Doi turişti americani, rătăciţi pe munte, recuperaţi de jandarmii montani

Doi turişti americani, care s-au rătăcit pe traseul spre Crucea Caraiman, în Buşteni, au fost recuperaţi, în timpul nopţii de marţi spre miercuri, de jandarmii montani.
Filip Stan
21 aug. 2018, 17:37
Doi turişti americani, rătăciţi pe munte, recuperaţi de jandarmii montani

UPDATE: Reprezentanţii Jandarmeriei Prahova au transmis că cei doi turişti de 22 şi 24 de ani, de naţionalitate amenricană, care s-au rătăcit pe traseul Jepii Mici din masivul Bucegi, după ce au început să parcurgă traseul montan din Buşteni, pe Valea Spumoasă, sperând să ajungă până la Crucea Caraiman, au fost recuperaţi.

Cei doi turişti au fost coborâţi cu coarda în ham, pe traseu, până în oraşul Buşteni.

Coborârea lor a fost una foarte dificilă şi de durată din cauza reliefului, a traseului accidentat şi a întunericului, încheindu-se mieruri dimineaţa, în jurul orei 04.00, potrivit sursei citate.

Cei doi tineri americani nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Ştirea iniţială

Potrivit şefului Serviciului Salvamont Buşteni, Gheorghe Haiduc, salvatorii montani participă la o acţiune de recuperare a doi turişti care, marţi seară, au sunat şi au cerut ajutor, spunând că s-au rătăcit în Bucegi.

Cei doi, care conform primelor informaţii sunt americani, au dat autorităţilor române coordonate GPS care arată că se află în zona Valea Babei din Bucegi.

De asemenea, nu există date conform cărora ar avea nevoie de îngrijiri medicale.

La ora transmiterii acestei ştiri, acţiunea de recuperare este în desfăşurare.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT