Salvador Caragea, pensionarul MAI promovat de Radu Miruță, demisionează de la conducerea Uzinei Sadu

Viorel Salvador Caragea, fost șef al Poliției Gorj și pensionar al Ministerului de Interne, anunță demisia din funcția de administrator special al Uzinei Mecanice Sadu, la numai șase luni de la controversata sa numire. 
Filip Stan
22 sept. 2026, 07:32
Salvador Caragea, pensionarul MAI promovat de Radu Miruță, demisionează de la conducerea Uzinei Sadu

Directorul Uzinei Mecanice Sadu, Salvador Caragea, și-a anunțat demisia din funcție pe pagina sa de Facebook. El spune că a luat această decizie din cauza unor probleme medicale și la sfatul doctorului.

Cu mare regret, din cauza unor probleme de sănătate și la recomandarea medicului specialist, am fost nevoit să îi solicit domnului ministru încetarea raporturilor de serviciu, chiar dacă, în sufletul meu, mi-aș fi dorit să continui munca începută și să contribui în continuare la eliminarea neconformităților identificate. Sunt însă convins că cei din conducerea UM Sadu si MEDAT vor continua acest demers și vor îndrepta problemele existente”, a transmis Salvador Caragea.

„Lupta cu imposibilul pentru salvarea UM Sadu, cea mai veche uzină din Gorj. Construită în perioada 1939–1940, prima platformă, iar în 1970 cea de-a doua platformă, UM Sadu avea aproape 10.000 de angajați în anul 1990 și doar puțin peste 500 în prezent.Cu toate că statul a șters, în anul 2015, datorii de zeci de milioane de euro, la începutul acestui an datoriile către ANAF însumau circa 25 de milioane de euro, iar cele către Primăria Bumbești Jiu erau de aproximativ 95.000.000 de lei, la care se adăugau penalizări de 93.000.000 de lei”, mai scrie Caragea pe Facebook.

Fostul administrator special vorbește despre primirea foarte rece de care a avut parte la preluarea funcției de administrator special:

„În toamna anului trecut am depus la MEDAT documentația pentru recrutarea în funcția de administrator special și, după două interviuri foarte aplicate, am fost numit, în februarie 2026, administrator special, cu o indemnizație de 3.100 de lei brut, respectiv aproximativ 1.800 de lei net. După o primire foarte rece, inclusiv o grevă organizată împotriva venirii mele în uzină, am reușit să îmi desfășor activitatea”.

Salvador Caragea: „Rezultatele financiare sunt catastrofale, iar producția este aproape inexistentă”

În același mesaj, Caragea prezintă un bilanț amplu al activității din ultimele șase luni, enumerând inventarierea patrimoniului, analiza creanțelor, deblocarea unor situații administrative și recuperarea restanțelor de producție din 2025.

EXCLUSIV CUTIA NEAGRĂ îl demască pe Salvador Caragea, polițistul cu „docotorat” ajuns șef la uzina strategică de armament Sadu pe baza prieteniei cu useristul Miruță. Scandaluri, abuz, șantaj, dosare și condamnări

„Inventarierea patrimoniului și a creanțelor, precum și identificarea cauzelor întârzierilor în livrarea producției au reprezentat adevărate încercări profesionale.  Prin demersuri susținute, am reușit să obțin sprijin din partea ministerului de resort, demersuri care au culminat cu vizita domnului ministru Ambrozie Irineu Darău, împreună cu viceprim-ministrul Radu Miruță și secretarii de stat responsabili. Aceștia au primit cu interes toate informările și propunerile prezentate și au dispus, în cunoștință de cauză, măsuri pentru revitalizarea uzinei și reducerea pierderilor imense. Cu toate că sumele alocate UM Sadu au fost foarte mari, rezultatele financiare sunt catastrofale, iar producția este aproape inexistentă”, se arată în aceeași postare.

„Numeroase angajări au fost făcute pe criterii de rudenie”

Potrivit fostului administrator special, aparatul birocratic și personalul indirect productiv sunt „supradimensionate, iar numeroase angajări au fost făcute fără niciun fel de concurs, ci pe criterii de rudenie sau interese politice”.

„Dacă anul trecut s-a lucrat doar trei zile, în acest an, începând cu luna martie, activitatea a intrat într-un ritm normal. Am reușit, cu mari eforturi, ca până la 1 septembrie să finalizăm restanțele care ar fi trebuit livrate până la 31 decembrie 2025. În această „junglă”, cu clădiri vechi de peste 60 de ani, aflate în mare parte în ruină, a venit timpul să înceapă o nouă investiție, cu fonduri ale investitorului de peste 100 de milioane de dolari.După șase luni la UM Sadu, am mulțumirea sufletească de a constata că schimbările sunt vizibile pentru toți cei interesați, iar rezultatele bune obținute trebuie să se mențină și în viitor”, adaugă Viorel Salvador Caragea.

„A arestat 17 oameni care furau muniție”. Ministrul Apărării justifică numirea controversată a lui Caragea la fabrica de armament Sadu „La recomandarea medicului specialist, am fost nevoit să îi solicit domnului ministru încetarea raporturilor de serviciu”.

PSD invoca „existența unui conflict de interese, cu implicații inclusiv de natură penală”

Numirea lui Caragea a generat controverse încă de la început. Angajații au protestat, acuzând o numire politică, iar PSD a invocat o inadecvarea profesională „totală” a persoanei numite, în raport cu funcția de conducere a unei companii de stat, cu rol strategic în sistemul de apărare al României, afirmând că acest lucru „constituie o suspiciune rezonabilă majoră privind existența unui conflict de interese, cu implicații inclusiv de natură penală”.

Radu Miruță, ministrul Apărării, a fost nevoit să apere public decizia. El a respins acuzațiile de sinecură, deși a admis că între tatăl său și Caragea exista o relație apropiată în perioada în care ambii activau în structurile din Gorj.

EXCLUSIV România, lăsată de izbelişte în bătaia ameninţării unui al treilea război mondial. Victor Ciutacu: „De securitatea noastră internă se ocupă oul Kinder de la Târgu Jiu, din care tocmai a ieşit surpriza Salvador Caragea”

Amintim că, în februarie 2026, Radu Miruță a explicat că numirea fostului șef al IPJ Gorj, Viorel Salvador Caragea, în funcția de administrator special la Uzina Mecanică Sadu, una dintre fabricile strategice de armament ale României a fost făcută de ministrul Economiei, Irineu Darău, într-un moment în care fabrica nu aavea director, iar conducerea acesteia trebuia monitorizată atent pentru prevenirea corupției și a furturilor de muniție.

Ministrul Apărării crede că numirea lui Salvador Caragea la UM Sadu nu este despre USR, ci despre PSD. „A făcut dosar penal lui Ponta” „Acest om a arestat 17 persoane care furau muniție și bucăți de armament din uzină”
Decizia a fost justificată prin experiența lui Caragea în combaterea infracționalității.

„Acest om a arestat 17 persoane care furau muniție și bucăți de armament din uzină. Mi-a rămas în cap și am plecat mai departe Omul respectiv a fost de două ori premiat în interiorul Ministerului de Interne ca fiind Polițistul Anului. Mă gândesc că la Ministerul de Interne, unde e concurență între toți polițiștii, nu se dau premiile astea decât dacă se găsesc niște caracteristici în spate”, a spus Miruță, potrivit Cotidianul.

La rândul său, Caragea a afirmat, tot în februarie, că îl cunoaște pe ministrul Apărării din copilărie și că are o relație de amiciție cu tatăl acestuia.