Modificări importante la CODUL RUTIER! S-a introdus o nouă sancţiune

Şeful Direcţiei Regim Permise, Florin Cătană, a anunţat că începând cu data de 20 mai se va introduce noţiunea de suspendare a înmatriculării autovehiculului, operaţiune care constă în interzicerea temporară a folosirii acestuia pe drumul public.
Iulian Tudor
16 mai 2018, 09:38
Modificări importante la CODUL RUTIER! S-a introdus o nouă sancţiune

„A fost emisă anul trecut ordonanţa 14/2017, noutăţile fiind că, prin acest act normativ, începând cu data de 20 mai se introduce noţiunea de suspendare a înmatriculării autovehiculului, operaţiune care constă în interzicerea temporară a folosirii acestuia pe drumul public. Modificările legislative vin pe fondul transpunerii unui pachet legislativ european, dar şi pe fondul solicitării foarte multor cetăţeni cu privire la finalitatea procesului de transcriere a autovehiculului în Registrul Naţional de Evidenţă”, a spus Cătană, miercuri, într-o conferinţă de presă la sediul Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).

El a precizat că acest lucru nu echivalează cu o radiere şi că înmatricularea rămâne valabilă, numai că autovehiculul nu mai poate fi utilizat până nu se remediază motivul pentru care a fost dispusă măsura suspendării.

„Această măsură operează în două situaţii la acest moment, respectiv lipsa Inspecţiei Tehnice Periodice sau anularea acesteia de către autoritatea abilitată, precum şi netranscrierea înmatriculării vehiculului pe numele noului proprietar într-un termen de 90 de zile, spre deosebire de vechea legislaţie care prevedea un 30 de zile pentru această operaţiune”, a mai spus Cătană.

COD RUTIER 2018: Veste CATASTROFALĂ pentru cei care vor să obţină PERMISUL DE CONDUCERE. Ce se schimbă

Şeful DRPCIV a mai arătat că în ambele situaţii suspendarea înmatriculării încetează automat în momentul în care se remediază motivul pentru care a fost dispusă.

„Aceste operaţiuni erau necesare, întrucât sunt foarte multe situaţii în care autovehiculele au fost vândute unuia, a doi sau trei proprietari, niciunul dintre aceştia nefinalizând formalităţile de înmatriculare, motiv pentru care amenzile, toate problemele se duceau către fostul proprietar care practic nu avea niciun control asupra înmatriculării vehiculului, ulterior. Prin acest mecanism ne asigurăm că noul proprietar va înţelege, am simplificat procedurile de înmatriculare, au fost eliminate taxele de înmatriculare, au fost eliminate taxele, practic nerămânând decât contravaloarea documentelor”, a afirmat Florin Cătană.

El a prezentat şi noul site al DRPCIV, prin care se vor înlesni operaţiunile de programare pentru obţinerea documentelor necesare, cât şi verificarea valabilităţii ITP-ului.

„Vorbim şi de o programare online care va facilita procesul în faţa ghişeului – prin noul site al Direcţiei Regim Permise li se vor transmite toate informaţiile referitoare la documente necesare, la operaţiune, cât durează, şi te poţi programa, astfel încât la ora şi minutul pe care ţi le-ai ales tu prin introducerea unor date în aplicaţie să te prezinţi la ghişeu şi în 5, maxim 10 minute, operaţiunea să fie finalizată”, a mai spus Cătană.

El a precizat că cei care sunt afectaţi de suspendare nu trebuie să facă nicio operaţiune cu privire la Registru, nu trebuie să notifice DRPCIV, deoarece totul se va face automat, iar aceştia trebuie doar să efectueze Inspecţia Tehnică Periodică.

„Dorim să nu ajungem în situaţia asta, (…) le punem la dispoziţie tot pe acest site un serviciu de verificare on-line, adică prin introducerea datelor – serie de şasiu şi număr de înmatriculare – pot să verific pe loc dacă înmatricularea este sau nu suspendată. Asta pentru a preveni conducerea autovehiculului după ce o astfel de suspendare a intervenit. Prin acest serviciu sperăm ca toţi cei care nu au acces la documente să poată verifica dacă înmatricularea este sau nu valabilă şi să nu pornească la drum până nu se asigură că totul este în regulă”, a mai declarat Cătană.

DailyBusiness
Ministrul Energiei explică de ce este golit Lacul Vidraru. „Am văzut teoriile conspiraționiste semi-reptiliene, niște aberații cât casa”
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Diana Munteanu a impresionat în costum de baie! Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
„El e cel mai bogat fotbalist din România. Are afaceri de 10 milioane de euro”. Discuție senzațională dezvăluită de Mitică Dragomir cu vedeta FCSB
Capital.ro
Statul va spiona cu dronele. Proprietarii români de case NU mai pot schimba nimic în curte. Primăria trebuie să aprobe tot
Playtech.ro
Somația de plată, în 2025. Cât timp ai ca să-ți plătești datoriile, după ce o primești, pentru a evita executarea silită
Adevarul
Laura Vicol, reacție stropșită după ce a fost prinsă încălcând legea pe stadion. Avocata-vedetă trăiește după propriile reguli
wowbiz.ro
A murit! Doliu în showbiz. Detalii șocante despre tragedia momentulu
Evz.ro
Iepurii zombie cu coarne și tentacule invadează grădinile oamenilor
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
O femeie a fost ucisă cu sânge rece de partenerul ei, în Constanța. Bărbatul a înjunghiat-o în propria lor locuință
Cancan.ro
BREAKING | Un deputat s-a sinucis chiar în clădirea Parlamentului
iamsport.ro
Mașina care a scris istorie inclusiv în România comunistă împlinește 56 de ani! Cum arăta primul model Skoda vândut în peste un milion de unități
MediaFlux
Pensiile care se modifică complet. Ministrul Muncii anunță sprijin real și corect
stirilekanald.ro
Mihai, un român de 24 de ani, a murit sub privirile neputincioase ale prietenilor
Motivul pentru care familia Măruță a cerut ordin de protecție: hărțuitorul ar fi obsedat de Andra! ”Sunt îngerul ei păzitor!”