Salarii 2026. După noua lege a salarizării, veniturile angajaților din administrația locală vor fi stabilite după o ierarhie clară între localități, în funcție de numărul de locuitori și complexitatea activității administrative.
Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a transmis că măsura corectează o decizie adoptată în urmă cu opt ani, când administrația locală a fost scoasă din grila unică de salarizare și a primit libertatea de a-și stabili propriile salarii.
„A existat o decizie politică în 2017, cu care nu am fost de acord. Legea 153 a consacrat faptul că administrația locală a ieșit din grilă, urmând ca salariile să fie plafonate la salariul viceprimarului sau al vicepreședintelui de consiliu județean. Acum readucem această grilă împreună. Rămâne o marjă de flexibilitate în funcție de mărimea UAT, dar se reintroduce o ierarhie firească în salarizare”, a declarat ministrul interimar al Muncii, la prezentarea proiectului noii legi a salarizării.
Noua lege introduce un sistem bazat pe principiile ierarhizării, echității și transparenței salariale. În locul mecanismului actual, în care fiecare consiliu local putea stabili salariile în limita unor plafoane generale, administrația locală revine într-o grilă națională unică.
Astfel, salariile vor fi raportate la coeficienți de salarizare stabiliți la nivel național, iar diferențele dintre localități vor fi determinate în principal de mărimea unității administrativ-teritoriale.
Localitățile vor fi împărțite în patru categorii distincte: municipii și orașe cu peste 200.000 de locuitori, localități între 50.001 și 200.000 de locuitori, localități între 10.001 și 50.000 de locuitori, localități cu mai puțin de 10.000 de locuitori. Nivelul salariilor va fi raportat la această clasificare, ceea ce înseamnă că dimensiunea localității devine din nou principalul criteriu de diferențiere salarială.
Guvernul susține că această abordare va elimina discrepanțele create în ultimii ani între localități comparabile ca dimensiune și atribuții administrative.
Pentru localitățile cu o populație între 50.001 și 200.000 de locuitori, noua grilă aduce cea mai favorabilă evoluție. Salariul de bază crește cu 10%, de la o mediană de 7.833 lei la 8.610 lei, iar venitul brut lunar median urcă cu 2%, de la 10.507 lei la 10.721 lei. Aceasta este singura categorie de UAT în care atât salariul de bază, cât și venitul total înregistrează creșteri.
În orașele mici și comunele mari, cu populații între 10.001 și 50.000 de locuitori, salariul de bază crește cu 10%, de la 7.142 lei la 7.831 lei. Totuși, reducerea sporurilor anulează aproape complet acest câștig, iar venitul brut median scade ușor, de la 10.113 lei la 9.978 lei, ceea ce reprezintă o diminuare de aproximativ 1%.
În cazul comunelor cu mai puțin de 10.000 de locuitori, salariul de bază crește de asemenea cu 10%, de la 6.663 lei la 7.298 lei. Cu toate acestea, venitul brut lunar median scade cu 4%, de la 9.963 lei la 9.542 lei. Pentru multe primării din mediul rural, aceasta înseamnă că majorarea salariului de bază nu va reuși să compenseze integral reducerea veniturilor suplimentare.
La modul general, funcționarii din marile municipii vor avea în 2027 un venit brut median de 11.334 lei, față de 12.694 lei în prezent. Angajații din orașele cu populații între 50.001 și 200.000 de locuitori vor ajunge la un venit brut median de 10.721 lei, în creștere față de 10.507 lei. Pentru localitățile între 10.001 și 50.000 de locuitori, venitul brut median va fi de 9.978 lei, comparativ cu 10.113 lei în prezent, iar în comunele sub 10.000 de locuitori acesta va coborî la 9.542 lei, de la 9.963 lei.