Ruşanu: Este un Congres liniştit, chiar plictisitor, cu 4-5 contestatari care dau o pată de culoare

Vicepreşedintele PNL, Dan Radu Ruşanu, a declarat vineri, la RFI, că în opinia sa, Congresul de vineri şi sâmbătă va fi "liniştit", chiar "plictisitor", cu "patru-cinci contestatari, care dau o pată de culoare". Ruşanu a arătat că "nu se va întâmpla nimic" cu cei care contestă conducerea partidului şi şi-a exprimat speranţa că nemulţumirile vor înceta odată cu votul în Congres.
Iulian Tudor
22 feb. 2013, 10:18
Ruşanu: Este un Congres liniştit, chiar plictisitor, cu 4-5 contestatari care dau o pată de culoare

Dan Radu Ruşanu minimalizează tensiunile dinaintea Congresului, când tabăra Chiliman-Tăriceanu-Orban a atacat dur actuala conducere a PNL. „Este un Congres care va întări conducerea unui partid foarte mare (…). Sunt colegi, de data aceasta într-un număr foarte mic, în comparaţie cu celelalte congrese de până acum, care nu sunt în totalitate de acord cu noul Statut sau cu noile propuneri pentru conducerea partidului. Subliniez, faţă de celelalte congrese şi eu am participat absolut la toate, de data aceasta putem spune că este un Congres liniştit, ca să nu spun chiar plictisitor”, spune deputatul.

Vicepreşedintele liberal crede că „în politică au loc întotdeauna şi exagerări. Să nu uităm că acest Statut este de fapt forma care a fost făcută în 2009 de unii dintre cei care astăzi îl contestă, mă refer aici la Ludovic Orban şi cu Andrei Chiliman, care la vremea respectivă considerau că Statutul este foarte liberal, foarte democrat. Acum probabil că au altă părere, depinde de ce parte a baricadei eşti (…). Putem spune că este un Congres liniştit, cu patru-cinci contestatari, care dau o pată de culoare”.

 Dan Radu Ruşanu dă de înţeles că nici unul dintre contestatarii actualei conduceri a PNL nu va fi dat afară din partid: „Aşa cum vedeţi, în ciuda celor care pe anumite posturi de televiziune sau anumite ziare spuneau că au fost excluşi din partid, că s-a întâmplat o nenorocire cu ei, că tirania din PNL îi exclude pe bieţii oameni din partid, închizându-le gura în mod dictatorial, vedeţi că dânşii au rămas mai departe, sunt colegii noştri, participă la Congres absolut toţi, nici unul nu a fost exclus de la lucrările Congresului şi în continuare au un punct de vedere divergent decât cel al celorlalţi membri ai partidului, este în regulă, nu se va întâmpla nimic cu ei în continuare, în limita bunului simţ, noi sperăm ca aceste contestări să înceteze odată cu votul în Congres, când eu sunt convins că o mare majoritate îşi va impune punctul de vedere. În orice democraţie, minoritatea, iar aici este o minoritate foarte minoră, se supune majorităţii”.

 Cum îi răspunde Dan Radu Ruşanu fostului premier liberal, Călin Popescu Tăriceanu, care spunea recent la RFI că situaţia din PNL este „absurdă” şi „nefirească”: „Absurdă şi nefirească a fost întotdeauna în PNL. Subliniez, de când particip eu la congresele PNL-ului, din ’93, la Congresul de la Braşov, întotdeauna au fost acţiuni de frondă. Atunci s-a schimbat domnul Câmpeanu cu domnul Quintus, apoi domnul Quintus cu domnul Stoica, apoi domnul Stoica cu domnul Stolojan şi tot aşa. Dar de fiecare dată, echipa care contesta era mult mai numeroasă, însemna un număr important de organizaţii judeţene, care erau în acea echipă. Acum, sunt câţiva contestatari nemulţumiţi, în frunte cu domnul Ludovic Orban, care întotdeauna a fost nemulţumit, indiferent ce conducere a avut PNL-ul şi cred că după Congres nu va mai fi cazul să ai această… îşi va pierde miza, practic”.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Tzancă Uraganu, copleșit după moartea lui Doru de la Constanța. Ce știa despre problemele cu care se confrunta
Fanatik.ro
Cine este propunerea de premier pe care ar accepta-o PNL și PSD. Numele surpriză pe care l-ar agrea și Ilie Bolojan
Capital.ro
Pensia poate fi suspendată chiar și după ce a fost aprobată. Situațiile prevăzute de lege pe care mulți pensionari nu le cunosc
Playtech.ro
Câți ani trebuie să lucrezi ca infirmier sau îngrijitor pentru stagiu complet. Explicațiile Casei de Pensii
Adevarul
Satul de la Dunăre care a cucerit mii de cehi. „Vin de la o mie de kilometri, dar pentru ei este ca o întoarcere acasă”
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine sunt cei doi alpiniști români găsiți morți în Alpii italieni. Emil și Cornel au căzut într-o crevasă la aproximativ 3.700 de metri altitudine
iamsport.ro
Mutu și Contra ”au picat ca niște fraieri” în capcana unei vedete din filme pentru adulți: ”De asta erau la geam!”
MediaFlux
Cum arată mama lui Connect-R! Imagini inedite cu cei doi
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?