Rusia intervine în războiul din Orientul Mijlociu! Vladimir Putin condamnă „agresiunea” americanilor asupra Iranului

Dacă este necesar, Rusia este pregătită să medieze negocierile de pace între Iran și SUA, a declarat joi cotidianului rus Izvestia reprezentantul permanent al Moscovei pe lângă organizaţiile internaţionale de la Viena, Mihail Ulianov, potrivit Xinhua.
Alexandra Dumitrescu
05 mart. 2026, 12:11
Rusia intervine în războiul din Orientul Mijlociu! Vladimir Putin condamnă „agresiunea” americanilor asupra Iranului

Potrivit declarațiilor lui Mihail Ulianov, reprezentantul permanent al Rusiei pe lângă organizațiile internaționale de la Viena, o reluare a dialogului direct între Statele Unite ale Americii și Iran pare puțin probabilă în acest moment. Ulianov a spus că obiectivele principale ale ambelor părți (pe de o parte Washingtonul, care vrea să împiedice Iranul să devină o putere nucleară, și pe de altă parte Teheranul, care insistă asupra ridicării sancțiunilor internaționale) nu pot fi realizate prin forță militară, ci necesită soluții diplomatice și negocieri. În opinia sa, aceste obiective „sunt imposibil de atins prin forță militară”.

Citește și: O influenceriță cunoscută în toată lumea și-a găsit sfârșitul, la doar 25 de ani, ca într-un film horror. Tatăl ei n-a suportat durerea și a urmat-o!

Declarația a fost făcută în contextul în care Rusia și-a oferit, de asemenea, disponibilitatea de a media discuțiile între cele două țări, deși SUA au transmis că au nevoie de intermediari, deoarece sunt convinse că se pot descurca și singure, transmite Ulianov.

„De fapt, americanii gestionează foarte prost situaţia”, susţine diplomatul rus, citat de Xinhua.

Această poziție reflectă dificultățile actuale ale negocierilor privind programul nuclear iranian și sancțiunile economice, pe fondul tensiunilor geopolitice din Orientul Mijlociu.

Președintele rus Vladimir Putin a criticat atacurile americano-israeliene asupra Iranului, descriindu-le ca pe o „agresiune neprovocată”, au transmis agenţiile de presă oficiale ruse.

Anterior, Kremlinul a declarat că Moscova a rămas în contact permanent cu conducerea iraniană.

Citește și: EXCLUSIV România, lăsată de izbelişte în bătaia ameninţării unui al treilea război mondial. Victor Ciutacu: „De securitatea noastră internă se ocupă oul Kinder de la Târgu Jiu, din care tocmai a ieşit surpriza Salvador Caragea”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT