta-voi Domnului în viaţă mea, cânta-voi Dunmezeului meu cât voi fi. Plăcute să-i fie Lui cuvintele mele, iar eu mă voi veseli de Domnul. Piară păcătoşii de pe pământ şi cei fără de lege, că să nu mai fie. Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul. Amin.”

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Cât costă o noapte de cazare la locația de lux a lui Novak Djokovic. Suma e una complet neașteptată
Capital.ro
Reguli la bloc în România. Ce știai greșit despre lista de plată la întreținere. Nu e obligatoriu să se afișeze imediat
Playtech.ro
La ce foloseşte maneta de sub scaunul din avion: nu e doar pentru deblocare în caz de evacuare
Adevarul
Mărturiile părinților ai căror copii au ajuns în moarte cerebrală după intervenții chirurgicale la Spitalul Județean Constanța
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Șeful IPJ Dolj s-a stins în mod fulgerător, la locul de muncă. Acesta și-a pierdut viața la doar 51 de ani
iamsport.ro
Britanicii prezintă o curiozitate despre Ion Țiriac: 'Decizia care i-a schimbat viața'
MediaFlux
Val de concedieri în 2026! Cine vor fi primii angajați dați afară
stirilekanald.ro
Imaginile durerii de la înmormântarea lui Matei, fiul preotului care a murit în ziua de Bobotează! Mama și fratele său se află în continuare în stare gravă la spital
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend