Lucian Sânmărtean, discurs de ADIO: Simt o tristeţe maximă, mi-ar fi plăcut să-mi închei cariera la Steaua

Lucian Sânmărtean şi Lukasz Szukala au susţinut miercuri o conferinţă de presă, ultima în calitate de jucători ai Stelei. Cei doi pleacă în această iarnă în Arabia Saudită, la Al Ittihad.
Daniel Spătaru
14 ian. 2015, 10:05
Lucian Sânmărtean, discurs de ADIO: Simt o tristeţe maximă, mi-ar fi plăcut să-mi închei cariera la Steaua

Lucian Sânmărtean a ţinut să le mulţumească în primul rând fanilor stelişti, care l-au primit la echipă cu braţele deschise şi l-au îndrăgit din primul minut. El a declarat că transferul la Al Ittihad l-a luat pe nepregătite, fiind sigur că va continuă la Steaua până în vară.

Totodată, el s-a declarat extrem de trist că părăseşte Steaua, pentru că ar fi vrut să-şi încheie cariera în Ghencea, dar nu putea să rateze acest transfer. „M-a suprins şi pe mine că domnul Piţurcă ne-a luat de acum. Îi mulţumim că ne-a dat posibilitatea să mergem într-un alt mediu şi sperăm să facem treabă bună.

M-am ataşat extrem de mult de colegii de la Steaua. Am un sentiment de tristeţe maximă şi mi-e greu să mă despart de această echipă, de aceşti fani. Mi-ar fi plăcut să-mi închei cariera la Steaua. Nu puteam să ratez acest transfer. Eu voi încerca să vin la naţională cu cel mai mare drag, important e să mă dorească şi dînşii. Îi mulţumesc domnului Piţurcă fiindcă acum pe final de carieră mi-a dat o linişte financiară care îmi va ajuta familia”, a declarat Sânmărtean.

Citeşte şi Sânmărtean, cel mai bun fotbalist român al anului 2014. Lista completă a premianţilor

La rândul său, Lukasz Szukala a spus că i-ar fi plăcut să continue la Steaua, a luat în considerare şi posibilitatea de a-şi prelungi contractul, dar diferenţa de bani a fost prea mare în favoarea saudiţilor. „Am foarte mulţi prieteni la Steaua. Am avut cea mai frumoasă perioadă din carieră la această echipă. Domnul Piţurcă a făcut un efort foarte mare pentru noi. Acum începe un nou episod pentru cariera mea. Cred că pot face performanţă şi la Al Ittihad. Iar dacă voi face asta sunt sigur că voi fi chemat şi la naţională. Îmi doream foarte mult să rămân la Steaua şi să fac performanţă, dar e greu să refuzi o ofertă cum a fost cea de la Al Ittihad, diferenţa dintre cele două contracte era prea mare„, a spus Szukala.

Citeşte şi Piţurcă joacă tare. Transferă încă doi jucători din naţionala României, la Al Ittihad

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Ce spune SRI despre riscul de atac terorist! Mesaj de ultimă oră despre nivelul de alertă
Fanatik.ro
S-a aflat totul! Ce le-a zis în vestiar Antonin Kinsky coechipierilor de la Tottenham, după ce și-a îngropat echipa. E ireal și ce au facut fanii lui Atletico în tribune
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii trebuie să facă solicitare către Asociația de Proprietari. Instanța refuză total controlul
Playtech.ro
Ai voie să depozitezi biciclete pe casa scării? Ce spune legea
Adevarul
Doi profesori din SUA sunt cei mai bogați români din topul Forbes al miliardarilor lumii. Pe lista scurtă mai apar Ion Țiriac și frații Pavăl
wowbiz.ro
Bugetul pe 2026 aduce bani în plus pentru unii pensionari. Cine poate primi până la 1.000 de lei, deși pensiile rămân înghețate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Drum lin către stele, iubirea mea” Cătălin, un tânăr de 24 de ani din Suceava, s-a stins din viață după ce s-a izbit violent cu mașina de un stâlp. Era căsătorit și avea două fetițe
iamsport.ro
Anghel Iordănescu, la un pas de a fi luat la bătaie de un fost ”tricolor”: ”Nuuu, țineți-l!”
MediaFlux
Denunț la DNA privind modul în care ministrul Oana Țoiu a organizat repatrierea românilor din Dubai. Vizat este și cazul fiicei lui Ponta. Cine l-a depus
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj