Declarația premierului Ilie Bolojan, care a susținut că norma de predare a scăzut în ultimii ani, a reaprins discuțiile despre eficiența profesorilor de la stat vs privat și salariile cadrelor didactice.
Diferențele de venituri între cele două sisteme sunt notabile, mai ales în marile orașe. Un educator care lucrează într-o grădiniță privată din București poate câștiga lunar între 4.000 și 5.000 de lei net, în timp ce un asistent educator primește între 3.500 și 4.000 de lei. Tot în zona preșcolară, asistenții medicali și psihologii din instituțiile private au salarii medii de aproximativ 4.000 de lei lunar.
Mai departe, directorii de grădinițe private ajung să câștige în jur de 10.000 de lei, iar directorii de școli sau licee private pot primi peste 15.000 de lei net pe lună, în funcție de experiență, reputația instituției și orașul în care activează. Nu este o surpriză faptul că Bucureștiul conduce în topul veniturilor, în timp ce orașele din provincie plătesc în medie cu până la 25% mai puțin pentru aceleași funcții sau poziții.
Datele oferite de platforma eJobs arată că un învățător dintr-o școală privată, cu minimum cinci ani de experiență, primește peste 5.000 de lei lunar, în timp ce unul debutant câștigă aproximativ 4.000 de lei. Pentru profesorii de gimnaziu, în funcție de specializare și vechime, veniturile lunare variază între 5.000 și 8.000 de lei.
Prin comparație, în sistemul de stat, salariile sunt mai mici. Un învățător are un salariu de bază de aproximativ 3.900 de lei net, iar un profesor debutant se încadrează între 3.500 și 4.200 de lei. Totuși, odată cu vechimea și obținerea gradelor didactice, salariile cresc.
Un profesor cu peste 25 de ani experiență și gradul didactic I poate ajunge la 7.500 de lei net lunar, la care se adăuga sporuri precum gradația de merit, indemnizația de dirigenție sau bonusuri pentru zonele defavorizate. De asemenea, profesorii din sistemul de stat beneficiază de tichete de vacanță.
Bogdan Badea, CEO eJobs, susține că învățământul privat devine tot mai atractiv pentru cadrele didactice. Cu toate acestea, numărul posturilor disponibile în educația privată este limitat și se concentrează în special în orașele mari. În mediul rural sau în orașele mici, acest tip de învățământ este slab reprezentat sau chiar inexistent.
„Într-un context cu multă incertitudine și multe nemulțumiri în sectorul public de învățământ, zona privată începe să se contureze tot mai mult ca o opțiune, cu toate că numărul de joburi disponibile în acest sector nu este nici pe departe comparabil cu cel din domenii precum retail, call center / BPO ori industria alimentară, iar locurile de muncă scoase în piață se adresează în special candidaților din orașele mari și medii, învățământul privat, atât cel preșcolar, cât și cel școlar fiind foarte timid dezvoltat sau chiar inexistent în urbanul mic sau în mediul rural”, a punctat Bogdan Badea.
Marcel Bartic, profesor de istorie și o voce activă în spațiul educațional, spune că dăscalii fac diferența. Există școli bune și slabe în ambele sisteme, iar calitatea educației nu este determinată exclusiv de nivelul salarial sau de apartenența instituțională, ci de resursa umană.
Bartic a mai atras atenția asupra faptului că, într-o societate sănătoasă, cu o educație bine finanțată și eficient gestionată, școlile private nu ar trebui să existe ca alternativă la stat.
„Noi nu o să fim niciodată o alternativă pentru învățământul de stat. Suntem un segment de nișă pentru un segment foarte restrâns de părinți, care probabil că ne aleg, nu neapărat că am fi noi mai buni, ci pentru că suntem un sistem de învățământ în care factorii externi de presiune sunt ceva mai puțini decât la stat. Avem autonomie mai multă, iar asta poate ajuta școala sau o poate duce la faliment”, a explicat Marcel Bartic.