S.O.S. România a anunțat că nu va participa la consultările convocate joi, 17 septembrie, de președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. Formațiunea cere reprogramarea întâlnirii pentru săptămâna viitoare, când lidera partidului, Diana Iovanovici-Șoșoacă, va reveni în țară.
Președintele Nicușor Dan i-a convocat, joi, la Palatul Cotroceni, pe reprezentanții tututor formațiunilor parlamentare, după mai bine de patru luni de criză politică și negocieri privind formarea unui nou Guvern.
S.O.S. România avea programată întâlnirea cu șeful statului la ora 12:00, însă partidul a anunțat Administrația Prezidențială că nu poate participa. Formațiunea susține că, potrivit statutului său, doar președintele partidului poate conduce delegațiile oficiale.
În același timp, S.O.S. România reclamă faptul că invitația la consultări a fost transmisă cu doar o zi înainte, iar Diana Iovanovici-Șoșoacă se află în prezent la Strasbourg.
„PARTIDUL S.O.S ROMÂNIA a anunțat azi Administrația Prezidențială că nu poate participa la consultările din data de 17.09.2026 de la Cotroceni, având în vedere că în conformitate cu prevederile statutare, numai Președintele Partidului poate conduce delegatiile oficiale.
Dată fiind invitația de la o zi la alta si faptul că dna Președinte av. Eurodeputat Diana Iovanovici-Șoșoacă este la Strasbourg, raportat la dispozițiile statutare, suntem în imposibilitate de participare, dar putem să participăm săptămâna următoare, când dna Președinte este în țară”, a transmis S.O.S. România.
Nicușor Dan a transmis, anterior, că procedura privind formarea noului Guvern trebuie încheiată, după luni de negocieri între partidele parlamentare, astfel că, foarte probabil, nu va exista o întâlnire cu delegația S.O.S. România.
„Nu putem să mai așteptăm și va urma o desemnare, să vedem ce se va întâmpla în urma desemnării”, a declarat președintele.
După desemnarea premierului, candidatul va trebui să prezinte Parlamentului programul de guvernare și lista miniștrilor. Pentru învestirea Executivului este necesar votul de încredere al majorității deputaților și senatorilor.