O nuntă neobişnuită: A avut 25.000 de invitaţi, dar mireasa nu şi-a putut arăta chipul FOTO

Nunţile sunt întotdeauna un prilej de petrecere, dar, cu o listă de peste 25.000 de invitaţi, această ceremonie tradiţională evreiască a pus în umbră chiar şi cele mai numeroase nunţi. Familii importante de evrei ultra-ortodocşi din întreaga lume au participat marţi la căsătoria nepotul liderului hasidic al dinastiei Belz Rebbe.
Alexandra Ilie
22 mai 2013, 16:01
O nuntă neobişnuită: A avut 25.000 de invitaţi, dar mireasa nu şi-a putut arăta chipul FOTO

Ceremonia de căsătorie între Shalom Rokeach, în vârstă de 18 de ani, și Hannah Batya, în vârstă de 19 de ani, a avut loc în Ierusalim, Israel, într-un cort uriaş. Shalom Rokeach va fi viitorul lider al uneia dintre cele mai mari secte iudaice din lume.

El s-a căsătorit cu Hannah Batya Penet în cadrul unei ceremonii tradiționale care a durat până în zori, potrivit DailyMail.

Shalom Rokeach este cel mai în vârstă și singurul nepot de sex masculin al lui Belz Rabbe, care conduce una dintre cele mai mari comunități hasidice din lume.

Belz Rabbe este o dinastie evreiască-poloneză antică, fondată în secolul 14, în orașul polonez cu același nume. Căsătoria unuia din descendenții săi, care face parte din „aristocrația” evreilor ortodocși, este prilej de mare sărbătoare și toți membrii comunităţii din întreaga lume sunt invitați.

Nunta este este o oportunitate rară a liderilor unor mișcări hasidice să se întâlnească. Mii de Belz hasidici din Statele Unite și Europa au participat la sărbătoare, care a durat până dimineaţă şi pentru care au fost închise mai multe străzi din Ierusalim.

Nunțile tradiționale evreiești au două părți separate: ceremonia de logodnă, cunoscută sub numele de erusin sau Kiddushin, şi ceremonia de nuntă, cunoscut sub numele de nisuin.

În cadrul ceremoniei de logodnă mirele dăruieşte un inel de nuntă miresei. În această parte a ceremoniei, miresei îi este interzis să vorbească cu alți oameni.

Ceremonia de nuntă are loc apoi într-un cort mare, cunoscut ca un chuppah, unde mirele și mireasa lui sunt căsătoriţi.

Voalul de mireasă ia diverse forme în diferitele comunități evreiești. Unele mirese hasidice poarte un voal de pânză greu, care, cred evreii hasidici, îi protejează modestia miresei.

Voalul reamintește, de asemenea, de Leah, a cărei față era acoperită atât de mult de văl încât Iacov nu știa că nu era Rachel la ceremonia de nuntă. Mireasa trebuie să poarte vălul doar în timpul ceremoniei.

Toți oaspeții de sex masculin au fost îmbrăcaţi în negru și au purtat pălării shtreimel tradiționale.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Egnatia a bătut audiența Pro TV! Exclusiv
Capital.ro
Curs valutar vineri, 6 noiembrie. Cât valorează euro și dolarul american la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Ger ca iarna în România, la început de noiembrie. Meteorologii anunță temperaturi sub -10 grade. Cât durează frigul
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, cu cel puțin 40 de persoane, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT