Santiago Solari, noul Del Bosque. Antrenorul a semnat cu Real Madrid până în anul 2021

Real Madrid a anunţat că antrenorul argentinian Santiago Solari a semnat un contract pe două sezoane şi jumătate, valabil până la 30 iunie 2021, după un interimat de două săptămâni la conducerea tehnică a grupării de pe Santiago Bernabeu.
Iulian Tudor
14 nov. 2018, 08:43
Santiago Solari, noul Del Bosque. Antrenorul a semnat cu Real Madrid până în anul 2021

Acest acord este o dovadă a încrederii foarte mari pe care conducătorii clubului madrilen o au în tehnicianul echipei de rezerve, pe care l-au chemat de urgenţă să-l înlocuiască pe Julen Lopetegui, demis după umilitoarea înfrângere suferită de Real pe terenul „eternei rivale” FC Barcelona (1-5).

Comitetul director al clubului Real Madrid a decis numirea lui Santiago Solari ca antrenor al primei echipe, până la 30 iunie 2021„, a precizat clubul spaniol într-un comunicat, confirmând anunţul privind omologarea contractului lui Solari, făcut cu câteva ore înainte de Federaţia spaniolă de fotbal (RFEF)

În vârstă de 42 ani, Solari a fost numit „provizoriu” pe banca lui Real Madrid la sfârşitul lui octombrie, după concedierea lui Lopetegui, sub conducerea căruia madrilenii nu mai obţinuseră nicio victorie în şapte meciuri.

De la instalarea sa, Santiago Solari a reuşit cel mai bun bilanţ al unui antrenor aflat la debutul său la Real Madrid, obţinând patru victorii în tot atâtea partide, cu 15 goluri marcate şi doar două primite. Am putea asista astfel la o perioadă similară cu cea a lui Vicente Del Bosque, care a în 1999 a fost chemat de la echipa a doua pentru a asigura interimatul după demiterea lui John Toshak, iar apoi a devenit un antrenor de succes, cu două Ligi ale Campionilor şi două titluri în Spania cucerite în mandatul său.

Tehnicianul argentinian a reuşit, astfel, să o redreseze pe Real Madrid, aflată acum la doar patru puncte de primul loc în campionatul spaniol.

În Liga Campionilor, Real este la un pas de calificarea în optimi de finală, înaintea meciului din deplasare cu AS Roma, programat pe 27 noiembrie.

Fost mijlocaş la Real Madrid (2000-2005), Santiago Solari are 42 de ani şi a fost coleg cu Zinedine Zidane, care, la fel ca el, a pregătit formaţia secundă a clubului, înainte de a prelua prima echipă, cu care a câştigat trei ani la rând Liga Campionilor.

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Isabel Haugseng, printre cele mai influente personalități din online. Iubita lui Erling Haaland a bifat un mare succes în Cupa Mondială
Capital.ro
Horoscop 13-19 iulie 2026. Această zodie ar trebui să fie mai dispusă să-și asume riscuri și să își exprime latura mai excentrică a personalității sale
Playtech.ro
În ce monedă este mai bine să plătești în Turcia. Detaliul care îți poate salva bani
Adevarul
Peste 90 de oameni au cumpărat împreună un sat din Toscana. Cum funcționează proiectul care încearcă să reinventeze viața în comunitate
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Un bărbat și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a fost acroșat de un tren, în județul Suceava
iamsport.ro
”Idee genială!”. Valentin Ceaușescu, în spatele uneia dintre cele mai inspirate mutări din istoria fotbalului românesc
MediaFlux
Românii trebuie să își înregistreze casele. Succesiunile sunt gratuite
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?