Salarii mari și angajări pe bandă rulantă. Ce meserii aleg tinerii români pentru venituri de 6.000 de lei

Banii care altădată mergeau pe vacanțe sau ieșiri în club sunt acum direcționați către mâncare și facturi. Pentru mulți tineri, angajarea nu mai înseamnă distracție, ci o necesitate pentru a face față costului tot mai ridicat al vieții. Cei mai mulți aleg să contribuie și la cheltuielile familiei. 
Irina Dumitrescu
12 aug. 2025, 18:30
Salarii mari și angajări pe bandă rulantă. Ce meserii aleg tinerii români pentru venituri de 6.000 de lei

Elevii și studenții caută cel mai adesea locuri de muncă în HoReCa, construcții sau curățenie, domenii unde salariile pot ajunge la 5.000 de lei, iar angajatorii nu cer întotdeauna experiență. Dacă în trecut tinerii optau pentru joburi sezoniere ca să își finanțeze concediile sau activitățile recreative, acum motivația principală este nevoia de supraviețuire. Un studiu al unei platforme de recrutare arată că aproape 60% dintre tinerii aflați în căutarea unui loc de muncă o fac din cauza scumpirilor.

Unii vor să înceapă cu un program part-time pentru a testa domeniul, cu posibilitatea de a trece la full-time, în timp ce alții își propun să se întrețină singuri și să sprijine financiar părinții care le acoperă costurile studiilor.

Vezi și 60 de locuri de muncă disponibile la supermarketul ATAC din Drumul Taberei. Ce salarii și beneficii oferă angajatorul

În rândul angajatorilor există trei categorii de tineri interesați: cei fără job, care caută un venit stabil, cei care vor să-și schimbe actualul loc de muncă pentru un salariu mai mare și cei care vor un al doilea job pentru un venit suplimentar considerabil.

Printre domeniile cele mai căutate se numără construcțiile, curățenia, îngrijirea vârstnicilor, agricultura și HoReCa. În construcții, muncitorii necalificați câștigă în jur de 4.500 de lei, electricienii și instalatorii aproximativ 4.000 de lei, iar inginerii pot primi între 5.000 și 6.000 de lei. În curățenie, salariile pot ajunge la 5.000 de lei, sector deschis inclusiv tinerilor fără experiență.

„Sunt tineri care nu au loc de muncă şi îşi doresc un salariu stabil, alţii care vor să schimbe locul de muncă în dorinţa de a avea un salariu mai mare, sau o altă categorie, persoane care îşi doresc un al doilea job pentru un venit substanţial mai mare”, a precizat Eduard Ancuţa, patron.

Specialiștii în resurse umane au remarcat o creștere a interesului pentru joburile sezoniere sau part-time, în special vara, când tinerii nu au cursuri și își pot permite un program flexibil care să le aducă independență financiară, dar și timp liber.

În ultimul an a crescut și cererea pentru locuri de muncă în retail și call center-uri, unde programul este flexibil, iar munca se poate face de la distanță. În retail, salariile sunt cuprinse între 3.000 și 3.500 de lei, iar în call center se apropie de 4.000 de lei, la care se adaugă bonusuri și bacșișuri.

Șapte din 10 tineri preferă să lucreze de acasă sau, dacă merg la birou, să aibă un program scurt de maximum două ore pe zi. Printre motivele care îi determină să se angajeze se numără scumpirile, creșterea taxelor și reducerea burselor.

Totuși, presiunea economică vine și cu riscuri. Tot mai mulți tineri își caută locuri de muncă suplimentare, dar sociologii avertizează că fenomenul nu trebuie văzut ca o opoziție între cei care aleg să studieze și cei care aleg să muncească. Situația este și mai evidentă în localitățile mici, unde multe familii nu își mai pot susține copiii financiar, iar aceștia sunt nevoiți să intre pe piața muncii.

„S-a observat o creştere vizibilă a interesului tinerilor față de joburi sezoniere ocazionale, part-time, mai ales acum, în perioada de vară, în care ei nu merg la studii și își permit să aibă un job care să le asigure flexibilitate, independență financiară, dar care să le lase și suficient timp pentru activitățile lor personale”, a explicat Corina Diaconu, specialist în Resurse Umane pentru Observator News.

„Se observă un oarecare trend, poate că e mult spus fenomen social în ceea ce îi priveşte pe o parte din oamenii activi din punct de vedere profesional, care îşi caută câteva locuri de muncă suplimentare. Aş zice că aceste tendinţe nu ar trebui privite în 2 tabere distincte, să punem în conflict faptul că unii aleg să îşi continue studiile, iar alţii aleg să se angajeze”, a declarat sociologul Antonio Amuza.

Citește și Angajări 2025 în străinătate. Se caută meseriile de bucătar, ajutor de bucătar, zugrav-tencuitor, dulgher, dar şi de chirurg, IT-ist sau veterinar

DailyBusiness
Un irakian a fost condamnat pentru recrutarea de combatanți și trimiterea acestora să lupte de partea Rusiei
Spynews
Marian Capet și-a sărbătorit ziua de naștere. Fostul concurent de la Te cunosc de undeva, portret de familie alături de părinți și bunici
Fanatik.ro
Ce a transmis Irina Manea după alegerile parlamentare din Moldova. Mesajul soției lui Cristi Manea. „N-au înghițit vrăjeala ieftină”
Capital.ro
Călin Georgescu a fost trădat. Apropiații săi au vrut să-l vadă dispărut din scenă. Cine i-a vrut răul: Nu m-a durut!
Playtech.ro
Se construiește un nou Drum Expres în România. Șoseaua va lega două orașe importante, anunțul făcut de ministrul Transporturilor
Adevarul
Picioarele unor șefe din diplomația europeană, cenzurate pe televiziunea de stat iraniană. „Prima dată am spus că e amuzant”
wowbiz.ro
"Ioana nu este moartă" - Prietenii jurnalistei Ioana Popescu aruncă totul în aer
Economica.net
Anunț trist pentru români. Ce se întâmplă de la 1 octombrie 2025
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, strălucitoare de ziua ei. Apariția cu care a tăiat respirația celor din jur
kanald.ro
O tânără de 25 de ani a murit după ce a căzut 70 de metri în gol. Accidentul cumplit a avut loc în timpul unei drumeții în Alpii austrieci
Cancan.ro
Marina, o artistă de circ de doar 27 de ani, a murit în timpul unui show. Tragedia a avut loc sub privirile îngrozite ale spectatorilor 😲
iamsport.ro
Ion Țiriac, investiție de milioane de euro în Africa: 'Mai cumpăr încă una'
MediaFlux
Sprijin pentru energie, extins. 450.000 de români primesc bani pentru facturi
stirilekanald.ro
„A fost otrăvită de o mână criminală!” Mama Andreei Cuciuc, declarații șoc la un an de la moartea fetei! „Criminalul să fie pedepsit!”
substantial.ro
O noua tragedie zguduie România. Accident îngrozitor