Salarii majorate pentru anumiţi bugetari cu funcţii de conducere. Anunţ oficial de la Guvern

Noua lege a salarizării încă nu este gata, deși oficialii le-au promis profesorilor că draftul va fi finalizat până la data de 15 iulie. Ligia Deca a evitat, zilele trecute, să confirme, că majorările promise se vor produce în ianuarie 2024.
Filip Stan
11 oct. 2023, 10:07
Salarii majorate pentru anumiţi bugetari cu funcţii de conducere. Anunţ oficial de la Guvern
Învățământul, în colaps! Ministerul Educației nu mai are bani pentru salariile profesorilor.

Salarii mai mari în Educaţie. Ligia Deca spune, despre salariile directorilor de școli, că este o anomalie, care va fi corectată în grila de salarizare din învățământ, din noua lege a salarizării unitare.

„Înțeleg foarte bine dificultățile, am mare încredere însă că directorii vor înțelege că este o chestiune tranzitorie și îi rog să rămână în responsabilitățile pe care le exercită și acum, pentru că mă aștept ca în timp relativ scurt să avem o soluție”, a declarat ministrul Educației Ligia Deca, despre salariile directorilor de școli, pe 9 octombrie, la Timișoara.

„Știu că există și pe circuitul parlamentar o inițiativă legislativă menită tocmai să rezolve punctual această inechitate. Oricum, noua lege de salarizare în educație care a fost elaborată împreună cu reprezentanții sindicatelor corectează această problemă”, a adăugat Ligia Deca.

Cum s-a ajuns la această diferență salarială

„Dacă ne uităm la reglementările din grila de salarizare, această situație datează din anul 2017. Odată ce s-a ajuns la maximum din grilă, în anul 2022, aceste diferențe s-au acutizat, iar în momentul în care au avut loc creșterile salariale în luna iunie a acestui an, ca urmare a protestelor, această diferență s-a făcut și mai mare, pentru că creșterea s-a făcut pentru cadrele didactice care desfășoară doar activități didactice pe salariul de bază la care se adaugă gradațiile de vechime, în cazul directorilor se aplică pe salariul care nu are astfel de gradații de vechime, a explicat ministrul Educației.

Este o anomalie, pe care trebuie să o corectăm în grila de salarizare din învățământ. Această grilă este inclusă în Legea salarizării unitare, iar cei care trebuie să o modifice sunt colegii de la Ministerul Muncii. Noi am semnalizat această problemă încă din vară, am transmis și propuneri pentru remedierea ei Ministerului Muncii și primului ministru, a avut loc o întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din educație acum câteva săptămâni și s-a promis o rezolvare a acestei chestiuni”, a declarat Ligia Deca, potrivit sursei citate.

În luna august, 2.500 de directori de școli au cerut Guvernului Ciolacu salarii mai mari: „Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2023, adoptată în luna iunie, a determinat creșterea salariilor pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, însă fără corelarea și pentru personalul cu funcție de conducere. Drept care, în prezent, un director de școală poate ajunge să câștige chiar și cu până la 2.000 de lei mai puțin decât un profesor”, potrivit unui comunicat de presă oficial.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că „sunt deja directori care au început să-și dea demisia și procentul este destul de ridicat”.

În luna iulie, sindicatele au cerut ministrului Educației să schimbe, printr-o ordonanță de urgență, o notă de subsol dintr-o anexă a Legii salarizării, care blochează creșterile salariale pentru directorii de școli.

Grilele de salarii majorate pentru director, director adjunct, contabil-șef și secretar-șef, în funcție de gradul didactic, tipul școlilor și de numărul de elevi au fost publicate în Monitorul Oficial pe 12 iulie, la o lună de la încheierea grevei generale din Educație.

Burse pentru studenți în anul universitar 2023 – 2024. Câți bani vor încasa studenții sau masteranzii

Noua lege a salarizării încă nu este gata, deși oficialii le-au promis profesorilor că draftul va fi finalizat până la data de 15 iulie. Președinta Asociației Elevilor din Constanța, Ariana Dudună, a semnalat, pe pagina de socializare, că proiectul noii legi a salarizării ar fi trebuit „să fie postat pe site în data de 15 iulie. A trecut deja 15 august și nu se aude încă nimic”.

Pe 7 iunie, ministrul Muncii spunea că termenul dat de coaliție pentru draftul legii salarizării este data de 15 iulie: „Până pe data de 15 iulie am termen de la coaliție să finalizez draftul legii salarizării, astfel încât în perioada 15 iulie – 1 septembrie să continuăm discuțiile cu sindicatele, ca la 1 septembrie propunerea administrativă să treacă de Guvern și să fie depusă în Parlament.”

Ce se intampla cu salariile directorilor de scoli. Ligia Deca: Ma astept ca in timp relativ scurt sa avem o solutie

„Mi-am dorit sa vorbim mai putin despre ce facem noi aici, la minister, si mai mult despre ce fac ei in scoli si despre cum reusesc sa fie lideri in comunitatile din care fac parte. Ceea ce ii leaga este convingerea ca scoala este a fiecarui copil. Mai presus de orice, ii uneste dorinta de a lasa in urma o scoala mai buna, iar aceasta dorinta face ca provocarile sa-si gaseasca mereu rezolvarea. Au vorbit cu modestie despre solutiile gasite unor provocari precum abandonul scolar sau rata redusa de participare la examenele nationale, despre numeroasele proiecte care fac din scoala pe care o conduc un mediu mai bun pentru copii, un reper in comunitate si un exemplu de lucru in echipa. Va multumesc, domnilor directori! Dumneavoastra si tuturor directorilor care inteleg, mai presus de orice provocare, ca scoala trebuie sa fie locul caruia fiecare copil ii apartine! Bucuria de a va intalni a fost a mea!”, a scris Ligia Deca, pe Facebook.

Cardurile pe care vor fi virate primele didactice de 1.500 de lei au început să ajungă la profesori

Directorii de şcoli demisionează şi cer salarii majorate

Sindicatele din Educatie au semnalat, recent, ca sunt cazuri in care salariul unui director de scoala este cu 2.000 de lei mai mic decat al unui profesor pe care ii au in coordonare, „lucru care nu este nici logic, nici normal”.

„Statutul si nivelul de responsabilitate aferent atributiilor pe care si le asuma directorii si directorii adjuncti ai unitatilor de invatamant trebuie recunoscut inclusiv printr-o salarizare corespunzatoare”, se arata intr-un comunicat trimis pe adresa redactiei Portalinvatamant.ro.

Masurile propuse de reprezentantii FSLI si FSE „Spiru Haret”

1. Modificarea actualei legi-cadru a salarizarii (Legea nr. 153/2017), in sensul in care salariul de baza al directorului si directorului adjunct sa porneasca tot de la gradatia 0 de vechime in munca, permitand astfel aplicarea corespunzatoare a gradatiilor specifice transelor de vechime;

2. Instituirea posibilitatii de a opta pentru salariul de care directorii pot beneficia: alegere intre salariul specific functiei de director si salariul pe care l-ar primi ca personal de predare, cu conditia ca in ambele variante sa fie integrata o majorare de 10% a salariului de baza (de care beneficiaza in prezent dirigintii, invatatorii, educatorii, institutorii si profesorii pentru invatamant primar);

3. Acordarea unei prime lunare pentru directori si directorii adjuncti, din septembrie 2023 si pana la intrarea in vigoare a noii legi a salarizarii, intr-un cuantum net de 1.200 de lei pe luna.

DailyBusiness
Cât a ajuns să coste o franzelă albă după majorarea TVA-ului. Șeful ROMPAN anunță noi scumpiri: ”Prețul pâinii va mai crește. Avem impozite mai mari de plătit”
Spynews
Insula Iubirii. George Jaguarul, dezvăluiri din viața personală. Ispita, vânată de femei înainte să participe la emisiune: "Miere pentru albine"
Bzi.ro
De ce s-a îmbrăcat în alb Mihaela Rădulescu la înmormântarea lui Felix Baumgartner: Care este semnificaţia spirituală ascunsă a acestei culori – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Zodiacul copacilor. Mihai Voropchievici dezvăluie care e cea mai pesimistă zodie. Păstrează aparențele în fața celor din jurul ei
Capital.ro
Doliu în televiziune. S-a stins cel mai cunoscut actor. Generații întregi l-au iubit și l-au urmărit
Playtech.ro
Român de 37 de ani, mort în vacanță în Thassos. Soția și cei trei copii au rămas singuri în Grecia. Masca full face ar fi fost cauza, detalii tulburătoare
Adevarul
Imagini incredibile din București: un șofer s-a filmat cum amenința pietonii că-i lovește cu mașina
wowbiz.ro
Anunț oficial! Cât vor fi bursele elevilor în anul școlar 2025-2026. Ministrul Educației a explicat care sunt criteriile de acordare: „Meritul trebuie să fie merit”
Evz.ro
Visa Vaiwer, cartoful fierbinte al întâlnirii Nicușor Dan - Donald Trump. De ce depinde totul
Prosport.ro
FOTO. „Asta e artă”. Vedeta a renunțat complet la haine de ziua ei
kanald.ro
Cutremur azi dimineață în România! Ce magnitudine a avut seismul și în apropiere de ce orașe s-a produs
Cancan.ro
Noemi și Bogdan au cedat când și-au văzut micuții fără viață! Primele imagini de la priveghi
Capital.ro
Umilință cruntă pentru Călin Georgescu. Mihai Bendeac îl face praf: În ce grad poate să își bată joc de analfabeții funcțional
StirileBZI
Farmaciștii trag un semnal de alarmă! Scumpirile de la 1 august ar putea fi doar primul val: „E doar începutul”
stirilekanald.ro
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Valentin, bărbatul ucis de propriul cumnat. Familia este în șoc: „A continuat să-l lovească chiar și când era deja la pământ” O fetiță de 5 ani a rămas orfană de tată
Ilie Bolojan a vorbit cu primarii despre scăderea cheltuielilor: „Statul român nu mai are capacitatea financiară să susţină în continuare cheltuielile actuale cu administraţia publică”