Furtuna violentă însoţită de grindina, care s-a abătut vineri după-amiază asupra oraşului Întorsura Buzăului şi a mai multor localităţi învecinate, a provocat pagube materiale semnificative, afectând locuinţe, anexe gospodăreşti, adăposturi pentru animale, autoturisme, culturi agricole, transmite Agerpres.
Localnicii, care au început sâmbătă să îşi inventarieze pagubele, spun că grindina a fost mai mare decât o minge de ping-pong şi mărturisesc că nu au mai întâlnit în viaţa lor un astfel de fenomen meteorologic.
Mulţi dintre aceştia vor rămâne cu pagubele, pentru că nu au asigurate bunurile.
„Eu lucrez la un depozit de materiale de construcţii şi astăzi chiar am avut mai mulţi clienţi decât de obicei. S-a comandat foarte multă tablă şi ţiglă. (…) Şi eu am avut probleme cu maşina: tabla lovită şi parbrizul crăpat. Eram acasă, nu am apucat să fac nimic, am vrut să pun o pătură, dar cred că îmi făceam mai mult rău dacă ieşeam. Ploua super tare, cu grindină atât de mare, cât mingile de ping-pong. Unde stau eu a fost lejer, dar aici în centru, la Întorsura, am văzut pagube mult mai mari şi nu numai la maşini. Şi la sisteme pluviale, la case, la tablă şi tot felul”, a declarat un tânăr din localitate.
Un alt localnic, pe care furtuna l-a prins la Barcani, spune că grindina i-a avariat două maşini abia scoase din service.
„Am un BMW din 2016. Tabla e îndoită, parbrizul crăpat, un far la fel. Mai am o maşină, şi ea la fel. Am fost să le iau din service şi m-a prins cu amândouă pe drum. (…) Eram în Barcani, aici lângă Întorsura Buzăului, şi acolo a fost prăpăd. Faţadele caselor, instalaţiile de încălzire a apei de pe case s-au spart, panouri solare lovite, solarii, corturi, terase, tablă găurită. (…) A venit aşa, dintr-odată, noi chiar eram în mers. (…) Nu a fost RO-ALERT, dar eu folosesc o aplicaţie şi de dimineaţă am primit o avertizare că între orele 14:00 şi 21:00 sunt cod portocaliu şi cod galben de vânt şi de fenomene meteo imprevizibile. (…) Imprevizibile, dar nici chiar aşa! Tocmai vorbeam că străbunicul meu povestea că a mai văzut aşa ceva când era el mic. I-a spart capul, tot aşa a fost, ploaie cu gheaţă cât oul de mare. Şi acum a fost mare, am făcut nişte poze, a fost aproape cât oul de mare. (…) Abia am început să evaluez pagubele, dar numai parbrizul mă costă 2.600 de lei”, a afirmat localnicul.
Vuietul furtunii a fost auzit de la o distanţă de cinci kilometri de Întorsura Buzăului, după cum a povestit un bărbat din Vama Buzăului, în vârstă de aproape 70 de ani.
„Am auzit un vuiet mare, eram la 5 kilometri de Întorsura, un vuiet mare şi m-am uitat să văd ce e. Am văzut că e o nebuloasă, aşa, şi era un zgomot cum n-am mai auzit până atunci. Mi-am dat seama că aici e piatră, e ceva… Şi după cum văd acum maşinile şi tot ce s-a întâmplat îmi dau seama că a fost un dezastru. (…) Am mai văzut piatră aşa mare, aproape de mărimea unui ou, când eram copil, terminasem clasa a VIII-a la Braşov, dar a venit destul de rară. Şi atunci a spart ferestre, adică geamurile pe la tren, am auzit, deci şi aia a fost foarte mare, dar ce s-a întâmplat aici cred că a depăşit orice imaginaţie. Am aproape 70 de ani, deci am experienţă de viaţă”, a precizat pentru AGERPRES bărbatul din Vama Buzăului.
Un alt bărbat a subliniat şi el că intensitatea acestei furtuni a fost fără precedent: „Sunt de 40 de ani aici, la Întorsura Buzăului, dar aşa ceva nu a mai fost. Adică a mai bătut cu gheaţă, dar în halul ăsta nu. Spre Sita şi Barcani acolo a rupt, sunt pagube mari, maşini, acoperişuri distruse. (…) Gheaţa a fost mai mare decât un ou din ăla de biblică, cum se spune la noi. (…) Am şi poze pe telefon”, a afirmat el.
Pe reţelele de socializare au fost postate zeci de poze şi comentarii referitoare la evenimentul meteorologic care s-a abătut asupra zonei. „Ferească Dumnezeu! Ziua aceasta nu va fi uitată uşor! Din păcate, este nasol… maşini şi instalaţii de apă de pe case făcute praf, grădini, livezi, acoperişuri. Bine că nu sunt victime”, a scris o femeie pe Facebook.
IGSU: 150 de apeluri la 112 în regiunea București-Ilfov, în urma furtunii
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a informat că, în urma fenomenelor hidrometeorologice manifestate vineri, s-au înregistrat efecte în 38 de localități din 15 județe – Argeș, Brașov, Constanța, Covasna, Dolj, Dâmbovița, Giurgiu, Hunedoara, Iași, Olt, Prahova, Satu Mare, Tulcea, Vrancea și Vâlcea, precum și în municipiul București.
În aceste cazuri s-a intervenit pentru evacuarea apei din două curți, o anexă, 44 de beciuri/subsoluri și de pe o stradă, pentru îndepărtarea unor elemente de construcție dislocate de la acoperișurile a 16 imobile, precum și pentru degajarea a 151 de copaci și trei stâlpi de electricitate prăbușiți, fiind avariate 41 de autovehicule.
Circulația rutieră se desfășoară cu dificultate pe un drum național (DN 7 – Vâlcea) din cauza apei și aluviunilor acumulate pe carosabil.
‘La momentul raportării forțele de intervenție acționează pentru înlăturarea efectelor în regiunea București-Ilfov unde se înregistrează peste 150 de apeluri la numărul unic de urgență 112, ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice prognozate. Totodată, se acționează în continuare pentru evacuarea apei din gospodării în municipiul Satu Mare’, a precizat IGSU.
Conform sursei citate, pentru avertizarea populației au fost emise 19 mesaje prin sistemul RO-ALERT în 12 județe (Argeș, Brașov, Călărași, Dâmbovița, Galați, Ilfov, Ialomița, Iași, Neamț, Prahova, Satu Mare, Vâlcea, Vrancea și municipiul București) și un mesaj prin sistemul CRAWL-TVR la nivelul județului Iași.
În contextul fenomenelor meteorologice prognozate, peste 4.000 de pompieri sunt pregătiți să intervină la nivel național, oriunde situația o va impune, mai menționează informarea IGSU.