Rusia susţine că nu are de gând să răstoarne guvernul Ucrainei. Kremlinul acuză în schimb SUA că i-a declarat război economic

Suveranitatea Ucrainei, așa cum este scrisă în Constituția țării, va fi păstrată, iar Rusia nu își propune să răstoarne actualul guvern din Ucraina, a declarat în cadrul briefing-ului de miercuri purtătorul de cuvânt al ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.
Daniel Spătaru
09 mart. 2022, 14:07
Rusia susţine că nu are de gând să răstoarne guvernul Ucrainei. Kremlinul acuză în schimb SUA că i-a declarat război economic

Rusia îşi va atinge obiectivul de a asigura statutul de neutralitate al Ucrainei, dar ar prefera să o facă prin intermediul discuţiilor, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, citată de Reuters.

Obiectivele Moscovei nu includ răsturnarea guvernului de la Kiev şi Rusia speră să realizeze progrese mai semnificative în cursul viitoarei runde de convorbiri cu Ucraina, a declarat Zaharova într-o conferinţă de presă, adăugând că operaţiunea militară rusă se desfăşoară strict conform planului.

Rusia a constatat „progrese” în negocierile cu Ucraina, a remarcat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, citată de AFP, în a 14-a zi a invaziei ruse pe teritoriul ucrainean.

„Au fost realizate unele progrese” în negocierile destinate să „pună capăt cât mai curând posibil vărsării de sânge fără sens şi rezistenţei forţelor armate ucrainene”, a spus ea.

Citeşete şi Rusia, gata să se prăbuşească sub povara propriului război. Ţara e în risc „iminent” de a intra în incapacitate de plată, premieră după 1998

„Operaţiunea militară specială” a Federaţiei Ruse nu are ca scop răsturnarea actualului guvern al Ucrainei sau distrugerea statalităţii acestei ţări, ci are drept obiective protejarea republicilor populare Doneţk şi Lugansk (DPR şi LPR), demilitarizarea şi denazificarea Ucrainei, precum şi eliminarea ameninţării militare la adresa Rusiei, a declarat Zaharova, citată de TASS.

Citeşte şi Războiul riscă să răspândească în lume o mulţime de virusuri necunoscute şi periculoase. SUA se tem că cele 26 de laboratoare biologice din Ucraina vor cădea în mâinile Rusiei

În acelaşi timp, Kremlinul denunţă miercuri un ”război economic” declarat de către Statele Unite Rusiei, după ce Washingtonul a anunţat un embargo al mporturilor americane de petrol şi gaze naturale ruseşti, între alte sancţiuni.

„Statele Unite au declarat război economic Rusiei şi ele poartă acest război”, denunţă în faţa presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT