Ce condiţii pune Vanghelie ca să rămână în PSD

Marian Vanghelie, primarul Sectorului 5 îl ameninţă pe preşedintele PSD Victor Ponta că ar putea pleca din PSD împreună cu mai mulţi colegi, dacă liderul social-democrat nu va ţine cont de voinţa sa. Vanghelie spune că, deşi este "foarte supărat", el îşi doreşte, totuşi, să rămână în partid. 
ionut.dumitrescu
04 dec. 2011, 22:01
Ce condiţii pune Vanghelie ca să rămână în PSD

Primarul Sectorului 5 al Capitalei a declarat duminică seară că încă nu s-a împăcat cu Victor Ponta şi că analizează varianta de a-şi creea un partid, întrucât -spune el- „în disputele astea din partid poţi să te trezeşti că te dă afară”.

„Am viziunea la ceea ce înseamnă construcţia unui alt partid, am viziunea la ceea ce înseamnă organizarea unui partid la nivel naţional. Am viziunea la ceea ce trebuie să facă un partid, de la program de guvernare până la tot. Nu trebuie să le fac eu, putem să găsim oameni dornici, specialişti. Mă uit, mă aştept poate mâine sau poimâine sau peste o săptămână sau peste două săptămâni în disputele astea din partid poţi să te trezeşti că te dă afară. Eu n-am să plec, nu vreau să plec să creez o problemă PSD, nu vreau să plec acasă. Nu, vreau să rămân să spun exact ce cred eu”, a declarat Vanghelie la B1 TV.

El a afirmat că, în ciuda faptului că este supărat, este dispus să facă orice pentru ca PSD să câştige alegerile, dar va trebui şi ca „PSD-ul să se trezească la realitate”.

Condiţiile lui Vanghelie

Primarul Sectorului 5 a lăsat de înţeles că unele din pretenţiile sale pentru a rămâne în PSD au legătură cu menţinerea în funcţii a şefilor filialelor partidului de la Călăraşi, Giurgiu, Buzău şi Brăila, lideri despre care se ştie că sunt apropiaţii săi. „Cred că problema județului Giurgiu e o problemă în interiorul partidului. Cred că la Călărași avem o problemă în interiorul partidului, cred că la Buzău avem o problemă în interiorul partidului, cred că la Brăila avem o problemă în interiorul partidului. (…) Nu cred că societatea mai poate astăzi, în momentul de față, să accepte că pur și simplu se iau niște decizii de la centru”, a spus Vanghelie.

„Rămân în PSD dacă faci cum vreau şi eu”

Marian Vanghelie a relatat şi cum au decurs discuţiile sale cu Victor Ponta la Bruxelles. „Şi i-am spus: Victor, eu rămân în PSD, dar nu oricum, eu nu pot să rămân în PSD doar ca să fiu aşa ca o marionetă şi să văd că pur şi simplu se întâmplă o serie de lucruri care nu le înţeleg şi nici nu cred că în felul ăsta putem să câştigăm alegerile (…) Rămân în PSD dacă ţie îţi convine să poţi să faci echipă cum vreau şi eu, nu numai cum vrei tu”, a povestit primarul de sector.

Fără Şova, Negoiţă şi Rizea!

Vanghelie a mai susţinut că PSD-ul trebuie să se manifeste cu totul altfel decât o face în prezent pentru apărarea drepturilor celor pe care-i reprezintă, iar la televizor să nu mai apară lideri precum Robert Negoiţă, Cristian Rizea sau Dan Şova.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ruptură între MM Stoica și Gigi Mustață: „Acolo s-a pus capacul!” Ce spune despre Bogdan Apostu la FCSB
Capital.ro
Gravidele pot beneficia de program redus la locul de muncă. Ce se întâmplă cu salariul și ce obligații are angajatorul
Playtech.ro
Te pensionezi, dar continui să lucrezi. Când poate fi recalculată pensia pentru anii munciți după pensionare
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
Câți bani încasează Mihai Trăistariu pentru un concert de Revelion. Artistul a dezvăluit suma: Acesta e tariful meu, dar o să cânt mai multe programe...
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România