Primăria Capitalei anunţă că, sâmbătă, la ora 17:00, se deschide a 18-a ediţie a Târgului de Crăciun Bucureşti din Piaţa Constituţiei, cel mai mare eveniment din România dedicat sărbătorilor de iarnă, organizat de Primăria Capitalei, prin Creart.
Timp de 30 de zile, Târgul de Crăciun Bucureşti îşi va întâmpina publicul cu cel mai înalt brad ecologic din ţară, Casa lui Moş Crăciun, roată panoramică, un carusel cu etaj, spectacole de teatru şi multe atracţii pentru copii.
La târg vor fi peste 120 de căsuţe cu delicii culinare şi cu produse artizanale realizate de meşteri care duc mai departe tehnici tradiţionale autentice. Programul artistic completează atmosfera din Piaţa Constituţiei, cu spectacole de datini şi obiceiuri, colinde şi concerte.
Tot sâmbătă, la ora 18:00, din Piaţa Constituţiei se va aprinde iluminatul festiv în Capitală.
De pe scena Târgului de Crăciun Bucureşti, Corul de Copii Radio, Orchestra ”Lumini Sonore” cu Ozana Barabancea, Theo Rose şi Smiley vor deschide sezonul festiv. Caravana Coca-Cola, cu legendarele sale camioane roşii, va porni de aici în paradă.
Duminică, Mădălina Lupu & Band, Shift, Lora şi Connect-R vor urca pe scena din Piaţa Constituţiei.
De 1 decembrie, la Târgul de Crăciun Bucureşti, copiii sunt aşteptaţi, de la ora 12.00, la ateliere interactive în Casa lui Moş Crăciun. Seara va fi dedicată tradiţiilor româneşti, cu un program artistic susţinut de Orchestra Naţională ”Valahia”, sub bagheta diriijorului Marius Zorilă, şi solişti consacraţi. De la ora 21:00, Fuego va încheia programul special dedicat Zilei României.
Tot sâmbătă, Primăria Bucureşti, prin Creart, în parteneriat cu Food Truck Festival, deschide cel de-al doilea târg de Crăciun al Capitalei – Bucharest Downtown Christmas Market din Piaţa Universităţii.
”Timp de 30 de zile, Kilometrul 0 al oraşului devine un spaţiu vibrant, unde spiritul festiv se împleteşte cu dinamismul urban. Food truck-uri cu preparate internaţionale, mixuri urbane, carusel, brad şi instalaţii luminoase vor contura atmosfera unei metropole aflate în plină sărbătoare”, a arătat Primăria.
„Crăciunul Nordului” şi-a deschis porțile la „ROMEXPO”, între 28 noiembrie 2025 și 4 ianuarie 2026, aducând o experiență completă de iarnă pentru întreaga familie. Intrarea este liberă, iar vizitatorii sunt invitați să pătrundă într-un univers de poveste, unde luminile, colindele și bucuria Crăciunului se întâlnesc într-un decor spectaculos.
Un tărâm al magiei și al bucuriei pentru toată familia
Pe o suprafață impresionantă, Crăciunul Nordului transformă ROMEXPO într-un loc desprins din basme, unde fiecare colț spune o poveste de iarnă. Copiii vor putea explora Traseul Spiridușilor, un parcurs interactiv plin de jocuri, ateliere, surprize și premii. În Atelierul lui Moș Crăciun, cei mici vor crea decorațiuni, scrisori și cadouri alături de spiridușii veseli.
Vizitatorii vor fi întâmpinați de animatori costumați tematic, care vor întreține atmosfera și vor aduce zâmbete copiilor în fiecare zi. În Căsuța lui Moș Crăciun, Moșul însuși îi va aștepta pe cei mici pentru întâlniri magice, fotografii și dorințe șoptite la ureche.
Pentru cei care caută distracție și relaxare, târgul include numeroase atracții: Roata Panoramică, care oferă o priveliște spectaculoasă asupra orașului, Patinoarul acoperit, deschis zilnic indiferent de vreme, și Parcul de distracții, unde caruselele și luminile colorate aduc bucuria copilăriei înapoi.
Vizitatorii pot descoperi și „Târgul de brazi” cu selecții naturale și decorațiuni de sezon, „Piața volantă” cu produse locale, preparate tradiționale și suveniruri, dar și o zonă „Food Court” cu delicii culinare, vin fiert, ciocolată caldă și arome autentice de sărbătoare.
La „Christmas Market”, zeci de expozanți vor aduce obiecte artizanale, lumânări, jucării și cadouri pentru cei dragi, transformând Crăciunul Nordului într-un veritabil centru al cadourilor de iarnă.
Concerte live cu cei mai iubiți artiști din România
Seară de seară, scena de la Crăciunul Nordului va prinde viață cu muzică, emoție și spectacole pentru toate gusturile. Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără Connect-R, Holograf, Lora, Valentin Sanfira, Fuego, Nicu Paleru, Bibi, Constantin Enceanu, Simona Nae, Nicola și Ducu Bertzi alături de mulți alți artiști și surprize!

De la colinde tradiționale și piese clasice de iarnă, până la concerte pop, folk și momente pline de energie, fiecare seară promite o atmosferă unică și o experiență memorabilă.
Crăciunul trăit cu sufletul
Crăciunul Nordului nu este doar un târg, ci un loc unde fiecare vizitator redescoperă bucuria autentică a sărbătorilor. Luminile sclipitoare, mirosul de scorțișoară, râsetele copiilor și muzica live creează o experiență completă, în care emoția și tradiția se împletesc perfect.
Pe parcursul celor „38 de zile”, evenimentul va găzdui activități tematice zilnice, spectacole pentru copii, tombole, ateliere, decoruri impresionante și o scenografie de iarnă care promite să transforme fiecare vizită într-o amintire de neuitat.
Detalii utile
– Perioada: 28 noiembrie 2025 – 4 ianuarie 2026
– Locația: ROMEXPO, București
– Intrarea: liberă pentru toți vizitatorii
– Program: zilnic, între orele 11:00 și 22:00
Crăciunul Nordului este mai mult decât un târg de sărbători, este un loc în care Bucureștiul se unește sub spiritul Crăciunului. O destinație de familie, un spațiu al emoției și al reîntâlnirilor, unde fiecare zi aduce o poveste nouă și fiecare seară se încheie cu zâmbete și lumină.
Nu mai puțin de opt târguri de Crăciun sunt organizate în București în această iarnă, distribuite aproape în toate sectoarele.
Trei târguri de Crăciun sunt organizate de Primăria Bucureștiului, prin CREART. Toate se deschid din 29 noiembrie și sunt cu intrare liberă.
Acestea vor primi vizitatori timp de o lună, până pe 28 decembrie.
„În 2025, tema târgului oficial de Crăciun al Capitalei este muzica: cele trei locații devin scene deschise unde universul sonor al sărbătorilor de iarnă cuprinde colinde tradiționale și armonii clasice, dar și ritmuri urbane și melodii internaționale, unind generații, povești și culturi diverse și creând momente de neuitat”, a transmis Creat.

Târgul de Crăciun București, cel mai mare târg din România dedicat sărbătorilor de iarnă, revine cu cea de-a 18-a ediție în Piața Constituției.
Târgul va fi deschis zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 12:00 – 22:00, inclusiv în zilele de Crăciun (25 și 26 decembrie), iar sâmbătă și duminică, între orele 10:00 și 22:00.
Bucurestenii vor avea parte, timp de 30 de zile, de bradul impresionant de 30 de metri înălțime, Casa lui Moș Crăciun și roata panoramică.
Târgul de Crăciun București aduce în prim-plan tradiția, cultura românească și gustul autentic prin cele peste 120 de căsuțe care găzduiesc meșteșugari, artiști plastici, artizani, creatori urbani și producători locali. Vizitatorii sunt invitați să descopere atât obiecte artizanale și produse inspirate din patrimoniul național, cât și delicii culinare tradiționale, dulciuri și băuturi de sezon.
Programul muzical variat, pentru toate categoriile de vârstă, propune publicului două zone: zona tradițională (dedicată colindelor, obiceiurilor, datinilor românești și concertelor), care reunește ansambluri folclorice, coruri, grupuri de copii, precum și artiști de renume și trupe consacrate și zona urbană , cu mixurile DJ-ilor.
Casa lui Moș Crăciun a fi deschisă pe întreaga durată de desfășurare a evenimentului, dimineața și seara. Sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 17:00,
Moș Crăciun sosește la Târgul de Crăciun București din Piața Constituției, unde-i va întâmpina pe copii până pe 24 decembrie.
În weekend-uri vor fi spectacolele de teatru și mascotele și artiștii animatori pe picioroange.
CREART, în parteneriat cu Food Truck Festival, organizează în Piața Universității – pe esplanada cu statui, Bucharest Downtown Christmas Market, un pop-up culinar special de sărbători, pe ritmuri urbane.
Bradul de Crăciun, momentele speciale și atracții precum caruselul și instalațiile luminoase transformă Piața Universității într-un spațiu efervescent dedicat bucuriei de a fi împreună.
15 food truck-uri vor oferi o călătorie culinară, cu preparate savuroase din diferite colțuri ale lumii, într-un mozaic de arome, iar mixurile urbane ale DJ-ilor invitați vor completa atmosfera cu ritmuri eclectice.
Timp de o lună, centrul orașului devine un loc alternativ de întâlnire și de petrecere a timpului liber.
Al treilea târg de Crăciun al Primăriei Capitalei are loc pe esplanada Operei Naționale, sub numele Bucharest Opera Christmas Market.
La acest târg de Crăciun, vizitatorii vor asculta muzică clasică în atmosfera și decorul rafinat al piațetelor franțuzești.
Căsuțele, amplasate pe esplanada, oferi delicii culinare și vor găzdui ateliere pentru copii. În fiecare weekend, scena amplasată în aer liber va găzdui recitaluri cu artiști îndrăgiți și spectacole de muzică clasică, inclusiv producții din repertoriul Operei Naționale București, care vor fi transmise live. Tot pe esplanada va si fi un brad împodobit.
West Side Christmas Market este târgul organizat de Primăria Sectorului 6 și a devenit deja tradițional, fiind la a cincea ediție. Se deschide tot pe 28 noiembrie.
Primăria nu a oferit deocamdată prea multe detalii despre acest târg, dar în parcul Drumul Taberei, unde va avea loc, au fost montate deja roata panoramică și căsuțele comercianților, unde vizitatorii pot găsi diverse preparate tradiționale și obiecte de sărbători.
Timp de o lună, la West Side Christmas Market, organizat împreună cu Untold, vor avea loc diverse activități și concerte, care vor fi anunțate pe parcurs.
West Side Christmas Market are propria pagină de Facebook, iar acolo vor fi anunțate viitoarele concerte și evenimente.
Târgul de Crăciun organizat de Primăria Sectorului 3 se mută de la Hala Laminor, locația care a găzduit evenimentul în ultimii doi ani, în Piața Alba Iulia.
Evenimentul va avea loc în perioada 27 noiembrie-7 ianuarie și va include cel puțin 50 căsuțe tematice și un patinoar de cel puțin 700 de metri pătrați.
Un spectacol multimedia, cu drone și efecte pirotehnice, va avea loc în noaptea de Revelion.
Totodată, ar urma să fie amenajat și un mini parc de distracții, cu cel puțin zece atracții pentru copii.
Concertele vor avea loc în zilele de deschidere a târgului, 27-28 noiembrie, dar și în fiecare weekend pe durata evenimentului. Artiștii urmează să fie anunțați.
Parcul Lumea Copiiilor, din Sectorul 4, găzduiește pentru prima dată un târg de Crăciun. Evenimentul va avea loc între 27 noiembrie și 28 decembrie.
Cu numele „Tărâmul de gheață”, acesta își așteaptă vizitatorii cu un balon cu aer cald, Caravana Animalelor Magice, tiroliană și zone interactive, delicii de iarnă și ateliere pentru copii.
De asemenea, vor fi concerte, primele anunțate urmând a fi susținute de către Direcția 5 (pe 28 noiembrie), Fuego (pe 1 decembrie) și Ștefan Bănică Jr. (pe 23 decembrie).
Vezi aici cum poți ajunge la târgul din Parcul Lumea Copiilor.
Târgul „Poveste de Crăciun” este unul dintre cele opt târguri de Crăciun organizate în București și are loc în Grădina Operei Comice pentru Copii, din 21 noiembrie. Acesta va fi deschis până pe 28 noiembrie, dar numai în weekend.
Astfel, târgul are loc în fiecare vineri, între orele 16:00 – 21:00, dar și sâmbăta și duminica, între 10:00 și 21:00.
Târgul din Grădina Operei Comice pentru Copii va găzdui, în afară de filme, spectacole și diverse ateliere, campanii umanitare, colinde, turtă dulce și activități pentru toate vârstele.
Scena Colindătorilor aduce în fața publicului vocile copiilor de la Programul Național Cantus Mundi. Vor fi colinde tradiționale, cântece populare și piese de sezon în fiecare weekend al evenimentului.
Pe 28 – 30 noiembrie, vor fi cântece populare și naționale. În weekendurile 5 – 7 decembrie, 12 – 15 decembrie și 19 – 23 decembrie vor fi colinde.
Concertele vor avea loc vinerea, între orele 19:00 – 20:00, iar sâmbăta și duminica între 13:00 – 14:00 și 19:00 – 20:00. Luni și marți, pe 22 și 23 decembrie, vor fi susținute două reprezentații, între 13:00 – 14:00 și 19:00 – 20:00.
Între 22 noiembrie – 7 decembrie, publicul este invitat să participe la campania caritabilă „Moș Nicolae umple biblioteci – ajută și tu!”, în parteneriat cu Fondul de Lectură Bosch. Pentru a sprijini bibliotecile școlare din mediul rural, vizitatorii pot dona cărți noi sau în stare bună.
CITEȘTE AICI PROGRAMUL COMPLET: Târgul Poveste de Crăciun, la Opera Comică pentru copii
„Crăciunul Nordului”, târgul de Crăciun organizat de Primăria Sectorului 1 și firma Legacy Agency SRL, va fi deschis la Romexpo în perioada 28 noiembrie 2025 – 4 ianuarie 2026. Timp de mai bine de o lună, vizitatorii vor avea parte de atracții pentru toate vârstele, de preparate tradiționale, dar și de concerte live.
Organizatorii anunță ateliere creative pentru copii și adulți și activități tematice, printre altele. În plus, vizitatorii vor avea la dispoziție un patinoar acoperit, dar și o roată panoramică.
Târgul de Crăciun de la Romexpo va fi deschis zilnic, între orele 11:00 și 22:00. Intrarea este liberă pe tot parcursul evenimentului.
La „Crăciunul Nordului”, cei mici pot vizita Căsuța lui Moș Crăciun. În Atelierul lui Moș Crăciun, cei mici pot crea decorațiuni, scrisori și cadouri alături de spiriduși. Copiii vor putea explora Traseul Spiridușilor, un parcurs interactiv cu jocuri și ateliere, și pot primi surprize și premii.
Evenimentul de la Romexpo include și mai multe atracții, cum ar fi Roata Panoramică. Patinoarul acoperit va fi deschis în fiecare zi, indiferent de condițiile meteo.
În Parcul de distracții, cei mici se pot bucura de carusele.